Educație

Recenzorii renunţă pe capete la recensămînt

Mihaela Beșleagă
21 oct 2011 2257 vizualizări
Vrîncenii au motivat că sînt plătiţi prost pentru muncă multă u în prima zi de recenzare s-au înregistrat 7% din totalul locuinţelor în judeţul Vrancea şi aproape 28.000 de persoane u recenzorul vă va intervieva în legătură cu gospodăria, locuinţa şi persoanele care locuiesc în imobil

Din ce în ce mai mulţi recenzori, la nivel naţional, dar şi din judeţul Vrancea, au anunţat că renunţă la contractele semnate cu Institutul Naţional de Statistică (INS) pentru că volumul de muncă este prea mare şi nu sînt mulţumiţi de suma de bani pe care o vor încasa. În judeţul Vrancea, circa 50 de persoane au renunţat deja la a merge din casă în casă pentru a înregistra datele populaţiei, din cei 2.050 de recenzori la nivel judeţean. Motivele ţin, pe de o parte, de incompatibilităţile statutului de recenzor cu acelea de şomer în plată, pensionar anticipat sau persoană aflată în concediu de creştere copil, categorii cărora le este interzis prin lege să fie recenzori, adică să presteze activităţi pentru care să fie remunerate. Alte persoane s-au speriat de multitudinea de formulare care trebuie completate şi au dat bir cu fugiţii sau au considerat că suma cu care vor fi plătiţi la final este mult prea mică pentru munca depusă. „Unii s-au speriat că sînt formulare numeroase, sînt multe de întrebat, dar nu e aşa de dificil dacă eşti  organizat. Pentru mulţi nici suma cu care vor fi plătiţi nu pare prea atractivă. Dar se ştia acest lucru încă din momentul semnării convenţiilor civile. În oraş o altă problemă sînt cîinii vagabonzi, mai ales în anumite zone, şi faptul că se întunecă mai devreme este un dezavantaj”, ne-a declarat Rodica Negruţ, directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Vrancea. Aceasta a completat că nu se întîmpină probleme în legătură cu lipsa de personal, întrucît se apelează la nevoie la rezerve şi se instruiesc persoane pe parcurs. De asemenea, în zonele mai „periculoase”  din oraşe recenzorii vor merge pe teren însoţiţi de un poliţist comunitar. Recenzorii sînt plătiţi cu 50 lei/zi impozabili, pentru 15 zile, recenzorii şefi pentru 18 zile, iar responsabilii de circumscripţii urbane pentru 21 de zile. Conform legii, din cei 50 lei pe zi se vor scădea impozitul pe venit, contribuţiile către pensii, şomaj şi sănătate.
În Vrancea s-au recenzat 7% din locuinţe în prima zi
În ceea ce priveşte ritmul de înregistrare a populaţiei, judeţul Vrancea se situează la nivel mediu, centralizările realizîndu-se la finalul fiecărei zi. În prima zi de recenzare, 20 octombrie, la nivel naţional s-au înregistrat 7,28% din totalul locuinţelor estimate, iar în judeţul Vrancea 7,36% din locuinţe şi aproape 28.000 de persoane au fost deja recenzate. Recenzorul care va ajunge şi la dvs acasă trebuie să se legitimeze şi vă va intervieva în legătură cu gospodăria, locuinţa şi persoanele care locuiesc în imobil. Există formulare pentru: gospodărie, locuinţă-clădire, persoane, persoane plecate în străinătate, persoane plecate pentru o perioadă îndelungată, spaţiul colectiv de locuit şi persoane temporar prezente. Dacă nu veţi fi găsit acasă, recenzorul vă va lăsa la uşă sau în cutia poştală un pliant cu numărul de telefon la care îl puteţi contacta pentru a vă programa o întîlnire ulterioară. În caz că refuzaţi să răspundeţi la întrebările obligatorii din formulare riscaţi să fiţi amendaţi cu sume cuprinse între 2.000 şi 5.000 lei, potrivit legii. Recensămîntul are loc pînă pe 31 octombrie 2011. Datele colectate rămîn confidenţiale şi vor evidenţia numărul populaţiei, caracteristicile sociale dar şi numărul romanilor plecaţi peste hotare. (Mihaela BEŞLEAGĂ)

Recensămîntul adună şi date despre bolnavii din case


Prin strategia elaborată cu privire la Recensămîntul Populaţei şi al Locuinţelor se urmăreşte extinderea fondului de informaţii care caracterizează evoluţia în timp a familiilor şi a gospodăriilor - componentele de bază ale convieţuirii umane.  Astfel, vor putea fi descrise în viitor tendinţele principale ale evoluţiei familiilor şi gospodăriilor, din care să se desprindă prin studiu aspecte privind fenomenul de îmbătrînire a populaţiei, creşterea gospodăriilor de persoane singure sau a familiilor monoparentale, evaluarea numărului şi a structurii generaţiilor care convieţuiesc în cadrul familiei, structura familiilor după numărul de copii şi cel al copiilor întreţinuţi, componenţa familiilor după relaţiile de rudenie sau parentale, statutul femeilor în cadrul familiei, fenomenul migraţiei, în special al migraţiei temporare la muncă în străinătate şi altele. Potrivit Agerpres, ca element de noutate, Recensămîntul va colecta date despre starea de sănătate a cetăţenilor şi despre capacitatea de muncă a acestora, prin evaluarea persoanelor cu dizabilităţi.  Recensămîntul din 2011 se desfăşoară în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu, valabilă în toate statele europene. Acesta asigură comparabilitatea între datele statelor europene, pentru cunoaşterea potenţialului real al populaţiei. De asemenea, Recensămîntul este realizat pentru obţinerea datelor relevante privind fenomenul migraţiei şi situaţia persoanelor active.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.