Educație

Litera sau spiritul legii? Cum poţi să pierzi bacalaureatul pentru un beep la telefonul mobil

Ziarul de Vrancea
29 iun 2012 2344 vizualizări
Eleva eliminată la bac din cauza telefonului mobil consideră că pedeapsa este exagerată în cazul ei u elevă de nota 10 la engleză, proba de la care a fost evacuată, Cristina cere să se facă o diferenţiere între ea şi candidaţii care încearcă să copieze cu ajutorul mobilului u conducerea şcolii spune că ambii elevi eliminaţi sunt buni la învăţătură şi nu ar fi avut nevoie să fraudeze examenul u IŞJ lasă responsabilitatea rezolvării acestui caz în ograda liceului, a cărei conducere susţine că nu are nici o vină

Eleva de la Liceul de Arte eliminată de la bacaluareat din cauza telefonului mobil, care i-a sunat în timpul probei orale de engleză, consideră că pedeapsa pe care trebuie să o suporte este exagerată. Cristina F. îşi recunoaşte greşeala de a intra în sala de examen cu telefonul asupra ei, dar crede că pierderea dreptului de a mai participa la două sesiuni ale bacalaureatului este nedreaptă. “Nu mi se pare corect să fiu considerată egala unui alt coleg care chiar încearcă să copieze cu ajutorul telefonului mobil. Eu am intrat cu telefonul în sală pentru că m-am panicat, mi-a fost frică să nu pierd examenul”, spune Cristina. Aceasta recunoaşte că ştia de interzicerea intrării în sala de examen cu telefonul asupra ei, dar nu avea cunoştinţă de faptul că se putea prezenta la concurs chiar dacă ar fi întarziat puţin. “Nu ni s-a spus că putem intra la examen chiar dacă întarziem, ba din contră, ni s-a spus că trebuie să intrăm la ora la care suntem programaţi. Eu eram programată la ora 11,30, iar cand am ajuns la liceu am văzut că intrase deja în sală colega care era după mine în ordine alfabetică, programul decalandu-se puţin. Atunci m-am panicat, am crezut că pierd examenul şi m-am grăbit să intru în sală fără să mai caut o clasă unde să las geanta”, a precizat Cristina. Aceasta mai spune că i s-a permis să intre în sala de examen cu geanta pe umăr, a trecut prin faţa comisiei de examinare, a extras biletul cu subiectul, dar nimeni nu i-a cerut să-şi lase bagajul. “Am intrat în sală, am stat în faţa doamnelor din comisie, le-am spus numele de vreo patru ori că nu îl înţelegeau. Nu a zis nimeni nimic de geantă. M-am aşezat în bancă, am început să rezolv subiectul şi atunci a sunat telefonul. Doamnele din comisia de examen mi-au spus să îl dau pe silenţios, iar atunci a intrat în sala doamna directoare adjunctă Mariana Dondoi care m-a chemat la cancelarie şi mi-a spus că sunt eliminată”, povesteşte candidata care a pierdut bacalaureatul.


“Am terminat clasa a XII-a cu media 10 la engleză”


Cristina nu ar fi singura absolventă care a intrat în sala de examen cu telefonul în buzunar, însă doar ea şi colegul ei eliminat înainte cu o zi de păţania elevei au avut ghinionul să le sune telefonul în timpul examenului. “Eu am terminat clasa a XII-a cu media 10 la engleză. Am învăţat această limbă pentru că vreau să studiez la o facultate de arte din străinătate. Nu aveam motiv să fraudez acest examen, mai ales la proba de engleză”, mărturiseşte Cristina. O parte din vină pentru ceea ce s-a întamplat cu doi elevi de la acelaşi liceu aparţine şi conducerii unităţii şcolare, este de părere eleva eliminată, întrucat nu ar fi pus la dispoziţia candidaţilor o sală pentru bagaje, aşa cum prevede metodologia de organizare a examenului. “Nu a existat o sală în care să ne lăsăm bagajele. Nici la celelalte probe nu a fost amenajată o sală. La proba scrisă de limba engleză, pentru că nu am avut unde să ne lăsăm genţile am rugat doamnele profesoare care ne supravegheau să ne permită ca să lăsăm bagajele într-un colţ al clasei, însă acestea nu au fost de acord. Am plecat atunci cu toţi colegii din sala de examen, care aveau bagaje, şi am căutat o sală de clasă. Am găsit una deschisă, că majoritatea erau încuiate, la etajul I al liceului şi acolo ne-am ascuns prin bănci genţile care au rămas nesupravegheate, cu sala neîncuiată”, povesteşte absolventa eliminată din pricina telefonului.


