Ioan de la Prislop, sfantul împuşcat de vanători
Ioan de la Prislop este sfântul care a introdus în calendarul sfinţeniei româneşti numele uneia din cele mai vechi mănăstiri de la nord de Dunăre – Prislopul, un centru monahal muntean care a jucat un rol fundamental în menţinerea spiritualităţii româneşti din Transilvania. Pe cât de mare a fost rolul acestei mănăstiri ortodoxe în Evul Mediu românesc, pe atât de simplă a fost viaţa acestui sfânt născut într-o familie de ţărani din Ţara Haţegului, acolo unde ruinele Sarmisegetuzei ne trimit cu gândul la o epocă în care Carpaţii încă mai erau populaţi de temple şi zeităţi solare. Ioan de la Prislop a trăit la graniţa dintre secolele XV – XVI în obştea monahilor, ostenindu-se cu pravila călugărească şi munca de zi cu zi. Simţind nevoia sihăstriei, cu binecuvântare de la duhovnic, Ioan s-a retras la oarecare distanţă de aşezământ şi a amenajat o chilie pentru a-l feri de intemperii şi de fiarele pădurii. Trăind în liniştea chiliei sale Ioan a avut un sfârşit pe cât de brutal, pe atât de paradoxal. Dacă pereţii de piatră l-au ferit de fiare şi ger, aceştia nu au putut să-l apere şi de semeni. Om al liniştii şi discreţiei, a încercat să nu deranjeze pe cei din jur cu prezenţa până acolo încât a fost împuşcat din greşeală de vânători, care văzându-l în uşa chiliei sale primitive l-au confundat cu un vânat. Regretat de creştini şi trecut neoficial în rândul sfinţilor de credincioşii din Ţara Haţegului, în 1992 Sfântul Sinod l-a canonizat, trecându-l oficial în rândul sfinţilor români. De atunci şi până astăzi chilia sa săpată în piatră este loc de pelerinaj pe 13 septembrie pentru credincioşii care vin din Muntenia şi Transilvania să se roage pe locurile unde a trăit acum un secol Sfântul Ioan de la Prislop. (Valentin MUSCĂ)
