Colinde şi premii pentru copiii talentaţi, în prag de Crăciun
Sărbătorile de iarnă se apropie, aşa încît Instituţia Prefectului, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia pentru Cultură şi Direcţia pentru Tineret şi Sport Vrancea, va organiza un eveniment dedicat copiilor talentaţi din judeţ. Intitulat “Sărbătorile creştine prin ochii copiilor”, spectacolul va avea loc miercuri, 21 decembrie, de la ora 16.00, la Ateneul Popular “Mr. Gh. Pastia”. Evenimentul constă în două secţiuni: un concurs de artă plastică (pictură şi artă grafică) şi un concert de colinde, susţinut de patru coruri. Este vorba despre Corul de cameră de la Liceul de Artă “Gh. Tattarescu” (profesor dirijor Carmen Herghelegiu), Corala Mica Pastorală de la Liceul Pedagogic “Spiru Haret” (profesor dirijor Dumitru Săndulachi), Corul de cameră al Liceului Teoretic “Ioan Slavici” Panciu (profesor dirijor Andrei Manovici) şi Corul Sfîntul Nectarie din Ghimiceşti, comuna Fitioneşti, clasele V-VIII, dirijor preot Vasile Dabija. Concursul de artă plastică va fi împărţit pe trei secţiuni: învăţămînt primar, gimnazial şi liceal, la care vor fi oferite cîte patru premii. Cele mai frumoase lucrări vor fi expuse în holul Ateneului. De asemenea, cele 12 lucrări premiate urmează să fie incluse într-un calendar pentru anul 2012. Cîştigătorii concursului vor primi şi o tabără la Gălăciuc, în vara anului viitor. Bugetul evenimentului este alcătuit din sponsorizări şi se va ridica la suma de 4.000 lei. În fiecare şcoală a fost transmis deja regulamentul de desfăşurare a concursului. „Ne propunem mai multe obiective: identificarea şi promovarea tinerilor talentaţi şi creativi în domeniul artei picturii religioase din şcoli şi licee, dezvoltarea unei atitudini pozitive faţă de artele plastice, dezvoltarea competiţiei în rîndul elevilor. Activităţile extraşcolare sînt foarte importante, pentru ca elevii să se distanţeze puţin de cultura mall, baruri, discoteci şi sperăm ca arta grafică să fie stimulată mai mult”, a spus prefectul Sorin Hornea. Intrarea la spectacol este liberă.
Patrimoniul cultural vrîncean se va preda opţional în şcoli
Prefectura a anunţat ieri că a mai iniţiat alte două proiecte pe teme culturale, referitoare la conceperea monografiei judeţului Vrancea şi realizarea unui manual de patrimoniu cultural vrîncean, care să se predea opţional în şcoli. „Este vorba despre introducerea în curricula şcolară a unei discipline, patrimoniul cultural al judeţului Vrancea. Vor fi selectate 10 şcoli în prima etapă, apoi restul şcolilor din judeţ. Profesorii care vor preda vor fi pregătiţi, iar proiectul se va adresa la 1.200 de elevi. Va fi o prezentare teoretică, apoi vom merge cu copiii pe cele şase trasee cultural turistice. La final, evaluarea se va face printr-un portofoliu”, a declarat Florin Micu Iliescu, directorul Direcţiei pentru Cultură Vrancea. Proiectul este susţinut de Ministerul Culturii, prin Administrarea Fondului Cultural Naţional, Instituţia Prefectului şi Direcţia pentru Cultură Vrancea. (Mihaela BEŞLEAGĂ)