Educație

Culmea educaţiei: să fii profesor şi să interzici activităţile inteligente

Ziarul de Vrancea
28 sep 2012 8493 vizualizări
Consfătuirea consilierilor educativi din şcoli a scos la lumină dezinteresul unor cadre didactice pentru a atrage elevii către activităţi extraşcolare u profesorii cer ajutorul elevilor în a schimba ceva în învăţămant

În şcoli sunt prea puţini elevi care participă la activităţi extraşcolare, iar multe dintre cadrele didactice nu sunt de acord cu astfel de activităţi. Consfătuirea consilierilor educativi din şcoli, desfăşurată ieri în sala de şedinţe a Inspectoratului Şcolar, a scos la lumină şi aspecte mai puţin plăcute din sistem, printre care participarea în număr tot mai mic a elevilor la activităţi extraşcolare, dar şi lipsa de interes a unor cadre didactice. „În şcoli sunt prea puţini elevi care participă la activităţi extraşcolare. Încă există mentalitatea în randul unor cadre didactice că disciplinele pe care le predau dumnealor sunt mult mai importante decat cultivarea inteligenţei. Elevii sunt plini de idei pe care putem să le valorificăm, iar activităţile lor nu trebuie să fie formale”, a declarat Pompilia Bărbosu, consilier educativ la Şcoala „Duiliu Zamfirescu” Focşani. „Este adevărat, dar depinde şi de faptul cum reuşim noi să îi atragem”, a punctat inspectorul Lidia Dumbravă. Consilierii educativi le-au cerut elevilor să îi ajute să schimbe ceva în sistem. „Dacă şi elevii ar transmite mai departe la nivelul Consiliului Naţional că ar trebui schimbate programele şcolare, poate că acest lucru se va întampla. Ar trebui să ne punem înteresele de aceeaşi parte”, a mai precizat consilierul educativ al Şcolii „Duiliu Zamfirescu”.


Ruptura dintre profesori şi elevi, recunoscută de cei din urmă


Preşedinele Consiliului Judeţean al Elevilor, Alexandra Voicu, consideră că ruptura este de ambele părţi. „Atat timp cat profesorul e profesor şi are o scară pe care coboară, iar elevul este elev şi coboară pe altă scară, atunci ruptura s-a produs”, a declarat Voicu. Că nu toate cadrele didactice apreciază şi susţin activităţile extraşcolare o dovedeşte şi lipsa participării în mod constant a unor şcoli la diferite concursuri şi acţiuni programate la nivel judeţean. „Avem colegi care vin la activităţi pentru că i-au trimis directorii, nu pentru că ar agrea activităţile respective. Şi atunci mă întreb la ce mai vin?”, a spus retoric inspectorul Dumbravă. Aceasta a arătat cu degetul şcoli ca Paltin, Nereju, Năruja, cu tradiţie în Vrancea, dar care nu mai sunt interesate să participe la „Olimpiada de meşteşuguri tradiţionale” de exemplu. „Aceste zone au intrat într-un con de umbră şi e păcat. A venit din urmă Vintileasca, dar şi celelalte şcoli avreau rezultate foarte bune în anii trecuţi”, a subliniat Lidia Dumbravă. Şcolile nu mai sunt interesate nici de concursul „Sanitarii pricepuţi”, extrem de popular în anii trecuţi. „De la Vidra în sus şi zona Măicăneşti sunt absente. Trebuie să se implice profesorii de biologie, cei de educaţie fizică, precum şi consilierii educativi”, a cerut şi reprezentanta Crucii Roşii, Lidia Boc. În cadrul consfătuirii s-a aprobat şi calendarul concursurilor şcolare pentru acest an. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 7

Adaugă comentariu
dumitrestean, acum 4217 zile, 8 ore, 22 minute, 20 secunde
Pai la Vintileasca era doamna georgescu care isi dadea interesul pentru mestesuguri si traditie. a facut multe pentru scoala aia si care ia fost rasplata? au inlocuit-o... bravo, invatamant citeste integral
alice, acum 4219 zile, 11 ore, 29 minute, 48 secunde
Doamna dumbrava de ce nu enumerati la aceste sedinte si beneficiile unor proiecte internationale? de ce nu le explicati directorilor de scoli ca legea educatiei da dreptul cadrelor didactice citeste integral
frosa, acum 4219 zile, 15 ore, 4 minute, 47 secunde
popa dumbrava , sotul soatei , umbla dupa toate orele de religie libere de prin oras ...nu au din ce trai amaratii de ei ...unde sunt o ora sau doua hop si el ....de biserica mai are timp ? sau e o citeste integral
Nedumeritul, acum 4219 zile, 18 ore, 43 minute, 6 secunde
A educa e mai greu decat a studia, de aceea sunt putini educatori in multimea de cadre didactice " pentru ca "Educatia este cel mai frumos dar pe care-l poate dobandi omul" spunea citeste integral
cella, acum 4219 zile, 23 ore, 29 minute, 5 secunde
Dumbrava sa mai mearga la catedra sa vada cum e , ca a uitat. Alearga dupa tot felul de hartii. Nu-i este rusine sa le ceara consilierilor mai mult atata timp cat ei au catedra completa, unii dintre citeste integral
je, acum 4219 zile, 23 ore, 32 minute, 55 secunde
doua proaste :dumbrava si barbosu ...elevii nu pot fi scosi de la ore sa mature sau sa caste gura la lucruri care li se par interesante profesorilor ...si doar stiu si ele asta ...
profesor, acum 4220 zile, 2 ore, 34 minute, 8 secunde
Trebuie sa o contrazic pe doamna BOC, dar in randul elevilor se simte un sentiment de frustrare cand vad ca sunt furati pe fata la unele dintre aceste concursuri si pur si simplu nu mai vor sa citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.