“Nu îmi explic cum s-a întamplat”


Directorul Liceului de Artă “Gheorghe Tattarescu”, Diana Tăicuţu, spune că nu îşi explică ce s-a întamplat, cu atat mai mult cu cat elevii eliminaţi  ştiau că nu au voie cu telefoane mobile în sălile de examen şi neagă inexistenţa unei săli pentru bagaje. ”La intrarea în şcoală sunt afişe cu interzicea telefoanelor mobile. Este afiş şi pe fiecare uşă, iar spaţiu special pentru bagajele elevilor a fost în cancelarie, vis-à-vis de sala de examen. Am stat permanent în mijlocul lor şi le-am explicat. Îmi pare rău şi nu îmi pot explica cum s-a întamplat. Ambii elevi eliminaţi sunt buni şi nu ar fi avut nevoie să folosească telefonul pentru a copia. Suntem absolut siguri că intenţia lor nu a fost să copieze, dar le-a sunat telefonul în timpul examenului ceea ce, conform metodologiei de concurs, a condus la eliminarea lor”, a declarat directoarea Diana Tăicuţu. Cat priveşte intrarea elevei în examen cu geanta pe umăr, directorul Liceului de Artă are o scuză pentru profesorii evaluatori. “Probabil că doamnele din comisie evaluau un candidat şi nu au observat că fata intră cu geanta”, a adăugat Diana Tăicuţu. La randul ei, directoarea adjunctă  a liceului, Mariana Dondoi, cea care a asistat la momentul în care telefonul Cristinei a sunat, spune că nu a văzut dacă fata are geantă . “I-a sunat telefonul, iar ea s-a speriat puţin, l-a scos din buzunar, l-a închis şi l-a băgat la loc. Eu nu am văzut să fi fost vreo geantă pe undeva. Oricum, fiind a treia probă de examen, ea nu avea cum să spună că nu ştia faptul că nu se intră cu geantă sau telefon”, spune Mariana Dondoi. 


IŞJ nu se amestecă


Cristina a mers joi la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) unde a intenţionat să depună o sesizare vis-a-vis de modul de organizare a bacalaureatului la nivel de liceu, însoţită de o solicitare de a fi vizionată caseta cu înregistrarea din sala de examen, precum şi o cerere ca înregistrarea să nu fie ştearsă. “Am vorbit cu un domn din inspectorat şi mi-a spus să merg la liceu să depun acolo documentele”, a mai spus Cristina. Şeful comisiei judeţene de bacalaureat, inspectorul general adjunct al IŞJ, Stan Rogoz, spune că din punctul lui de vedere metodologia este clară. “Scrie în metodologie că nu are voie cu telefon? Profesorii nu-i pot face percheziţie fiecărui candidat. Problema eliminării fetei din examen ţine de comisia de bacalaureat de la nivelul liceului”, spune Stan Rogoz. De aceeaşi părere este şi şefa IŞJ, Vasilica Zaharia. “Problema aceasta a fost rezolvată de comisia de bacalaureat de la nivelul şcolii . Fata ştia că nu are voie cu telefonul mobil în sala de examen. Cat priveşte o eventuală reclamaţie că nu s-ar fi respectat metodologia organizării concursului, nu am primit nicio sesizare la IŞJ”, a mai spus Vasilica Zaharia.


