Educație

Vrancea, prima pe ţară la propuneri pentru “Şcoala altfel”

Lorena Meca
24 feb 2012 2805 vizualizări
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean împreună cu cei ai Consiliului Judeţeal al Elevilor au dat asigurări ieri că programul naţional „Şcola altfel” nu va fi sacrificat pentru recuperarea orelor pierdute din cauza iernii.

„Este o săptămînă care ne dă ocazia, nouă, elevilor, să aducem non-formalul în formal. Desfăşurăm activităţi pe placul nostru, în limita şi cadrul şcolii. În momentul de faţă Vrancea are 84 de propuneri de proiecte. Sîntem primul judeţ la nivel naţional cu acest număr, iar la nivelul regiunii de Sud-Est avem 362 de propuneri de proiecte. Toate Consiliile Şcolare au primit calendarul activităţilor trimis şi de Ministerul Educaţiei şi au primit lămuriri în urma întîlnirii pe care Consiliul National al Elevilor a avut-o cu secterarul de stat Oama Badea la Bucureşti”, a declarat Alexandra Voicu, preşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor Vrancea. Aceasta speră ca ai săi colegi săi să nu profite de faptul că săptămîna 2-6 aprilie va fi mai relaxată şi să vină la şcoală. „Să nu uităm de faptul că este o săptămînă dedicată nouă şi ca atare trebuie să ne implicăm cu tot sufletul pentru a ieşi bine”, a mai adăugat unirista. (Lorena MECA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.