Educație

O biserică de lemn pe stema Judeţului Vrancea

Valentin Muscă
16 oct 2011 6704 vizualizări
Alături de tradiţionalul butoi plin cu vin, pe stema judeţului nostru ar trebui să se regăsească un copac şi o biserică de lemn

Nu trebuie să fii istoric sau sociolog pentru a realiza că stema judeţului Vrancea este incompletă şi nu reflectă decît o parte din tradiţiile şi istoria judeţului. Alături de simbolurile istorice ale Moldovei şi Munteniei a fost adăugată stema fostului judeţ Putna (un butoi cu vin invelit în struguri) şi aşa s-a născut stema judeţului. Problema stemei trebuie luată în discuţie, indiferent de polemicile politice privind regionalizarea şi desfiinţarea judeţelor, deoarece această stemă reflectă doar o parte din tradiţiile şi preocupările zonelor etnografice care alcătuiesc actuala unitate administrativ teritorială Vrancea, creată în anul 1968. Vrancea nu este un judeţ numai cu vii, de fapt acestea reprezintă doar o parte din suprafaţa judeţului. Mare parte o ocupă pădurile, iar ca simbol nimic nu este mai reprezentativ decît o biserică de lemn. Urmînd exemplul altor judeţe, unde capetele gînditoare au armonizat istoria cu tradiţiile şi preocupările locuitorilor, credem că modelul stemei judeţului Maramureş este unul pe care Vrancea l-ar putea lua. Alături de butoiul umplut cu vin, din import clandestin desigur, credem că un stejar sau un brad şi biserica de lemn ar fi tabloul reprezentativ pentru istoria, tradiţiile şi preocupările locuitorilor acestui judeţ unde nici stema nu mai reprezintă nimic. (Valentin MUSCA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.