Educație

Mai mulţi inspectori şcolari sunt vizaţi de schimbări

Ziarul de Vrancea
19 aug 2012 8718 vizualizări
Echipa IŞJ va fi reîmprospătată, după cum au confirmat şefele instituţiei.Vizaţi de schimbări sunt şapte inspectori.“Numirea într-o funcţie este o oportunitate pe care nu ai cum să o refuzi”, spun inspectorii

 De la 1 septembrie, începutul noului an şcolar pentru cadrele didactice, atat şcolile, cat şi instituţia care le coordonează, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean, trebuie să fie în formulă completă. Avand în vedere că există din primăvară o nouă conducere a IŞJ, care a anunţat deja schimbări la nivelul directorilor de şcoli, este foarte posibil ca şi unii dintre inspectorii şcolari să fie înlocuiţi, cu atat mai mult cu cat unii dintre aceştia ocupă funcţii de conducere în cadrul PDL. Amanarea numirii noilor directori ar putea avea legătură cu faptul că încă din Consiliul de Administraţie al IŞJ fac parte inspectori promovaţi de PDL, ceea ce ar putea însemna ca înlocuirea unor inspectori să se producă înaintea numirilor de directori. Oricum, cele două se vor produce pană la 31 august. Printre cei care vor părăsi Inspectoratul Şcolar, cel mai probabil, se află inspectorul pentru dezvoltarea resursei umane Bănel Bărbieru, care ocupă şi funcţii de conducere în PDL. Acesta a fost promovat de partid şi adus în IŞJ în anul 2010, iar profesional s-a remarcat în acest an prin încercarea de a obţine statutul de expert în management educaţional în două randuri. Nu i-a ieşit în prima serie, atunci cand cei mai mulţi inspectori au căpătat acest statut, dar i-a ieşit din a doua încercare. “A fost doar o ambiţie personală. După ce plec din inspectorat, mă voi întoarce la catedră şi mă voi ocupa mai mult de familie. Mi-au ajuns toţi anii în care am fost în centrul atenţiei, mai ales politic”, ne-a declarat Bănel Bărbieru în urmă cu ceva vreme.

Unii inspectori nu vor mai jos de director

Un alt inspector care ar putea părăsi IŞJ este Robert Graur, inspector pentru implementarea descentralizării instituţionale din ianuarie 2012. Acesta nu s-a făcut remarcat decat prin simplul fapt că este fratele directorului DSP, Cătălin Graur, devenit celebru pentru plimbările prin partidele politice. Alţi inspectori şcolari promovaţi în timpul guvernării PDL sunt Doina Collavini – inspector de specialitate pentru arte din 2010, Silvia Chelariu – inspector de limba şi literatura romană din 2011, Nadia Lefter – inspector pentru învăţămant preşcolar din 2011, dar şi Dan Grigoraş - inspector de educaţie fizică şi sport din 2010.

FOTO 2 : Dan Grigoraş vrea postul de adjunct de la Şcoala “Ion Basgan”

De altfel, acesta din urmă simte că nu mai are loc în noua echipă a IŞJ şi încearcă să obţină numirea de director adjunct la Şcoala “Ion Basgan” Focşani, unde este titular şi al cărei adjunct, Gheorghe Sterea, se va pensiona în curand. “Simt că pot să fac ceva pentru şcoală”, ne-a declarat Dan Grigoraş, deşi a recunoscut că îşi doreşte în continuare postul de inspector. Alţi inspectori aduşi în IŞJ în timpul guvernării PDL sunt Marilena Oprea – inspector de informatică din 2009, Eleonora Dărmănescu – inspector de biologie din 2009, Maria Dochia – inspector de chimie din 2009, este soţia colonelului Titi Dochia, fost angajat al ISU, Marilena Gurgu – inspector de limba engleză din 2009, Svetlana Baciu – inspector de limba franceză din 2009, fosta directoare a Şcolii Tamboieşti Ana Gavrilescu – inspector pentru minorităţi din 2009, dar şi inspectorul de istorie Dorin Cristea, aflat la al doilea mandat în IŞJ. De altfel, Dorin Cristea a “gustat” şi din experienţa de director la Colegiul Auto, funcţie despre care afirmă că este cu cea mai mare responsabilitate din învăţămant. “Numirea într-o funcţie este o oportunitate pe care nu ai cum să o refuzi. Numai să o poţi duce. Experienţa căpătată ca inspector este de dorit să fie valorificată pe un post de director”, ne-a declarat Dorin Cristea.

Inspectori promovaţi de Dan Popoiu pe vremea cand era liberal

O serie de inspectori promovaţi de fostul “general” Dan Popoiu pe vremea cand acesta era liberal, au rezistat în funcţii. Este cazul lui Cristi Ştiru, adus în IŞJ în 2006, coleg de cancelarie la “Unirea” cu Dan Popoiu, Lidia Dumbravă - fosta cumnată a lui Dan Popoiu, adusă în IŞJ în 2006, dar şi Lina Vlăsceanu – actuala cumnată a lui Dan Popoiu. De altfel Lina Vlăsceanu a candidat în trecut la Primăria Paltin din partea PNL. Emil Radu, inspector pentru monitorizarea curriculumului descentralizat din 2006, cel mai probabil va rămane în IŞJ, acesta fiind liberal, om de bază în organizaţia de la Mărăşeşti unde este şi consilier local. Unul dintre inspectorii care va trece la catedră este Ştefan Chipăilă.


