Educație

Subiectivă sau predicativă? Petiţie împotriva unui subiect de la evaluare!

Ziarul de Vrancea
26 iun 2012 1499 vizualizări
Un subiect de la Evaluarea Naţională a iscat discuţii printre profesorii de limba romană, după ce elevii au ieşit confuzi din examen u elevii au lansat chiar o petiţie online prin care cer punctarea ambelor variante, însă oficialii ministerului spun că baremul de corectare nu va fi schimbat

Discuţiile iscate pe marginea unuia dintre subiectele de la Evaluarea Naţională la limba şi literatura romană a determinat Ministerul Educaţiei să consulte cadrele didactice din întreaga ţară în legătură cu acest aspect. Subiectul cu pricina este cel cu numărul II. A.3. Elevii au avut de rezolvat cerinţe generate de enunţul “Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii” iar întrebarea la care erau invitaţi să răspundă este „propoziţia subordonată este subiectivă sau predicativă?”. Părerile au fost împărţite atat în randul copiilor cat şi în randul profesorilor de limba şi literatura romană. Aceştia au căutat argumente în favoarea opiniilor proprii chiar şi după o zi de la susţinearea Evaluării Naţionale. Elevii de clasa a VIII-a au semnat chiar o petiţie online prin care cer Ministerului Educaţiei să revizuiască baremul de la examenul de limba şi literatura română, din cadrul Evaluării Naţionale 2012. ”Având în vedere discuţiile de pe forumuri şi dezbaterile aprinse din presă, este evident că subiectul II.A.3 a fost unul de dificultate mare, care a dat naştere la interpretări şi controverse, chiar în rândul profesorilor, contrar prevederilor Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 5220/2011, care solicită elaborarea unor subiecte de dificultate medie pentru examenul de limba şi literatura româna din cadrul Evaluării Naţionale 2012. Solicităm revizuirea de urgenţă a baremului aprobat, în sensul punctării ca şi corecte atât a variantei C.”propoziţie subiectivă”, cât şi a variantei B. „propoziţie predicativă”, se arată în petiţia online. Pană aseară, la ora închiderii ediţiei, în favoarea acestui demers semnaseră peste 28.000 de persoane. Ca urmare a acestor discuţii, Ministerul Educaţiei a solicitat tuturor inspectoratelor şcolare să-şi spună părerea şi mai ales să o argumenteze. „Am avut o întalnire cu profesorii de specialitate, dar nu a fost o dezbatere, părerea fiind unanimă că propoziţia este subiectivă”, a declarat inspectorul de limba romană Silvia Chelariu. Ministrul Educaţiei a declarat ieri că baremul de corectare a probei scrise de limba şi literatura romană nu va fi schimbat. Lucrările sunt corectate în baza baremului stabilit deja, a anunţat Liviu Pop, mai ales că 90% dintre specialiştii cărora Ministerul Educaţiei le-a solicitat părerea s-au pronunţat în favoarea rezolvării din barem. Ministrul a mai precizat că subiectul controversat demontrează faptul că „programa şcolară este deficitară” şi trebuie modificată. (Mihaela VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.