Educație

Şcolile au început să comande mobilierul pentru clasa zero

Ziarul de Vrancea
10 iul 2012 3439 vizualizări
obilierul pentru copii constituie experiment şi pentru firmele de specialitate u şcolile s-au asociat în speranţa că vor obţine un preţ bun

Şcolile vrancene au început să achiziţioneze mobilier şcolar necesar pentru clasa pregătitoare care va funcţiona din toamnă. Potrivit unei situaţii a Inspectoratului Şcolar Judeţean, aproximativ 2.000 de copii vor intra în clasa zero din tomnă, aceştia urmand să beneficieze de mobilier specific pentru care Ministerul Educaţiei a repartizat judeţului Vrancea suma de 402.200 lei. Mobilierul este compus din scaun individual reglabil şi pupitru individual reglabil pentru care ministerul a prevăzut în Ordinul 4310 din 1.06.2012 specificaţiile tehnice minime necesare şi un cost de 200 de lei pe set. Achiziţia publică trebuie făcută de fiecare unitate de învăţămant cu personalitate juridică pană la 1 septembrie 2012, termenul de plată fiind de 45 de zile de la data recepţiei produselor. Cei mai mulţi copii înscrişi în clasa zero sunt la Şcoala „Anghel Saligny” -116, Şcoala ”Duiliu Zamfirescu” – 112 şi Şcoala „Ştefan cel Mare” Focşani – 102. Sunt însă şi şcoli unde numărul copiilor care s-au înscris la clasa zero este de numai 3, cum este cazul Şcolii Vrîncioaia, 7 la Şcoala Negrileşti sau 8 la Şcolile Şindrilari sau Vintileasca.


Calitatea înainte de toate


Şcolile au început deja să comande mobilierul, cele din mediul rural, unde şi numărulcopiilor care vor intra în clasa zero este mai mic, asociindu-se. Şcolile din Focşani nu au practicat acest sistem. „Am făcut comandă la o firmă din judeţul nostru la care am aflat ulterior că au comandat şi alţi colegi. Oferta a fost primită pe adresa şcolii şi am discutat-o în Consiliul de Administraţie, iar mobilierul trebuie să sosească pană în date de 15 august. Dacă vom avea nevoie de unul-două module în plus, societatea va fi uşor de contactat fiind una locală”, ne-a declarat directorul Şcolii ”Duiliu Zamfirescu”, Maricela Ghiuţă. Şcoala „Ştefan cel Mare” a primit oferte atat de la firme locale dar şi din Cluj şi Bucureşti. „Am discutat în Consiliul de Administraţie al şcolii ofertele şi am ales-o pe cea a unei firme locale. Le-am comunicat domnilor de la firma respectivă că mă interesează în mod deosebit calitatea. Mobilierul va sosi cel tarziu pe 31 august în speranţa că pană atunci se vor finaliza şi lucrările de reabilitare a şcolii”, ne-a declarat directorul Şcolii „Ştefan cel Mare”, Maria Ariton.


Mobilierul şcolar, experiment şi pentru privaţi


Mobilierul specific pentru copii care vor intra în clasa pregătitoare din toamnă este un experiment şi pentru firmele de specialitate. „Vom vedea cat de fiabil va fi pentru că nici firmele nu au mai lucrat mobilier de acest tip. Noi nu am stabilit un termen pană la care să ne aducă mobilierul dar aş prefera ca acesta să vină la finele lunii august întrucat şcoala se află în curăţenie şi nu e convenabil să mutăm pupitrele dintr-o clasă în alta”, ne-a precizat directorul Şcolii „Ion Basgan”, Tiberiu Dima. Sunt însă şi directori de şcoli care nu au comandat încă mobilier, considerand că este timp suficient pană la toamnă. „Am fost ocupaţi cu examenele, dar vom discuta ofertele şi vom lua o decizie. Avem oferte de la firme din Cluj, Ilfov şi Vrancea. Cineva mi-a propus să ne asociem poate achiziţionăm la un preţ mai bun mobilierul, dar să vedem, vom lua o decizie săptămana viitoare”, ne-a declarat directorul Şcolii Vidra, Camelia Gherasim. În cele 2.011 seturi comandate pentru şcolile din Vrancea există şi un număr de 45 de seturi de mobilier reglabil de rezervă. „Am prevăzut acest număr de rezervă la Şcoala „Anghel Saligny” Focşani”, a precizat inspectorul general al IŞJ, Vasilica Zaharia. Potrivit unei situaţii a IŞJ, în toamnă se vor înfiinţa 123 de clase pregătitoare. (Mihaela VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.