79,5% rata de promovare în Vrancea(înainte de contestații) la examenul de Bacalaureat 2024.Cu 1,4% mai mică decât în 2023
Rezultatele la Bacalaureat 2024 au fost afișate pe bacalaureat.edu.ro. Rata de promovare la nivelul întregii țări a fost de 76,4%, cea mai ridicată din anul 2009 până în prezent.În Vrancea(înainte de contestații), rata de promovare la examenul de Bacalaureat 2024( sesiunea iunie-iulie, doar candidații din promoția curentă) este de 79,5 % .Aceasta este cu 1,4% mai mică decât aceea din anul 2023


Conform stirileprotv.ro rata cumulată de promovare a examenului de Bacalaureat 2024, sesiunea iunie-iulie (înainte de contestații) este de 76,4%: în creștere cu 3,6% față de prima sesiune din anul trecut (72,8%), respectiv cea mai ridicatăîn ultimii ani (an de referință - 2009).
Pentru promoția curentă, rata de succes este de 81,5%, în creștere cu peste 3% față de prima sesiune din anul anterior (78,4%), în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 31,9%, superior cu peste 3%, comparativ cu anul trecut (28,5%). 39 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10, arată Ministerul Educației.
Cei mai mulți candidați (18.426 - toate promoțiile) au obținut medii situate pe segmentul 9 - 9.49.
Topul județelor cu cea mai mare rată de promovare
La nivel de țară, cele mai bune rezultate au fost obținute în Sectorul 4 din Capitală, unde rata de promovare a fost de 91% și Sectorul 2 cu 90,3%. În ceea ce privește județele, cea mai mare rată de promovare a fost în Cluj, unde 88,9% dintre cei care au dat BAC-ul în 2024 au obținut medii peste 6.
În continuare, în topul celor mai bune rezultate vine județul Galați, cu o rată de promovare de 88,5%, apoi Brăila – 87,5%, Brașov – 87,4% și Bacău – 87%.
Capitala are o rată de promovare de 87,3%, cu cele mai bune rezultate în sectoarele 4 și 2:
Sectorul 1 – 82,4%
Sectorul 2 – 90,3%
Sectorul 3 – 85,3%
Sectorul 4 – 91%
Sectorul 5 – 83,6%
Sectorul 6 – 82,4%
Cele mai slabe rezultate
La polul opus, cele mai slabe rezultate din țară au fost obținute și anul acesta în Ilfov.
Ilfov – 61,3%
Harghita – 63,5%
Giurgiu – 67%
Mehedinți – 68,6%
Teleorman – 69,3%
În județul Vrancea(înainte de contestații), rata de promovare la examenul de Bacalaureat 2024( sesiunea iunie-iulie, doar candidații din promoția curentă) este de 79,5 % .Aceasta este cu 1,4% mai mică decât aceea din anul 2023.














