Educație

Adio meditatii cu proprii elevi?

Sorin Tudose
13 apr 2012 2792 vizualizări
Ministerul Educaţiei vrea să interzică profesorilor să dea meditaţii plătite copiilor de la clasă u profesoara Gabriela Obodariu de la Colegiul Cuza este de acord cu propunerea, dar nu vede cum s-ar aplica

 Reprezentanţii Ministerului Educaţiei par hotărîţi să reformeze învăţămîntul şi să impună restricţii în zonele care generează corupţie în sistem. După mai multe prevederi legislative care au produs vîlvă, zilele acestea a fost lansat în dezbatere proiectului Codului de Etică pentru învăţămîntul preuniversitar, aplicabil tuturor persoanelelor indiferent că lucrează la stat sau în particular. Dintre toate punctele codului cel care se face remarcat constă în interzicerea meditaţiilor cu proprii elevi. Acest lucru, ca de altfel întreg codul etic, este supus dezbaterii publice, dar pare să aibă slabe şanse să intre în vigoare de vreme ce e o practică aproape comună să îţi meditezi elevii de la clasă. Cele mai întîlnite situaţii de acest gen sînt în cazul profesorilor de matematică, romană, fizică sau limbi străine. În consecinţă, mulţi dintre profesori nu vor fi de acord cu această prevedere, mai ales că meditaţiile le rotunjesc binişor veniturile.

 

Gabriela Obodariu:"În principiu sînt de acord cu propunerea ministerului,(...)dar nu văd cum s-ar putea aplica"

Gabriela Obodariu, cadru didactic la Colegiul Naţional “Al. I. Cuza” din Focşani, se declară pentru această iniţiativă, dar spune că nu vede cum ar putea fi aplicată."În principiu sînt de acord cu propunerea ministerului pentru că nu este normal să îţi meditezi proprii elevi, este un conflict de interese, dar nu văd cum s-ar putea aplica. Sînt profesori care dacă acest lucru ar fi interzis nu l-ar mai face din principiu, dar sînt şi alţii care ar proceda în continuare la fel”, ne-a spus Gabriela Obodariu, profesor de istorie. Aceasta a mai precizat că meditaţiile sînt necesare. “Nu sînt împotriva meditaţiilor pentru că una este să predai la 30 de elevi şi alta este să predai la doi copii. Sînt unii care vor să aprofundeze, mai ales că sînt şi materii mai dificile. Sînt profesori care fac meditaţii şi nu se mai dedică la locul de muncă, dar sînt şi cadre didactice care sînt conştiincioase şi lucrează la fel de mult atît la şcoală cît şi în particular. Eu nu am mai făcut pregătire de foarte mulţi ani şi oricum nu am făcut niciodată cu proprii mei elevi”, a conchis Gabriela Obodariu. Mai mulţi elevi contactaţi de reporterii noştri au ezitat să îşi spună părerea despre această prevedere precizînd că fac pregătire la diverse materii cu profesorii lor de la clasă, pentru că le cunosc mai bine lipsurile care se cer consolidate în vederea admiterii la facultate. De regulă, plăţile sînt făcute ”la negru”, întrucît în judeţul nostru doar cinci profesori plătesc oficial taxe la Fisc pentru meditaţiile acordate în afara şcolii. Proiectul Codului de Etică a fost elaborat de Consiliul Naţional de etică din învăţămîntul preuniversitar şi înaintat Ministerului Educaţiei spre dezbatere publică şi adoptare. Timp de 30 de zile de la publicarea acestuia pe site-ul instituţiei (12.04 - 12.05), pot fi trimise sugestiile sau observaţiile la adresa de e-mail coddeetica@medu.edu.ro.

