Educație

Un elev de la Cuza a ajuns la spital după o bătaie cu un coleg

Dan Chiriac
11 iun 2012 1354 vizualizări
Copilul de 11 ani a fost luat la bătaie de doi colegi de clasă, într-o pauză, şi a ajuns la spital cu traumatism cranian u poliţiştii au fost sesizaţi şi fac cercetări sub aspectul săvarşirii infracţiunii de lovire

Un elev al Colegiului Naţional „Al. I. Cuza” Focşani a ajuns la Urgenţe după o bătaie cu doi colegi de clasă. Este vorba despre Andrei Ciumac de 11 ani, băiatul medicului focşănean Larisa Ciumac. Incidentul a avut loc ieri, chiar în sala de curs dar în pauză, după ce elevii au susţinut testarea la istorie. Se pare că între trei elevi ai clasei a V-a B s-a iscat o neînţelegere, finalizată cu un pumn în burtă încasat de unul dintre ei. Acesta a căzut şi s-a lovit cu capul de o bară metalică. Elevul a fost dus un etaj pană la cabinetul medical al şcolii de asistentul medical al unităţii şi de colegii de clasă, fiind mai mult tarat pe scări. În cabinetul medical asistenta a constatat starea gravă a copilului şi a decis să cheme imediat ambulanţa. Apoi elevul a fost luat cu targa şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean pentru îngrijiri, unde a fost diagnosticat cu „traumatism cranio-cerebral închis”, fiind internat în secţia de chirurgie infantilă. Mama sa, de profesie medic, a cerut ca băiatul să rămană sub supraveghere medicală. „Copilul meu a fost dus la cabinet aproape inconştient, el nu mai ţine minte nimic. Nu mai am putere să vorbesc despre asta”, ne-a spus mama copilului.


Minciuna directoarei


Incidentul s-a petrecut la orele amiezii, la puţin timp după ce a început examenul de bacalaureat, iar în şcoala ajunsese şi reprezentantul Ministerului Educaţiei, Răzvan Chiţu, care monitorizează desfăşurarea examenului în Vrancea. Deşi în liceu se aflau reprezentanţi ai mass-media, directorul Colegiului Naţional Cuza, Alina Maiereanu, a încercat să ascundă acestora cazul de violenţă în şcoală, comunicandu-le că elevului i s-ar fi făcut rău „din cauza căldurii şi a nealimentaţiei”. De altfel, profesoara Alina Maiereanu nu anunţase ieri după-amiază nici oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean despre acest incident. „Am fost ocupată cu desfăşurarea examenului de bacalaureat”, a motivat directorul Colegiului Cuza. La nivelul şcolii a fost deschisă o anchetă pentru a se cunoaşte cu exactitate împrejurările producerii acestui incident.


Poliţiştii fac cercetări pentru lovire


În paralel şi Poliţia investighează cazul. Poliţiştii de la IPJ Vrancea au intrat pe fir şi încearcă să afle ce s-a întamplat. Din primele verificări s-a stabilit că incidentul a avut loc în pauza dintre ore, copilul de 11 ani fiind agresat de cei doi colegi. Se pare că totul a pornit de la o joacă, ce a degenerat, iar cei doi băieţi au sărit cu pumnii pe colegul lor. „Incidentul ne-a fost sesizat de părinţii copilului agresat. Poliţiştii fac cercetări sub aspectul săvarşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe”, spune inspectorul Bogdan Toader, de la poliţia vranceană. Acesta este doar unul dintre cazurile de violenţă în şcolile vrancene. IŞJ a raportat de curand la Ministerul Educaţiei că în Vrancea anul acesta au fost înregistrate numai patru cazuri de bătăi între elevi, însă numărul lor, după cum recunosc chiar oficialii IŞJ, este mult mai mare dar nu sunt anunaţate de către directori. Pentru a încerca să fie evitate astfel de situaţii, şeful IŞJ, Vasilica Zaharia, recomandă directorilor şi cadrelor didactice mai multă atenţie. „Profesorii de serviciu trebuie să fie mai atenţi în această perioadă de sfarşit de an şcolar pentru că se pot întampla asemenea cazuri, mai ales că toţi se gandesc acum mai mult la vacanţă”, a precizat şeful IŞJ. (Mihaela VLĂDESCU, Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
marius, acum 2194 zile, 12 ore, 41 minute, 48 secunde
Mey..."elevule"! Ce legatura are acest incident cu educatia?! Niste copii care s-au jucat...A...putem vb de educatie in cazul fetei care a tras scaunul,adevaratul vinovat.Si care s-a dat la citeste integral
parinte, acum 2194 zile, 15 ore, 24 minute, 18 secunde
Da,ar trebui schimbat dirigintele.Nu gestioneaza cum trebuie colectivul. Asta e clar.
un elev, acum 2196 zile, 16 ore, 55 minute, 33 secunde
intr-adevar este o clasa foarte agitata.eu consider ca educatia se primeste de acasa.profesorii pot doar sa o modeleze.ca si parinte trebuie sa iti faci timp pentru copilul tau si sa nu il lasi numai citeste integral
profesor, acum 2197 zile, 19 ore, 37 minute, 6 secunde
Da, acum noi, profesorii, trebuie sa stam sa-i si pazim, nici sa respiram nu mai avem voie! Profesorul de serviciu nu poate face fata la cate se intampla intr-o scoala intr-o zi, de cate raspunde. citeste integral
, acum 2198 zile, 1 ora, 31 minute, 55 secunde
regret intamplarea,dar e o cls. f. agitata...desi e un barbat diriginte, cu greu ii faca fata
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.