In memoriam Benedict Ghiuş
Într-un sfîrşit de octombrie, în debut de secol XX, se năştea în satul Domneşti din comuna Pufeşti unul din cei mai importanţi teologi ai veacului trecut, cu studii strălucite în Romînia şi Franţa. Teolog cu o profundă implicare socială şi culturală, Benedict Ghiuş a fost ales în 1944 episcop de Hotin (Basarabia), dar din cauza vremurilor tulburi ale războiului nu a putut să-şi ocupe postul. A făcut parte din gruparea “Rugul Aprins”, născută în România, la Mănăstirea Antim, odată cu invazia trupelor sovietice după 23 august 1944, fiind duhovnicul şi sfătuitorul tinerilor intelectuali care căutau refugiu în faţa terorii ideologiei impusă în România de Tismăneanu-Brucan-Roman, veniţi în ţară cu tancurile sovietice. Deşi era asistent la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi Vicar Patriarhal, autorităţile comuniste l-au arestat în 1958, fiind trimis în Gulagul comunist, de unde a revenit ruinat de boli în 1964. A fost unul din puţinii demnitari ai Bisericii Ortodoxe Române (BOR) care a refuzat compromisul cu regimul comunist, şi înainte şi după eliberarea din temniţă. Ba chiar a refuzat şi funcţii de conducere în BOR pentru a nu fi obligat la compromisuri. A preferat liniştea chiliei de la Mănăstirea Cernica unde era căutat de cei care doreau altceva decît limba de lemn a Bisericii. Ca o ironie, nu a apucat să se bucure de libertatea de după 1989, decedînd tocmai în ajunul cînd minerii aduşi de fostul prim ministru Petre Roman şi fostul preşedinte Ion Iliescu, au terorizat pentru 3 zile, între 13-15 iunie 1990 Bucureştii. Aproape necunoscut în Vrancea natală, Benedict Ghiuş este prins în marile enciclopedii şi dicţionare de personalităţi din Occident. La noi, nici măcar o stradă nu-i poartă numele, iar despre figura luminoasă şi verticalitatea pe care a arătat-o în timpul vieţii nu ştim aproape nimic. (Valentin MUSCĂ)