Educație

Democraţia, neinteresantă pentru tineri

Sorin Tudose
8 mai 2012 3611 vizualizări
Caţiva elevi au încercat ieri să convingă tinerii să meargă la vot, dar aceştia par să aibă alte preocupări

Cele şase eleve de la Colegiile „Cuza” şi „Unirea”, implicate în proiectul „Ambasadorii Democraţiei”, au fost ieri în centrul oraşului pentru a împărţi pliante tinerilor prin care îi îndemnau să vină la vot, sub sloganul cam prăfuit „Votul tău contează”. Chiar de au stat de vorbă cu peste o sută de asolescenţi impactul nu a fost cel scontat şi asta pentru că tinerii din ziua de azi par să aibă alte preocupări decat schimbarea unui primar cu altul. „Am vorbit cu mai mulţi elevi de varsta noastră încercand să îi convingem că votul lor contează şi că trebuie să meargă la vot dacă vrem să schimbăm ceva în comunitatea noastră. Au fost destui care nu au vrut să ne asculte, dar credem că dacă nimeni nu se implică, nu este benefic pentru societate”, ne-a spus Lucia Mocanu, elevă la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza”. Unii liceeni au stat să asculte ce aveau de zis fetele, alţii erau interesaţi mai curand de un număr de telefon sau măcar de un cont de Facebook şi mai puţin de democraţie. Proiectul, realizat în parteneriat cu British Council şi finanţat de Fundaţia „Konrad Adenauer”, îşi propune să convingă tinerii să meargă la vot. Tania Panaite, Lucia Mocanu, Cătălina Bejan, Andreea Neacşu, Florentina Terţiu şi Crina Bogatu s-au oferit voluntar să îndeplinească fie şi parţial acest deziderat. (Sorin TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.