Educație

Activităţile Colegiului „Cotea” şi Şcoalii „Ion Basgan”, cele mai votate

Sorin Tudose
18 mai 2012 897 vizualizări
Este vorba de concursul „O activitate de succes în Şcoala altfel”

Concursul “O activitate de succes în Şcoala altfel” iniţiat de Ministerul Educaţiei se apropie de final. Ieri s-a încheiat prima etapă a competiţiei, aceea în care activităţile înscrise în concurs au fost votate de susţinători. De la noi din judeţ au fost selectate opt activităţi din care cele mai apreciate au fost “Gandeşte global! Acţionează Local” realizată de Şcoala “Ion Basgan” respectiv “Implicarea tribunalului elevilor în rezolvarea cazurilor de violenţă pe cele cinci dimensiuni”, activitatea realizată la Colegiul Tehnic “Valeriu D. Cotea”. Copiii de la “Ion Basgan” au avut o activitate despre combustibilii fosili folosiţi pe plan mondial şi cum se formează aceştia în scoarţa terestră, iar cei de la “Cotea” s-au distribuit în rolurile specifice unei săli de judecată după modelul legislaţiei romaneşti în vederea dezbaterii mai multor cazuri. Ieri seară cele două unităţi şcolare aveau cate 370 de voturi fiecare, rand pe rand acestea depăşindu-se reciproc. Pe locul 3 cu cele mai multe voturi era, cel puţin la orele 18.00, Colegiul Naţional “Al. I. Cuza” cu activitatea “Şcoală cu şcoală”. Colegiul Naţional “Unirea” nu reuşise să strangă nici măcar 100 de voturi, iar celelalte unităţi şcolare nu contabilizaseră nici măcar zece voturi. În zilele următoare urmează să se stabilească cei zece caştigători care vor fi comunicaţi pe 24 mai. Punctajul acordat de o comisie din cadrul ministerului va conta în proporţie de 60%, iar numărul de voturi strans va conta restul de 40%. În judeţul Neamţ o activitate a strans circa 1.500 de voturi, iar în Vaslui au fost activităţi de maximum 200 de voturi. Concursul îşi propune să selecteze şi să promoveze pe www.edu.ro cele mai interesante 10 activităţi care s-au desfăşurat la nivel naţional în această săptămână, câte una din fiecare din domeniile de concurs. Premierea activităţilor declarate caştigătoare se va face pe 1 iunie şi rămane de văzut dacă Vrancea va reuşi să se impună în faţa altor judeţe. (Sorin TUDOSE)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.