Educație

Doi candidaţi la bac au fost eliminaţi după ce au încercat să copieze

Ziarul de Vrancea
27 aug 2012 905 vizualizări
Dispozitivele folosite pentru copiat sunt noi pentru asistenţi u 126 de candidaţi au renunţat la prima probă scrisă u inspectorul de specialitate se aşteaptă şi la note bune

Doi candidaţi la examenul maturităţii au fost eliminaţi ieri, la prima probă scrisă a bacului de toamnă, fiind prinşi cu dispozitive electronice de comunicare, cu ajutorul cărora încercau să copieze. Primul caz este al unui absolvent al Colegiului Tehnic “Edmond Nicolau” Focşani care a fost văzut de supraveghetori, în jurul orei 10,30, că vorbea... singur, aspect care le-a atras atenţia. La o examinare sumară s-a observat că acesta avea o cască cu antenă, într-una dintre urechi, dispozitiv cu ajutorul căruia comunica în exterior. “I s-a reţinut dispozitivul respectiv pană la finalizarea examenului, apoi îl vom înapoia. Nu am avut dreptul să îl percheziţionăm să vedem dacă are şi telefon mobil. Candidatul a fost scos din examen şi va mai avea dreptul să se prezinte la sesiunea din iunie 2014”, ne-a declarat preşedintele comisiei de examen din centrul organizat la Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau”, Bogdan Ciubotaru. Aceeaşi pedeapsă s-a aplicat şi pentru o absolventă a Grupului Şcolar Mărăşeşti care a susţinut examenul la Colegiul Auto “Traian Vuia” din Focşani, şi aceasta fiind prinsă cu acelaşi tip de dispozitiv. “Candidata a fost observată de supraveghetori, în jurul orei 11,45, că avea o cască. Întrebată ce este cu ea, fata a recunoscut că este cineva afară care încearcă să o ajute şi a scos din buzunar şi telefonul, acceptandu-şi pedeapsa”, ne-a declarat inspectorul Lidia Dumbravă, membru al comisiei de examen de la Colegiul Auto “Traian Vuia’ Focşani. Candidaţii, cel mai probabil, şi-au achiziţionat microcăştile de pe internet, unde se găsesc chiar cu această recomandare: “pentru copiat”, cu preţuri ce pornesc de la numai cateva zeci de lei. Ambii candidaţi mai au dreptul să se prezinte la o nouă sesiune a bacalaureatului în iunie 2014. Alţi 126 de absolvenţi de liceu înscrişi la prima probă scrisă a bacalaureatului au absentat, prezentandu-se 772 din cei 898 aflaţi pe listele iniţiale.

Romanul, subiect considerat uşor de cei mai mulţi candidaţi

Absolvenţii de liceu care au susţinut prima probă scrisă din sesiunea de toamnă a bacalaureatului, la limba şi literatura romană, au avut de rezolvat trei subiecte, fiecare dintre acestea cu mai multe cerinţe. Primul subiect al variantei cu numărul 3, trasă la sorţi, s-a referit la rezolvarea mai multor cerinţe pornind de la poezia “De-or trece anii…” de Mihai Eminescu, al doilea subiect a avut ca cerinţă realizarea unui text de tip argumentativ de 15-30 randuri despre „munca eficientă”, pornind de la o afirmaţie a lui Lucian Blaga, iar al treilea subiect s-a referit la redactarea unui eseu de două - trei pagini (600 - 900 de cuvinte) în care să se prezinte tema şi viziunea despre lume într-un roman studiat. „Dacă ne pica romanul din prima sesiune era bine. A fost uşor şi sper să iau 8. Mai am de dat miercuri la matematică şi am scăpat”, ne-a declarat, la ieşirea din examen, Elena Codreanu, absolventă a Colegiul Tehnic „Ion Mincu” Focşani. O notă de 8 speră şi Andrei Bucur de la Colegiul „Edmond Nicolau”. „Acum ne-a picat romanul şi am scris, faţă de prima sesiune”, ne-a declarat acesta. „A fost mai uşor ca în prima sesiune”, consideră şi Florina Brehoi de la acelaşi liceu. Maria Neagu susţine bacalaureatul pentru a patru oară şi speră ca de data aceasta să fie cu noroc. „Prima dată am picat la biologie, apoi m-am angajat şi nu am mai avut timp de învăţat, iar în sesiunea următoare nu mi-a ieşit media. Acum am susţinut numai proba scrisă la limba şi literatura romană la care am nevoie de 6,22 să îmi iasă media. Sper însă să iau minimum 8, dar să vedem, nu se ştie niciodată”, ne-a declarat Maria Neagu, absolventă a Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau”.

„Vor fi şi note bune”, consideră inspectorul de specialitate

Bacalaureatul de toamnă ar putea însemna şi note bune, cel puţin la limba şi literatura romană, unde subiectele sunt considerate a fi de dificultate medie. “Subiectele sunt de dificultate medie şi consider că vor fi şi note bune, avand în vedere că în această sesiune s-au înscris nu doar cei care nu au promovat seria anterioară, ci mai sunt şi candidaţi care nu au participat din diferite motive. Din acest motiv cred că pot fi şi note de 8”, ne-a declarat inspectorul de limba şi literatura romană Silvia Chelariu. Lucrările candidaţilor au fost transportate în cele două centre de evaluare, respectiv la Colegiul Unirea şi la Şcoala “Anghel Saligny” Focşani, unde s-a început de ieri după-amază corectarea lor. Următoarea probă a examenului de bacalaureat, cea obligatorie a profilului, este programată maine, majoritatea candidaţilor dand examen la matematică. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.