Educație

Bărbatul care aducea drogurile din Italia rămane după gratii

Dan Chiriac
18 sep 2012 1256 vizualizări
Octavian Preda, tanărul acuzat în luna august de trafic cu haşiş din Italia,rămane după gratii. Instanţa de judecată de la Tribunalul Vrancea a respins cererea de eliberare condiţionată făcută de avocatul acestuia.

Preda va fi judecat în stare de arest, fiind acuzat alături de alţi doi prieteni în acest dosar. Cei trei tineri au fost trimişi în judecată, unul dintre ei pentru introducerea în ţară, trafic şi deţinere de droguri de mare risc, iar ceilalţi doi pentru consum de droguri. Pe 3 august, anchetatorii l-au reţinut în zona Gării pe Robert Giurgea, un tanăr de 22 de ani, care tocmai cumpărase haşiş de la Octavian Valentin Preda, de 25 de ani, principalul acuzat din acest dosar. Imediat după aceea, anchetatorii au descins la locuinţa din Focşani aparţinand lui Preda, unde au descoperit circa 47 de grame de haşiş. Anchetatorii aveau informaţii care s-au confirmat, respectiv că drogurile sunt aduse din Italia, prin intermediul unor colete expediate printr-o firmă de curierat. Acestea erau expediate lui Preda care, conform rechizitoriului, în perioada iunie- august 2012, a vandut în mai multe randuri, inclusiv unor anchetatori sub acoperire. Printre clienţii lui Preda s-a numărat şi Giurgea, dar şi un alt tanăr, de 24 de ani, Teodor Humă, din Focşani. După percheziţia domiciliară la Valentin Preda, anchetatorii au dispus reţinerea celor trei inculpaţi. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.