Vrancea isihastă: Fostul Schit Floreşti din Câmpineanca şi fuga monahilor
Aşezat la câţiva kilometri de Focşanii Munteniei, în mijlocul fostei Moşiei Floreşti, actualmente comuna Câmpineanca, Schitul a fost pentru aproape 3 secole o importantă aşezare monahală pe frontiera dintre Moldova şi Ţara Românească. Ca şi amintirile despre comuna Floreşti, poveştile despre fostul Schit au dispărut din memoria colectivă, la fel şi clădirile reprezentative ale comunei. Prima consemnare documentară a fostului aşezământ monahal, ca şi a moşiei cu acelaşi nume, este din a doua jumătate a sec. XVI. Biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil” a fost ridicată în 1640, pe locul unei vechi biserici. Din punct de vedere arhitectonic, lăcaşul se înscrie în stilul religios al emancipatului veac XVII, fiind o elegantă construcţie cu pridvor, închis din nefericire astăzi, iar pereţii sunt înconjuraţi la exterior, pe două registre, cu o dantelărie de cărămidă şi un şir de arcade, amintind contemporanilor bogăţia aşezământului de altădată, când rivaliza cu schiturile şi mănăstirile din Focşani.
Aşezământul poseda moşii de o parte şi de alta Milcovului, vii în Cârligele şi Păţeşti, lanuri de grâu la Mirceşti şi satele de câmpie. Râvnit de latifundiarii locului, în special Familia Vidraşcu, dar şi de Mitropolia Moldovei şi Episcopia Romanului, Schitul a avut jucat un rol spiritual pentru credincioşii cătunelor înfiripate pe moşiile din jurul mănăstirii: Gugeşti, Pânticeşti, Pietroasa, Paraschiveni şi Slobozia lui Vidraşcu. Neavând lăcaşuri de cult în aceste cătune, Schitul era locul unde robii de pe moşii, ca şi răzeşii, îşi botezau pruncii, puneau pirostiile şi prohodeau pe cei trecuţi la Domnul. Eleganţa formelor, bogăţia şi rafinamentul decorurilor pereţilor exteriori, grosimea zidurilor, o catapeteazmă monumentală din cărămidă şi elementele de refugiu păstrate încă în pereţii de piatră fac din biserica un loc inconturnabil pentru cei care doresc să descopere arhitectura religioasă munteană a secolului XVII.
Disputele nesfârşite cu proprietarii locului care încălcau tenerurile Schitului au determinat epitropia să-l închine Episcopiei Romanului în jurul anului 1830. După această perioadă, din punct de vedere religios aşezământul cunoaşte o decădere, călugării pleacă pe la alte schituri, iar secularizarea averilor mănăstireşti din decembrie 1863 a pus capăt poveştii monahilor de la Floreşti. Plecarea călugărilor a făcut ca multe din obiectele de preţ ale aşezământului să dispară sau să fie transferate la alte lăcaşuri de cult. În scurt timp clădirile mănăstirii au fost demolate, rămânând doar sfântul lăcaş, în jurul căruia s-a format parohia Floreşti. Din imensitatea moşiei, marii proprietari i-au luat aproape toate bunurile şi pământurile astfel încât la începutul secolului XX, parohia mai poseda numai 2 hectare. Serialul Vrancea isihastă va continua cu fostul Schit „Sfântul Dimitrie” din comuna Jitia. (Valentin MUSCĂ)
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
Foto | Tradiții și valori ale neamului românesc la Festivalul concurs al elevilor de liceu „Vrancea, plai de dor”, ediția a X-a
De același autor
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 3
Adaugă comentariu
Vrancean, acum 4207 zile, 9 ore, 13 minute, 8 secunde
georgescu, acum 4207 zile, 12 ore, 9 minute, 6 secunde
viorel iancu, acum 4207 zile, 17 ore, 15 minute, 23 secunde 
