Video!!!Concursul de matematică “Unirea” a trimis premiile la Galaţi şi Iaşi
Sîmbătă s-a încheiat cea de-a XI-a ediţie a concursului de matematică “Unirea” susţinut la colegiul omonim din Focşani, care a reunit în săli 140 de elevi din clasele VII-XII din toată ţara. După ore bune de corectură şi deliberări juriul a decis că marele premiu “prof. Ionel Atanasiu”, secţiunea liceu, este meritat de Andrei Puiu, elev în clasa IX-a la Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” din Galaţi. Pentru secţiunea gimnaziu juriul l-a desemnat cîştigător pe Ovidiu Avădanei, elev în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional “Emil Racoviţă” din Iaşi. “Concursul s-a desfăşurat fără nici un fel de probleme, iar participanţii au fost încîntaţi de modul în care au fost primiţi la Focşani. Elevul care mie personal mi-a atras atenţia cel mai mult este Ovidiu Avădanei care de altfel a şi cîştigat premiul la secţiunea gimnaziu. Teza lui a fost impecabilă, a luat maximum de puncte. Oricum, şcoala ieşeană de matematică produce astfel de tineri”, a declarat Cornel Noană, directorul Colegiului “Unirea”, profesor de matematică în cadrul colegiului. Chiar dacă în acest an nici una din cele două secţiuni nu a fost cîştigată de vreun vrîncean, reprezentanţii judeţului nostru nu au rămas nepremiaţi. Aşa cum s-a întîmplat şi în anii din urmă, Ziarul de Vrancea a avut onoarea de a-i premia pe cei mai buni doi elevi de la nivelul judeţului nostru. Premiile oferite de cotidianul nostru au constat în calendare, ziare, dar şi cîte 200 de lei pentru Amalia Giuclea, elevă în clasa a VII-a (prof. Guzu Mariana) , şi Vasile Pîrvu, elev în clasa a XI-a (prof. Noană Cornel), amîndoi de la Unirea. Lista completă a cîştigătorilor poate fi consultată la http://unireamat.lufo.ro/. Încă din 2001, la iniţiativa unui colectiv entuziast al Colegiului Naţional “Unirea” s-a luat hotărarea sărbătoririi zilei de 24 ianuarie –Unirea Principatelor Romane şi prin intermediul unui concurs de matematică. Efortul şi dăruirea tuturor celor implicaţi a făcut ca acesta să devină un concurs de nivel naţional iar ediţiile care au avut loc pînă în prezent au demonstrat o înaltă ţinută şi profesionalism, au oferit un cadru propice pentru toţi tinerii atraşi de tainele matematicii, după cum spun iniţiatorii. Anul acesta concursul s-a decalat puţin din cauza vremii teribile. Concursul a fost susţinut financiar de către Consiliul Local şi Primăria Focşani şi TeamNet Internaţional SA. (Sorin TUDOSE)
Iată premianţii, pe clase:
Clasa a VII-a
Răzvan Neacşu - C. N. “N. Bălcescu” Brăila – locul I
Amalia Giuclea – C. N. “Unirea” Focşani – locul I
Adriana Mateiu – C. N. “N. Bălcescu” Brăila – locul II
Irina Terente – C. N. “N. Bălcescu” Brăila – locul II
Ştefan Nedelcu – C. N. “V. Alecsandri” Galaţi – locul III
Clasa a VIII-a
Ovidiu Avădanei – C. N. “E. Racoviţă” Iaşi – locul I
Teodor Milea – C. Dobrogean “S. Haret” – locul II
Maria Micu – C. N. “R. Codreanu” Bîrlad – locul II
Bianca Tăzlăoan – Şcoala “D. Zamfirescu” Focşani - locul III
Silviana Miruna Chiţu – C. N. “N. Bălcescu” Brăila – locul III
Clasa a IX-a
Andrei Puiu - C. N. “V. Alecsandri” Galaţi – locul I
Andrei Bîrsan – C. N. “M. Viteazul” Ploieşti – locul II
Andrei Miclea – C. N. “Gh. Şincai” Baia Mare – locul II
Cristian Bud - C. N. “Gh. Şincai” Baia Mare – locul III
Clasa a X-a
Cristian Chiriac - C. N. “V. Alecsandri” Galaţi – locul I
Alexandru Grigoraş - C. N. “V. Alecsandri” Galaţi – locul II
Mihai Bucătaru - C. N. “E. Racoviţă” Iaşi – locul II
Vlad Rusu - C. N. “V. Alecsandri” Galaţi – locul III
Theodor Toma – C. N. “N. Bălcescu” Brăila – locul III
Clasa a XI-a
Sabrina Szabo – Colegiul Naţional Iaşi – locul I
Cristian Ciucă - C. N. “V. Alecsandri” Galaţi – locul II
Vasile Pîrvu – C. N. “Unirea” Focşani – locul II
Teodor Onea - C. N. “N. Bălcescu” Brăila – locul III
Clasa aXII-a
Marius Petrovan - C. N. “Gh. Şincai” Baia Mare – locul I
Munteanu Petre – C. N. “Gh. Vrînceanu” Bacău – locul II
Andromeda Sonea – C. N. “Unirea” Focşani – locul II
Daniel Mihalcă - C. N. “Gh. Şincai” Baia Mare – locul II