Educație

Colegiul “Valeriu D. Cotea” şi-a serbat ziua şi patronul spiritual

Sorin Tudose
11 nov 2011 2122 vizualizări
Invitatul de seamă a fost academicianul Valeriu D.Cotea,care a vorbit şi despre importanţa agriculturii în societatea actuală u eleve de liceu îmbrăcate în costume naţionale au întîmpinat oaspeţii cu bucate tradiţionale, iar toată ziua a fost dedicată expoziţiilor şi concursurilor

Sărbătoare mare ieri la Colegiul “Valeriu D. Cotea” din Focşani. Cadrele didactice şi elevii au serbat ziua liceului avîndu-l ca invitat de onoare chiar pe cel care dă numele colegiului, academicianul Valeriu D. Cotea, oenolog de renume şi membru titular al Academiei Romane, originar din Vidra, judeţul Vrancea. Festivitatea a debutat cu un discurs al academicianului la care au asistat Remus Paraschiv, directorul liceului, cadre didactice şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, printre care prefectul Sorin Hornea şi viceprimarul Focşaniului, Vasile Dobre. “Am convingerea că din această unitate de învăţămînt se va ridica la un moment dat o minte şi un suflet care să ducă mai departe spiritualitatea romanească”, le-a spus Valeriu Cotea celor prezenţi, amintind în repetate rînduri şi despre importanţa agriculturii în societatea actuală. După discursul acestuia, audienţa a început să viziteze liceul, fiind pregătite mai multe activităţi culturale. Ajunşi în faţa unui panou cu fotografii din Focşaniul de altădată, invitaţii au aflat cîte ceva despre vechiul oraş prin intermediul profesorului Gheorghe Vlăjie, fost director al Direcţiei pentru Cultură Vrancea. Acesta a vorbit despre construcţiile edilitare cu care Focşaniul a fost înfrumuseţat la sfîrşitul secolului XIX - începutul secolului XX, mulţumind autorităţilor pentru faptul că în semn de mulţumire faţă de ctitorul teatrului i-au ridicat un bust Maiorului Gh. Pastia. Îl contrazicem puţin, în sensul în care documente de arhivă vorbesc despre nemulţumirea lui Pastia de faptul că Primăria “plantase” un stîlp chiar în faţa edificiului cultural, faţada teatrului fiind obturată. Marele nostru focşănean nu voia nici măcar un bust în faţa clădirii, lucru care, din necunoaşterea istoriei oraşului, nu a fost respectat. În altă ordine de idei, eleve de liceu de la Agricol, îmbrăcate în costume naţionale, au întîmpinat oaspeţii cu bucate tradiţionale pe durata periplului acestora prin liceu, avînd în vedere diversitatea expoziţiilor şi concursurilor organizate ieri. Au fost organizate, printre altele, expoziţia “Civilizaţie rurală tradiţională din Ţara Vrancei în prima parte a secolului XX”, organizată de profesorul de istorie Ionică Săcăluş, şi expoziţia “Toptehnika – Noi aducem informaţia acasă”, realizată de profesoara Cornelia Mîndru. Nu în ultimul rînd, mai mulţi elevi s-au întrecut la o competiţie de şah. (Sorin TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.