FOTO 3: Ştefan Chipăilă a cerut de trei ori să revină la catedră, ultima dată în 2011

Inspector de geografie din 2006, acesta a solicitat în trei randuri să revină pe postul său de la Colegiul “Gheorghe Asachi”, ultima dată în toamna anului trecut. “La un moment dat mai intervine şi uzura”, şi-a motivat acesta dorinţa de a reveni la catedră. Inspectoarea de matematică Daniela Sîrghie se află în IŞJ din 2004 şi are şanse să rămană în continuare, la fel şi Fănel Lipan. Mandatul acestuia din urmă la IŞJ a fost unul întrerupt, cu mai multe plecări şi reveniri. 

Ionaşcu şi Zahariuc, căliţi de guvernele PSD şi PDL

Tincuţa Zahariuc - inspector pentru învăţămant profesional şi tehnic, şi Ion Ionaşcu - inspector de fizică sunt cei mai vechi din IŞJ. Ion Ionaşcu a avut un mandat în perioada 1993-1997, cu revenire în 2001, cumuland 15 ani de experienţă ca inspector.

 FOTO: Tincuţa Zahariuc este cea mai veche inspectoare, alături de Ion Ionaşcu

 

Tincuţa Zahariuc ar fi cea mai veche, dacă avem în vedere continuitatea pe un post, fiind în IŞJ din 1998, avandu-i ca şefi pe Simion Ene, Costache Lupu, Mihai Lădaru, Dan Popoiu, Enache Mandrescu, Iordache Bostan, Stan Rogoz, iar acum pe Vasilica Zaharia. Niciunul dintre actualii inspector şcolari nu ocupă funcţia prin concurs, ci cu delegaţie, ceea ce face mai uşoară înlocuirea lor.

Şapte inspectori pe lista neagră

Atat Vasilica Zaharia cat şi Luminiţa Balaban au declarat de la instalarea în funcţii că sunt “caţiva” inspectori care doresc să revină la catedră, însă fără a-i nominaliza. Vineri însă, adjuncta IŞJ a recunoscut că vizaţi de schimbări sunt şapte inspectori, deşi s-a ferit, şi de data aceasta, să pronunţe nume. “Simţi nevoia să îţi încarci bateriile la catedră pentru că pierzi pulsul meseriei într-o funcţie de conducere. Te erodezi profesional dacă stai foarte mult într-o funcţie de conducere”, a încercat să justifice schimbările vizate adjuncta IŞJ, Luminiţa Balaban. Potrivit acesteia, atat numirile de noi inspectori cat şi de directori se vor produce pană la 31 august 2012. (M VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 20

Adaugă comentariu
ares, acum 4225 zile, 16 ore, 12 minute, 45 secunde
bun
euuu, acum 4227 zile, 7 ore, 47 minute, 45 secunde
Mai Tica, ai o minte mitiTICA sau te faci ?Ce daca sunt experti? Au adunat ( stiu ei cum ) mai multe hartii!Se poarta acum sa fii expert. Si ce ! Maine se poarta altceva. Vin ai nostri , cand pleaca citeste integral
Ulise Grosu, acum 4238 zile, 9 ore, 35 minute, 42 secunde
In atentia D-nei Mihaiela Vladescu. Stimata Doamna, Principial, eu am un respect deosebit pentru femeile destepte, categorie in care v-am inclus si pe Dvs. Plecand de la acest principiu al meu, nu citeste integral
, acum 4238 zile, 10 ore, 22 minute, 29 secunde
Domnilor/doamnelor chiar nu sesizati penibilul acestor comentarii? Doctorii,inginerii,judecatorii,functionarii se ponegresc in halul asta vreodata??? Credeti ca rezolvati ceva cu aceste mizerii care citeste integral
Victor, acum 4238 zile, 11 ore, 49 minute, 8 secunde
Pai... mai nea Tanase (stim noi cine esti-director scoala ...stim noi unde) a mai avut curaj cineva sa se remarce sau sa realizeze lucruri ...daca venea cineva cu idei ...nu erau bune trebuiau citeste integral
Eu, acum 4238 zile, 12 ore, 48 minute, 23 secunde
bai cristea , nu stiu ce oportunitate vezi tu dar eu vad un oportunist care nu a ezitat sa faca orice ca sa fie pe functie ...dar cu catalogul in mana ca simplu profesor nu ti-e bine ? la tine citeste integral
profa -diriga, acum 4238 zile, 13 ore, 6 minute, 59 secunde
majoritatea elevilor doresc schimbarea sau renuntarea la uniforme ,pur si simplu : 1. scumpe 2. model comunist 3.masuri luate fara responsabilitate 4. lucrate foarte prost ,se descoase citeste integral
Anca, acum 4238 zile, 16 ore, 18 minute, 4 secunde
In sfirsit o veste buna....poate da D-zeu sa zboare de acolo acest "inspector" CRISTI STIRU, care de atitia ani da posturile in invatamint pe BANI grei si care nu-i mai ajungi cu citeste integral
, acum 4238 zile, 16 ore, 36 minute, 14 secunde
Astea noi ale usl-ului lipesc afise mai bine, sunt amante mai bune, experte, cum s-ar zice... cu peste 70 de puncte la dosarul de expert, scoase din ... buzunarul nu stiu carui usl-ist. Imi e scarba citeste integral
alcibiade, acum 4238 zile, 16 ore, 40 minute, 37 secunde
deci, ii dam afara ca sunt pdl isti si punem psd isti... halal criterii, chestia cu cerutul cv urilor este pt prosti ! deja cartile sunt facute ! discutia despre competenta se face doar la cursurile citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.