Şcoala din Vrancea văzută prin ochii unui învăţător în 38 de ani
Începuturile şcolii în Vrancea au fost grele. Cadrele didactice nu aveau condiţiile care sînt azi în unităţile de învăţămînt. Florica Manole, învăţător la Şcoala “Duiliu Zamfirescu” din Focşani, avea 21 de ani cînd şi-a început activitatea la catedră, la Şcoala din satul Lepşa. A avut un şoc cînd a ajuns prima dată la şcoala unde a fost repartizată. “Prin 1973-1974 am ajuns acolo. Şcoala era una mică, pereţii erau crăpaţi, nu erau materiale didactice. Am adunat balegă de la animale, am amestecat-o cu paie şi cu lut şi noi, cadrele didactice, ne-am pus să lipim pereţii, apoi i-am văruit şi i-am acoperit cu materiale didactice. Au fost ani grei... Copiii mergeau kilometri întregi prin nămeţi ca să ajungă la şcoală, nu erau mijloace de transport ca acum”, povesteşte învăţătoarea Florica Manole. După 38 de ani de activitate în şcoală, învăţătoarea spune că lucrurile sînt deja la alt nivel. Acum este internet, sînt cabinetele multimedia şi concursurile şcolare şi extraşcolare. Se stabilesc parteneriate între şcolile din Romania şi cele din alte ţări, lucruri care cu 30 de ani în urmă erau un vis frumos. Florica Manole predă de 22 de ani la Şcoala “Duiliu Zamfirescu” din Focşani. “Altădată copiii erau mai puţini decît sînt acum, acum avem bibliotecă în şcoală, lucru care în anii ’70 nu exista. Acum facem lecţii cu copiii în cabinetele multimedia, lecţii interactive, unde folosim computerul, avem săli de sport. Am observat că generaţiile se schimbă, copiii sînt din ce în ce mai abili”, ne-a spus învăţătoarea. Dar copiii sînt mai obosiţi astăzi, pentru că au foarte multe activităţi în care sînt implicaţi, multe obiecte pe care să le studieze şi sînt mai mulţi în clasă. Asta duce şi la suprasolicitarea cadrelor didactice. ”Mi-am trăit viaţa în modestie ca învăţător, am educat şi copii săraci şi copii bogaţi. Nu pentru salariu eşti motivat să fii profesor, ci pentru că îţi place ceea ce faci. Vreau să îmi termin serviciul cu demnitate”, ne-a spus Florica Manole. În ceea ce priveşte viitorul şcolii romaneşti, aceasta spune că în cei peste 30 de ani de experienţă a învăţat un lucru: fără legătura strînsă între învăţător-copil-părinte, nu se poate face educaţie. “De curînd am citit în Ziarul de Vrancea că domnul inspector general al Inspectoratului Şcolar, Iordache Bostan, a declarat că părinţii se plîng că învăţătorii le cer cadouri. Nu este adevărat! Învăţătorii care-şi iubesc meseria nu fac asta. De multe ori scoatem bani din buzunar pentru a cumpăra ce ne trebuie ca să ne desfăşurăm activitatea. Nu pentru salariu merg la serviciu, ci pentru că îmi place ceea ce fac”, a încheiat învăţătoarea Florica Manole, care le-a oferit copiilor din clasa sa fructe şi dulciuri de Moş Nicolae, cu bani din propriul salariu. (Aurelian IVAN)













