Educație

Elevii din Slobozia Bradului învaţă după modelul de oraş: în trei schimburi

Raluca Manolache
9 sep 2012 1423 vizualizări
Şcoala Slobozia Bradului este prima unitate din mediul rural unde se învaţă în trei schimburi u orele vor fi de 45 de minute, iar pauzele de cinci minute u pentru a se evita pe viitor orele în trei schimburi, şefa IŞJ propune realizarea unui consorţiu

Din lipsă de spaţiu, peste 4.200 de elevi vor învăţa anul acesta în trei schimburi. Pentru prima dată, copiii din comuna Slobozia Bradului vor afla ce înseamnă programul în trei schimburi, după ce numărul şcolarilor a crescut, iar spaţiile destinate şcolii s-au împuţinat. Primarul comunei a solicitat Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) să aprobe noua formulă, mai ales după ce o clădire a Şcolii Cornetu, cu două săli de clasă, stă să se prăbuşească. „Este o clădire foarte veche şi prezintă pericol pentru copii. Probleme cu spaţiile sunt peste tot. Am repartizat două săli de clasă din clădirea destinată Centrului de Zi. Probleme mari sunt şi la Lieşti, unde aproximativ 250 de copii de varstă preşcolară nu au unde să meargă la grădiniţă. Avem proiecte aprobate din anii trecuţi pentru ridicarea unei grădiniţe, dar nu s-a dat nici un ban pană acum”, ne-a declarat primarul comunei Slobozia Bradului, Valerică Zamfirescu. Prin urmare, copiii din Lieşti merg direct la şcoală, în clasa I, sărind peste anii de grădiniţă. „Dispunem acum de mijloc de transport pentru ei, dar unde să îi ducem? Nu sunt spaţii ca să facem grădiniţă”, ne-a mai spus edilul din Slobozia Bradului. Populaţia şcolară din această comună se află în creştere, fiind în majoritate formată din rromi.


Elevii Şcolii „Duiliu Zamfirescu”, obişnuiţi în trei schimburi


Şi cei 1.200 de elevi ai Şcolii „Duiliu Zamfirescu” din Focşani vor învăţa în trei schimburi. Pentru aceştia, însă nu reprezintă o noutate. „Avem 40 de clase şi numai 19 săli, cu tot cu laboratoare. Şcoala a funcţionat în trecut chiar în patru schimburi, pană a fost construită Şcoala 6. Acum sunt solicitări numeroase de la părinţi şi nu pot fi refuzaţi, iar ca urmare, anul acesta am înfiinţat cinci clase I. Cert este că programul acesta nu scade rezultatele elevilor de a VIII-a”, ne-a declarat directorul adjunct al Şcolii „Duiliu Zamfirescu, Petrică Moraru. Nu de acceaşi părere este şefa IŞJ, Vasilica Zaharia, care consideră că ar trebui, în acest caz, găsite soluţii. „Sunt şcoli unde populaţia şcolară scade şi sunt spaţii nefolosite, iar în altele nu sunt săli suficiente. Soluţia care ar rezolva problema cred că este de realizare a unui consorţiu, în cadrul căruia lucrurile se pot mişca mai lejer”, consideră inspectorul general al IŞJ. Învăţarea în trei schimburi presupune ore de 45 minute şi pauze de cinci minute, cu excepţia pauzei „mari” de zece minute. Deocamdată acestea sunt singurele şcoli din Vrancea în care se învaţă în trei schimburi. Nu se ştie însă ce se va ivi pe parcursul anului şcolar. (M. VLĂDESCU)

Două şcoli finanţate cu bani europeni vor fi inaugurate

 

Şcoala Jariştea va fi inaugurată săptămana viitoare

Anul şcolar care tocmai va începe, va veni şi cu o veste bună pentru elevii din Gugeşti şi din Jariştea, care vor avea parte de şcoli noi construite cu bani europeni. La Gugeşti va fi dată în folosinţă, pe 17 septembrie, şcoala de centru, iar la Jariştea oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean spun că este posibil să se întarzie cateva zile. “Săptămana aceasta va fi adus mobilierul, care va fi unul nou, iar dacă nu va fi timp să se termine de aranjat sălile de curs se poate întarzia cateva zile, cel mult o săptămană”, ne-a declarat inspectorul general Vasilica Zaharia. Încă nouă unităţi de învăţămant se construiesc în judeţ cu fonduri europe, dar cu termene diferite de finalizare, printre care şi Şcoala Rotileşti (Campuri), cea iniţială fiind din paiantă. Alte 40 de şcoli au fost începute în judeţ cu finanţatare de la Ministerul Educaţiei, însă lucrările au fost sistate după ce în ultimii doi ani nu s-au mai alocat fonduri pentru acestea. Reprezentanţii IŞJ au înaintat Ministerului numeroase memorii, însă fără răspuns. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
teacher, acum 1916 zile, 16 ore, 35 minute, 1 secunda
Sigur ca invata in 3 schimburi pentru ca fosta directoare, cica a reusit sa reduca abandonul, dar mai bine zis, a reusit sa oblige profesorii sa nu mai treaca absentele in cataloage. Este ca un leu citeste integral
SORINA, acum 1919 zile, 20 minute, 54 secunde
pai scoala 10 ar cam trebui sa mai redirectioneze copiii si spre Liceul Pedagogic(Scoala 6 despre care ati scris), ca de acolo "au furat" elevi si profesori buni exista in toate scolile... citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.