Educație

Guvernul ne izgoneşte din spitale! Cît va putea sta un bolnav internat

Raluca Manolache
18 mar 2012 1647 vizualizări
Vrîncenii au stat anul trecut prin spitale 420.000 de zile, timp pe care autorităţile din sănătate vrea să-l comprime u autorităţile medicale spun că cele mai multe afecţiuni ar trebui să se amelioreze între 5 şi 8 zile

Bolnavii vor sta mai puţin timp internaţi întrucît autorităţile vor să “macdonaldizeze” sănătatea, aşa încît statul prin spitale să nu dureze prea mult. Ministerul Sănătăţii doreşte să modifice durata spitalizării bolnavilor, astfel încît aceştia nu mai consume fondurile spitalelor fără să fie neapărat necesar. În acest sens, a fost publicat vineri, în dezbatere publică, un proiect de Ordin care prevede reducerea duratei zilelor de spitalizare pentru toate afecţiunile. Acestea nu vor mai depăşi duratele medii raportate în cursul anului trecut. “Durata optimă de spitalizare este stabilită de către Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti pe secţii, la nivelul duratei medii de spitalizare realizată în anul 2011 şi este valabilă pentru toate categoriile de spitale şi este prevăzută în anexa nr. 19 la ordin. Pentru secţiile/spitalele de psihiatrie cronici cu internări obligatorii pentru bolnavii psihic prevăzuţi la art. 105, 113 şi 114 din Codul penal şi cele dispuse prin ordonanţa procurorului pe timpul judecării sau urmăririi penale, precum şi pentru bolnavii care necesită asistenţă medicală spitalicească de lungă durată (ani) se ia în considerare durata medie de spitalizare efectiv realizată în anul precedent”, se arată în proiectul aflat în dezbatere. Conform informaţiilor postate pe site-ul Centrului de Cercetare şi Evaluare a Serviciilor de Sănătate, în spitalele din Vrancea bolnavii au strîns anul trecut peste 420.000 de zile spitalizare. Este vorba despre 64.000 de pacienţi care au trecut pragul unităţilor, 59.000 dintre aceştia fiind din categoria pacienţilor acuţi şi 5.200 din categoria bolnavilor cronici. Un pacient acut a stat în medie în spital 5.77 zile, iar un pacient cronic a avut nevoie în medie de 16.49 zile. Cei mai mulţi bolnavi s-au adresat Spitalului Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani.

În următoarele rînduri vă vom prezenta, pentru o serie de specialităţi, durata optimă de spitalizare pe secţii valabilă pentru toate categoriile de spitale, stabilită de Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti:
 - boli infecţioase – 7 zile;
 - HIV/SIDA – 7 zile;
 - boli parazitare – 5 zile;
 - boli profesionale – 10 zile;
 - cardiologie – 7 zile;
 - dermatovenerologie -7 zile;
 - diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice – 7 zile;
 - dializă peritoneală - 9 zile;
 - endocrinologie – 5 zile;
 - gastroenterologie – 6 zile;
 - imunologie clinică şi alergologie copii -    6 zile;
 - medicină internă -7 zile;
 - nefrologie -7 zile;
 - neonatologie (nn şi prematuri) – 5 zile;
 - neonatologie (prematuri) -17 zile;
 - neurologie – 8 zile;
 - pneumologie -    10 zile;
 - psihiatrie acuţi -14 zile;
- anestezie şi terapie intensivă - ATI – 4 zile;
 - chirurgie generală - 7 zile;
 - ginecologie  - 5 zile;
 - oftalmologie – 4 zile.
Se atrage însă atenţia că pentru tuberculoză multidrogrezistentă (TB MDR) durata optimă de spitalizare este de 120 de zile, iar pentru prematurul mic şi foarte mic durata optimă de spitalizare este de 110 zile. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
observator, acum 4412 zile, 20 ore, 59 minute, 14 secunde
Nu sunteti bine informati,deoarece eu am vazut astazi cum externarea se face dupa ce te inzdravenesti,iar cand parasesti unitatea spitaliceasca dai o conferinta de presa in prezenta medicului curant. citeste integral
eXpert, acum 4413 zile, 2 ore, 44 minute, 44 secunde
CALAI si Executie catre Moarte pe de-a dreptul, spitalele jucand doar rol de "infrumusetare mortuara"! Cu sutele de milioane pe care mi le-a luat cu japca intr-un sac fara fund denumit CAS citeste integral
eXpert, acum 4413 zile, 2 ore, 45 minute, 17 secunde
CALAI si Executie catre Moarte pe de-a dreptul, spitalele jucand doar rol de "infrumusetare mortuara"! Cu sutele de milioane pe care mi le-a luat cu japca intr-un sac fara fund denumit CAS citeste integral
dalida, acum 4413 zile, 5 ore, 18 minute, 34 secunde
Nu, bolnavule, de acus trebuie sa poarte tratative. Se pare ca diabetul nu prea vrea sa accepte conditiile, iar tuberculoza a spus clar ca ea nu renunta la cele 120 de zile clasice. Nah, ce sa-i faci, citeste integral
Bolnavul de alaltaieri, acum 4413 zile, 9 ore, 29 minute, 33 secunde
Au informat si bolile in cat timp trebuie sa dispara?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.