Educație

Monumentele de for public au fost inventariate

Sorin Tudose
22 nov 2011 1408 vizualizări
Direcţia pentru Cultură Vrancea a realizat mai multe obiective majore în vederea protejării, conservării şi punerii în valoare a patrimoniului cultural al judeţului.

Astfel, Compartimentul Patrimoniu mobil şi imaterial a inventariat bunurile culturale mobile susceptibile de clasare din cadrul colecţiilor muzeale religioase de la Schitul Valea Neagră (comuna Nistoreşti), Schitul Sihastru (comuna Ploscuţeni), Schitul Recea (comuna Dumbrăveni) şi a bunurilor culturale din cadrul Colecţiei Etnografice – Zestrea famililei Ion şi Marian Chiriţă, sat Rucăreni, comuna Soveja. Au fost  întocmite 35 de fişe analitice de evidenţă. De asemenea, a fost finalizată inventarierea monumentelor de for public din judeţ, constînd în artă plastică monumentală, pentru care au fost întocmite 33 de fişe analitice de inventariere. Nu în ultimul rînd, s-a realizat un studio de antropologie culturală, “Satul vrîncean astăzi” 2010-2013, care cuprinde un studiu de evaluare a resurselor culturale şi turistice ale localităţilor judeţului nostru. Pînă la ora actuală au fost realizate zece fişe antropologice la mai multe localităţi din Vrancea, potrivit conducerii instituţiei de cultură. (Sorin TUDOSE)
 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.