Educație

Dascălii cu cel puţin 15 ani de activitate pot deveni profesori emeriţi

Mihaela Beșleagă
29 ian 2012 3519 vizualizări
După un concurs anevoios, care se desfăşoară pe parcursul unui an şcolar, noii profesori emeriţi vor mai primi o leafă corespunzătoare gradului didactic I

Ministerul Educaţiei a introdus de curînd acordarea unui nou titlu pentru cadrele didactice cu activitate îndelungată la catedră, acela de profesor emerit. Janet Popoiu, directorul Casei Corpului Didactic (CCD) Focşani, a prezentat vineri, în cadrul şedinţei cu directorii, noutăţile din domeniul formării continue a cadrelor didactice, printre care şi acordarea acestui nou titlu, prin susţinerea unui concurs. „Din cîte ştim, titlul de profesor emerit va fi plătit la fel ca şi gradul didactic I. La concurs se pot înscrie cadrele didactice cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată, care au cel puţin 15 ani de activitate neîntreruptă de la obţinerea gradului didactic I. Numărul de locuri este limitat, de aceea se organizează concurs”, a spus Janet Popoiu. Aceasta a prezentat şi calendarul concursului pentru acorarea titlului de profesor emerit în învăţămîntul preuniversitar. Astfel, pentru viitorul an şcolar, pe 30 septembrie 2012 Ministerul Educaţiei va aproba şi publica numărul de locuri scoase la concurs. În anul şcolar premergător înscrierii, adică pînă la sfîrşitul acestui an şcolar trebuie să se desfăşoare o inspecţie şcolară la cadrul didactic care intenţionează să se înscrie la concurs. Între 1-31 octombrie are loc înscrierea candidaţilor la sediul CCD, iar între 1-30 noiembrie are loc verificarea legalităţii documentelor de înscriere. Pînă pe 15 decembrie 2012 Consiliul de administraţie al CCD afişează planificarea cadrelor didactice la colocviul de admitere. Între 15 ianuarie – 15 februarie 2013 se desfăşoară colocviul de admitere pentru titlul de profesor emerit, organizat de CCD. Pînă în data de 15 februarie a anului şcolar următor celui în care a fost susţinut colocviul de admitere, candidaţii declaraţi admişi îşi pot depune lucrarea de cercetare-inovare şi referatul asupra lucrării de cercetare realizat de către cercetătorul ştiinţific al lucrării. Între 15 martie şi 15 mai se susţine lucrarea în şedinţă publică, organizată de CCD. Pînă pe 1 iulie se face cunoscută lista candidaţilor promovaţi. De abia începînd cu anul şcolar următor candidaţii validaţi îşi vor primi drepturile salariale cuvenite potrivit noului titlu, adică încă un salariu de grad didactic I. Un profesor, gradul didactic I, cu 10-14 ani vechime, are un salariu de circa 1.100 de lei. (Mihaela BEŞLEAGĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
justitiarul, acum 4439 zile, 8 minute, 25 secunde
Ceea ce sta sub un mare semn de intrebare este faptul ca CV este eliminatoriu, nu se face public si nu poate fi contestat. Cel putin asa scrie in documentele afisate. Si atunci... Unde este citeste integral
Marina, acum 4441 zile, 18 ore, 37 minute, 11 secunde
Se cuvine sa se faca niste precizari: obtinerea titlului de "Profesor emerit" solicita mai mult de doi ani de munca sustinuta! Un an scolar presupune sa-l aloci pentru sustinerea cu succes a citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.