Educație

Şcolile Negrileşti şi Jariştea vor fi reabilitate cu bani europeni

Gabriela Draghici
28 sep 2011 2417 vizualizări
Cele două unităţi au fost prinse într-un program de finanţare cu fonduri europene u în timp ce Şcoala Negrileşti va fi demolată pentru a se reconstrui una nouă, Şcoala Jariştea va intra în reabilitare u pe perioada lucrărilor, şcolarii de la Jariştea vor fi transferaţi la Şcoala Pădureni, iar la Şcoala Negrileşti vor învăţa laolaltă cu preşcolarii, în două schimburi

Două unităţi de învăţămînt din judeţ, Şcoala Negrileşti şi Şcoala Jariştea, au prins în noul an şcolar fonduri europene pentru reconstruire, respectiv reabilitare. Cele două unităţi au fost incluse de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea în Programul pentru Reabilitarea Infrastructurii Şcolare (PRIS), derulat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, program co-finanţat de Gurvernul Romaniei, Banca Europeană de Investiţii şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Includerea în acest program era imperios necesară, după cum susţine şi Costel Mazilu, şeful departamentului de investiţii al IŞJ Vrancea. Condiţiile în care se desfăşura procesul de învăţămînt nu erau tocmai prielnice pentru elevi, iar aşteptarea unor fonduri de la Guvern zadarnică, în astfel de situaţii regăsindu-se multe şcoli din judeţ. “Condiţiile în cele două şcoli erau dezastruoase. La Şcoala Negrileşti, fundaţia era din piatră şi nu mai prezenta siguranţă în exploatare. Drept urmare, se va construi o nouă şcoală. Urmează să primesc şi eu contractul de la Minister, să văd despre ce valoare este vorba. Licitaţia s-a ţinut, dar nu ştiu despre ce sumă este vorba, pentru că noi nu am fost înştiinţaţi decît verbal. Noi nu facem decît să urmărim execuţia. Atît conducerea şcolilor, cît şi primarii mi-au promis că pe durata lucrărilor se va asigura buna desfăşurare a procesului de învăţămînt. Nu prea mă încîntă perioada în care vor fi începute lucrările. Vremea va fi un incovenient”, ne-a spus Costel Militaru.


Şcolarii de la Jariştea vor învăţa la Căminul Cultural


Deşi banii europeni au venit ca o mană cerească pentru cele două şcoli, soluţiile provizorii luate, deşi sînt necesare, nu sînt dintre cele mai bune.  La Şcoala Jariştea, cei 149 de copii vor fi transferaţi la Şcoala Pădureni, care va fi golită de prichindeii din clasele I-IV. Pentru a nu perturba activitatea elevilor din ciclul primar, aceştia au fost transferaţi la Şcoala Marginea şi la Căminul Cultural. “Pe 5 octombrie vom preda amplasamentul. Chiar astăzi (n.r. ieri) am avut o şedinţă cu părinţii, pentru că sînt nişte mişcări grele pentru colectivul de elevi şi profesori. Am făcut în aşa fel încît să asigurăm buna desfăşurare a procesului de învăţămînt. Ne vom folosi de microbuzul şcolar, am stabilit deja trei puncte de plecare, dar este vorba despre o distanţă de doar 10 minute. Reabilitarea este extraordinar de necesară. Trăim într-o ţară europeană şi avem şcoală cu WC în curte”, a declarat primarul din Jariştea, Cătălin Toma. 


La Şcoala Negrileşti elevii vor învăţa laolaltă cu preşcolarii


Conducerea Şcolii Negrileşti are timp pînă săptămîna viitoare să elibereze şcoala, pentru a se începe demolarea. După cum susţine şi directoarea unităţii, Janina Nicoară, cele două clase vor fi mutate la grădiniţă, unde învaţă o grupă cu 18 preşcolari. Drept urmare, conducerea şcolii a solicitat Inspectoratului Şcolar aprobarea învăţămîntului în două schimburi, pe perioada lucrărilor, estimate la un an de zile. “Din ce am auzit, proiectul a fost aprobat de mai mulţi ani, dar de-abia acum am fost anunţaţi că se va dărîma şcoala. Clădirea era foarte veche, ploua înăuntru, nu beneficiase pînă acum de reabilitare capitală. Elevii vor învăţa la grădiniţă în două schimburi, pentru că altfel nu avem cum”, ne-a spus Janina Nicoară. De contribuţie financiară nu vor scăpa nici primăriile. “Contribuţia este stabilită de studiul de fezabilitate. Tot ce ţine de împrejmuiri sau alei pică în sarcina comunităţii locale”, a precizat şeful departamentului de investiţii al IŞJ Vrancea. (Gabriela DRĂGHICI)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.