Educație

Ripperşii din Odobeşti la ”Românii au talent”

Valentin Muscă
14 sep 2012 11804 vizualizări
Cei 8 dansatori ai formaţiilor Ripperz Crew şi Ripperz Junior din Odobeşti vor să dea lovitura în acest sezon după ce anul trecut au câştigat primele locuri la concursurile naţionale din domeniu.

Aceştia merg în acest weekend la preselecţia pentru concursul ”Românii au talent”. ”Noi, cei din Crew, vom participa cu un dans sincronizat pe temă inspirată din filmul ‹‹Naşul››, iar cei din Junior cu ‹‹Maestrul beţiv››”, ne-a spus Marius Rugină, membru al grupului Ripperz Crew.

Cele două formaţii au fost înfiinţate în 2006 şi 2009 şi se numără printre cele mai bune team-uri de dans din ţară, motiv pentru care au fost invitate să participe la spectacolul vedetelor care va avea loc pe 23 septembrie la Promenada Mall. Amestec de muzică provocatoare, dans, gimnastică ritmică şi sute de ore de antrenamente, coate accidentate, luxaţii, pe frig sau pe caniculă, cei 8 au făcut din aceste două formaţii un brand al reuşitei unor tineri care încearcă să iasă din anonimatul unui oraş din provincie prin dans. Cei care doresc să afle mai multe despre efortul ripperşilor pot intra pe Youtube să-i vizioneze sau să-i admire live pe scena Casei de Cultură din Odobeşti, unde vin cu religiozitate, zi de zi, la ”antrenament”. Succes Ripperşilor! (V. MUSCĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
arsene adn, acum 4229 zile, 22 ore, 5 minute, 4 secunde
ripperz jr acum e good fellas ,votati ripperz si good fellas ,multumim de sustinere
Salah, acum 4240 zile, 4 ore, 11 minute, 49 secunde
le doresc succes,mai sunt si tineri talentati in urbea noastra ,nu numai drogati si alcoolici...Bravo RC
crinu , acum 4240 zile, 5 ore, 32 minute, 5 secunde
Skillz Ripperz : http://www.youtube.com/watch?v=3Vi77fnThac NOI SUNTEM DIN FOCSANI, AM PUTEA PARTICIPA SI NOI LA SPECTACOL DACA DORITI.... dovada la ce spui in acest articol ;)) ca au fost invitati
Rugina Marius, acum 4240 zile, 6 ore, 26 minute, 5 secunde
Sustineti-ne pentru cea mai tare experienta a noastra de pana acum. Multumim
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.