Educație

O magazie şubredă stă să cadă pe copii la Şcoala Urecheşti

Mihaela Beșleagă
21 sep 2011 3313 vizualizări
In curtea multor şcoli din judeţ sînt construcţii improvizate, un potenţial pericol pentru elevi u la Şcoala din Urecheşti, o magazie de lemne veche de 100 de ani este gata să cadă pe copii u demolarea întîrzie de ani buni

Şcoala nu este întotdeauna un loc sigur pentru copii. Dovadă că în curţile multor unităţi şcolare elevii se joacă în apropierea unor anexe care stau să se prăbuşească sau în zonele unde se taie lemne pentru aprovizionarea pentru iarnă a şcolii. Aşa se face că două eleve de opt ani din Buzău au fost rănite grav, marţi dimineaţa, în timp ce se aflau în curtea şcolii, după ce o stivă de lemne s-a prăbuşit peste ele. Fetiţele erau în timpul orei de sport, nesupravegheate, întrucît profesorul nu a venit la oră, s-au urcat pe lemnele depozitate pe terenul de sport şi ulterior stiva s-a prăbuşit peste copile, rănindu-le grav. Un scenariu similar ar putea avea loc oricînd şi la şcoli din judeţul Vrancea, cum este cazul Şcolii Urecheşti, unde o echipă a Realitatea TV a descoperit o magazie de lemne veche, gata să se dărîme pe elevi. Inspectorul şcolar general Stan Rogoz a spus că ştia de mai mult timp de situaţia magaziei, a şi discutat cu primarul pentru demolarea acesteia, însă edilul nu ar fi luat nicio măsură. “Magazia de lemne figurează ca mijloc fix în patrimoniul primăriei, drept pentru care primarul trebuia să înceapă demersurile în vederea demolării acesteia, mai ales că directorul şcolii i-a cerut în mai multe rînduri acest lucru”, a declarat inspectorul general Stan Rogoz. Conform acestuia, vina este a primarului Vasile Danţiş, care trebuia să demareze acţiunea de demolare. “Descentralizarea este un pas important spre normalitate şi este necesară şi implicarea responsabilă a primarilor”, a completat Rogoz. Primarul Danţiş nu a putut fi contactat ieri pentru a i se consemna punctul de vedere.

Magazia periculoasă va fi îngrădită

Profesorii de la Şcoala Urecheşti, unde învaţă 150 de copii în clasele I-VIII, sînt cu ochii în patru pe cei mici, să nu se apropie de magazia şubredă, care are aproape 100 de ani vechime.  Directoarea şcolii, Silvia Perişan, speră ca în cel mai scurt timp situaţia să fie remediată, prima măsură fiind îngrădirea locului unde se află magazia periculoasă. “Şi vechii directori au avut aceeaşi problemă cu această magazie, care este foarte veche. Şi mie mi-e teamă să mai băgăm lemne acolo, ne temem şi pentru copii, dar şi îngrijitorul poate avea de suferit. Elevii sînt supravegheaţi şi în pauze de profesori şi nu sînt lăsaţi să se apropie. Săptămîna aceasta sau cel tîrziu cealaltă situaţia se va rezolva. Prima măsură este să îngrădim magazia, să ne asigurăm că elevii nu vor ajunge acolo, apoi sper să se demoleze, s-au făcut demersuri în acest sens”, ne-a declarat directorul Şcolii Urecheşti. Demolarea magaziei este inclusă într-un proiect de reabilitare a şcolii, depus în anul 2008, pentru care şcoala a primit doar o parte din suma necesară de bani. (Mihaela BEŞLEAGĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.