Ce spune reprezentantul MECT în Vrancea


Trimisul Ministerului Educaţiei în Vrancea, cu misiunea de a supraveghea modul în care se desfăşoară examenul de bacalaureat, afirmă că metodologia este clară şi nu se poate discuta pe marginea acesteia. “S-a tot discutat despre interzicerea în sălile de examen fără telefoane mobile în ultimul timp, iar metodologia nu este una nouă. Elevii ştiau că nu au voie cu telefoane mobile”, a declarat inspectorul Răzvan Chiţu. Acesta spune că a vizitat toate liceele din judeţ înaninte şi în timpul desfăşurării probelor de competenţe dar nu a găsit nereguli. Dacă însă există nemulţumiri privind modul de desfăşurare a bacalaureatului şi vor exista şi reclamaţii în acest sens, Răzvan Chiţu consideră că pot solicitate înregistrările din sălile de concurs, singurele care pot lămuri astfel de aspecte. “Deocamdată nu există solicitări de acest fel”, completează Răzvan Chiţu. Eleva eliminată nu exclude varianta de a-şi căuta dreptatea în justiţie. (M. VLĂDESCU)

Dezbatere ZdV:


Ziarul de Vrancea vă propune o dezbatere pe marginea acestui subiect. Credeţi că legea trebuie aplicată în litera sau în spiritul ei în legătură cu elevii care au uitat de telefoanele mobile înainte de a intra în sala de examen? Credeţi că aceşti elevi ar trebui puşi pe aceeaşi linie cu cei prinşi cu fiţuici? Este nedreaptă pierderea dreptului de a mai participa la două sesiuni ale bacalaureatului pe motiv că au încercat să fraudeze examenul? Aşteptăm opiniile cititorilor pe forumul ziarului sau pe adresa redacţia@ziaruldevrancea.ro.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
Alt cetatean, acum 1989 zile, 17 ore, 34 minute, 7 secunde
Consider ca un elev , care este absolvent de liceu, are cel putin 18 ani...prin urmare nu cred ca mai e la varsta cand trebuie luata de manuta si indrumata pas cu pas cum sa faca la olita. Avand citeste integral
Proasta pl a fost, acum 1990 zile, 1 ora, 38 minute, 54 secunde
...la kr unor profi/directori... Imi este rusine ca am fost lcoleg cu asa oameni... Uitati cum oameni idiotzi sunt preocupati exclusiv de securitatea postului lor de ***, si nu dau 2 bani pe sufletul citeste integral
Un cetatean, acum 1990 zile, 3 ore, 45 minute, 6 secunde
Am revenit cu alte cateva precizari, pentru ca, din ce am citit, s-ar fi putut intra la orice ora in sala de examen. Art.48 - (1) La proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare citeste integral
Un cetatean, acum 1990 zile, 3 ore, 59 minute, 32 secunde
Cateva aspecte din metodologie: C. Comisia de bacalaureat de evaluare a competențelor lingvistice și digitale Art.12 – (1) Comisia de bacalaureat de evaluare a competenţelor lingvistice citeste integral
Eleva la Liceul de Arta "GH.TATTARESCU", acum 1990 zile, 5 ore, 26 minute, 54 secunde
E adevarat ca sala pentru bagaje nu a fost stabilita in prealabil,numai in momentul in care am intrebat unde se pot lasa bagajele s-a gasit repede solutia,cancelaria.Doar ca oricine putea intra si citeste integral
danb, acum 1990 zile, 12 ore, 3 minute, 30 secunde
Eu nu inteleg urmatorul aspect; daca domnisoara stia ca nu are voie cu telefonul mobil in sala de examen de ce l-a mai luat de acasa ? Chiar nu se putea lipsi pe drumul pana la examen, probabil vreo citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.