Educație

Sindicaliştii din educaţie se pregătesc de grevă generală

Mihaela Beșleagă
18 ian 2012 2583 vizualizări
Se strîng semnături în şcolile vrîncene, iar dacă dascălii doresc, se va intra în grevă în jur de 23 ianuarie u “Mîine-poimîine o să spuneţi că vreţi ca biletul de autobuz să se încaseze pe statul de plată”, s-a adresat prefectul sindicaliştilor, nemulţumiţi că banii din cotizaţiile la sindicat nu se mai încasează pe statul de plată

Nemulţumirile dascălilor au ieşit din nou la suprafaţă în contextul mişcărilor de protest organizate în toată ţara în ultimele zile. Profesorii ar putea intra în grevă generală în jurul datei de 23 ianuarie, dacă răspunsul din teritoriu va fi pozitiv. La nivel judeţean, liderii de sindicat ai Federaţiei Sindicatul Liber din Învăţămînt (FSLI) au trimis în şcoli un tabel, pentru a culege semnături pentru declanşarea grevei generale. “Ce se întîmplă acum la nivel naţional este picătura care a umplut paharul. Starea de nemulţumire se amplifică în fiecare zi, unul dintre motive fiind şi legile asumate, printre care şi Legea Educaţiei Naţionale. De acum oamenii nu vor putea fi opriţi”, a spus Emil Tudor, liderul FSLI Vrancea. Printre nemulţumirile sindicaliştilor se numără faptul că în acest an nu va fi acordată nicio majorare a salariilor pentru a se recupera tăierea de 25% de anul trecut, faptul că eşalonarea plăţii sumelor obţinute prin hotărîri judecătoreşti se va face pînă în 2016, dar şi pentru că prin Legea bugetului pe 2012 se prevede doar 2,2% din PIB pentru Educaţie. Alte nemulţumiri sînt legate de deficienţele la decontarea navetei profesorilor, dar şi faptul că banii reprezentînd cotizaţiile sindicale nu mai sînt opriţi pe statul de plată, în ziua de leafă. “O măsură abuzivă este cea prin care se doreşte distrugerea mişcării sindicale, aceea ca banii pentru cotizaţie să nu mai fie încasaţi pe statul de plată. Aceste lucruri au născut un val de nemulţumiri care se amplifică în fiecare zi. Este previzibilă o grevă generală în învăţămînt”, a declarat Emil Tudor, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social care a avut loc marţi la Prefectură. Prefectul Sorin Hornea a afirmat că aceste imputaţii la nivel salarial complică foarte mult compartimentele contabile şi că de multe ori s-au reţinut greşit aceste sume unor angajaţi care nu erau membri de sindicat. “Mîine-poimîine o să spuneţi că vreţi ca biletul de autobuz să se încaseze pe statul de plată. De ce? Dacă eu vreau să particip la o organizaţie sindicală mă duc şi-mi plătesc cotizaţia. Cel mai corect este, dacă există o organizaţie a oamenilor muncii, ei să-şi gestioneze singuri aceste fonduri. S-a discutat că nu ar fi chiar legal imputarea acestor cotizaţii, unii angajaţi au spus, «mie de ce îmi opreşti aceşti bani, că nu mai sînt membru în sindicat»”, a punctat prefectul Hornea. Pînă cînd membrii de sindicat din educaţie vor ieşi în stradă, protestele continuă. (Mihaela BEŞLEAGĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Andrei, acum 4480 zile, 16 ore, 48 minute, 16 secunde
Da, vreau, imi doresc nespus de mult GREVA GENERALA!
Sindicalistul, acum 4480 zile, 16 ore, 57 minute, 58 secunde
va rugam sa ne scuzati ca producem /mai putin decat furati...
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.