 

Profesorii nu au voie să facă meditaţii pe bani cu elevii proprii

Colectarea de "bani pentru protocol" este de asemenea interzisă, mai arată noul cod de etică pentru învăţămîntul preuniversitar

Codul de etică pentru învăţămîntul preuniversitar a fost pus vineri în dezbatere publică de Minesterul Educaţiei. Documentul prevede interzicerea meditaţiilor cu proprii elevi, contra unor avantaje materiale şi interzicerea hărţuirii sexuale şi a relaţiilor sexuale cu elevii. De asemenea, codul interzice fraudarea examenelor de orice tip contra bani, obiecte, servicii, solicitarea de către personalul didactic a unor sume de bani sau cadouri în vederea obţinerii de către elevi a unor rezultate şcolare incorecte, traficul de influenţă şi favoritismul în procesul de evaluare dar şi colectarea de fonduri de la elevi sau de la părinţii acestora pentru cadouri sau pentru protocolul destinat cadrelor didactice antrenate în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de evaluare.
Actul pus în dezbatere publică pentru 30 de zile de către MECTS interzice implicarea elevilor în activităţi de partizanat politic şi de prozelitism religios, organizate special în acest sens de către persoanele responsabile cu instruirea şi educaţia elevilor, în cadrul unităţilor de învăţămînt preuniversitar sau în afara acestora şi prevede excluderea din relaţiile cu elevii a oricărei forme de discriminare, asigurarea egalităţii de şanse şi promovarea principiilor educaţiei inclusive. "În vederea asigurării unui învăţămînt de calitate, în relaţiile cu elevii, persoanele responsabile cu instruirea şi educaţia, în mod particular cadrele didactice, au obligaţia de a cunoaşte, respecta şi aplica un set de norme de conduită. Acestea au în vedere ocrotirea sănătăţii fizice, psihice şi morale a elevilor prin: supravegherea permanentă a acestora pe tot parcursul activităţilor în şcoală cît şi în cadrul celor organizate de unitatea şcolară în afara acesteia, în vederea asigurării depline a securităţii tuturor celor implicaţi în aceste acţiuni, interzicerea agresiunilor fizice şi tratamentelor umilitoare, sub orice formă, asupra elevilor, asigurarea protecţiei fiecărui elev, prin denunţarea formelor de violenţă fizică exercitate asupra acestora, a oricărei forme de discriminare, abuz, neglijenţă sau de exploatare a elevilor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările şi completările ulterioare, excluderea oricăror forme de abuz sexual, emoţional sau spiritual", mai prevede proiectul de cod de etică.

(Sorin TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
ion, acum 4352 zile, 42 minute, 40 secunde
Perfect de acord cu Dalida . Chiar la liceele de prestigiu 15% merita liceul in care invata .In rest sunt o apa si-un pamant ca la celelalte licee.Nici n-ar putea fi altfel datorita manualelor la citeste integral
silviu, acum 4387 zile, 2 ore, 11 minute, 58 secunde
Mai nou toti semianalfabetii de pe strada se pricep la educatie. Stiu ei ca profesorii nu sunt pregatiti si ca stau 4 ore la scoala, nu sunt competenti, nu respecta domle drepturile plozilor citeste integral
x, acum 4387 zile, 10 ore, 25 minute, 46 secunde
@dalida' Daca ai ajuns sa te umileasca elevii atunci problema este a ta. Probabil nu ai nimic in comun cu metodica, cu pedagogia si cu capacitatea de a dezvolta relatia corecta cu elevii si citeste integral
dalida, acum 4387 zile, 11 ore, 20 minute, 14 secunde
Interesant. Totul protejeaza elevul.. 'interzicerea agresiunilor fizice şi tratamentelor umilitoare, sub orice formă, asupra elevilor, asigurarea protecţiei fiecărui elev, prin denunţarea citeste integral
iurei, acum 4387 zile, 14 ore, 48 minute
Laudabila initiativa dar tot cum vor ei fac!Parca fondul clasei nu e interzis?Cine i-a oprit vreodata sa faca asta?Pun unul din parinti sa stranga banii si ei s-au spalat pe maini!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.