Educație

Inspectoratul Şcolar cu doi „generali”

Gabriela Draghici
10 oct 2011 1569 vizualizări
Iordache Bostan aşteaptă miercuri răspuns de la Ministerul Educaţiei cu privire la postul de inspector şcolar general

În Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ)Vrancea incertitudinea pluteşte în aer zilele acestea, însă cei doi „generali” care conduc în momentul de faţă instituţia, Iordache Bostan (PNL) şi Stan Rogoz (PDL), nu par să dea semne prea mari de încordare. Aparent, cel puţin. Pe inspectorul general Bostan l-am găsit ieri în birou, proaspăt ieşit din audienţe, pregătindu-se de pauza de masă. “N-am primit încă nimic de la Minister. Mă aştept ca pînă miercuri să primim o decizie oficială. Pînă atunci, eu îmi văd de treabă”, a precizat acesta. Cîţiva metri mai încolo, în biroul nr. 2, un Stan Rogoz uşor tensionat se pregătea de nişte “vizite” prin departamentul de resurse umane condus de Cristinel Ştiru şi Flori Vrîncianu, un loc în care, de altfel, îl găseşti foarte des. Nici la o săptămînă după reînscăunarea lui Iordache Bostan, Ministerul Educaţiei nu a emis vreo decizie oficială prin care lui Rogoz îi este cerut să părăsească Inspectoratul, avînd în vedere că hotărîrea Curţii de Apel Galaţi în dosarul Bostan este una executorie. Cei doi “generali” însă continuă şi munca la catedră la Liceul Teoretic “Emil Botta” Adjud, unde Bostan predă matematica şi Rogoz fizica. Dacă spusele inspectorului Bostan se adeveresc, Ministerul Educaţiei va lămuri situaţia celor doi “generali” săptămîna aceasta, dar şi a adjunctului Maria Lupu, numită tot prin delegaţie de MECTS. Ministerul are de ales între a o păstra pe profesoara Maria Lupu sau a face rocada cu fostul adjunct Stan Rogoz, căruia teoretic ar trebui sa-i înceteze delegaţia. (Gabriela DRĂGHICI)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
flp, acum 2253 zile, 6 ore, 9 minute, 38 secunde
@Post Scriptum Ce zici? Desfiintam postul de inspector general sa vedem daca mai merge sistemul si fara sef?
Post Scriptum, acum 2253 zile, 7 ore, 23 minute, 19 secunde
Draga Ne..., problema cea mare este ca acesti " inspectori generali" se tot plimba pe acolo prin inspectorat pe banii nostri! Noua tot ne iau din bani, ca sa le dea lor doua salarii.
(ne)recunostinta, acum 2253 zile, 16 ore, 6 minute, 35 secunde
Si ce-ai vrea duduie, sa i se tranteasca usile birourilor in nas domnului Rogoz? La pregatirea ta asa ai face. De fapt o si faci de fiecare data, asa ai facut si cu domnul Bostan (nici nu iesise citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.