Educație

Primul clopoţel: Festivism la oraş, modestie la sat

Ziarul de Vrancea
12 sep 2011 3477 vizualizări
In timp ce pe la şcolile „de fiţe” din Focşani s-au perindat primarii şi figurile politice, la şcolile rurale micuţii au fost întîmpinaţi de abecedare „nimicite” de timp şi colegi mai mari cu care vor învăţa în clase mozaic u reporterii noştri au deschis anul şcolar alături de copiii din satul Viişoara, acolo unde preotul a fost singura oficialitate prezentă la deschidere

Gata cu vacanţa mare! Clopoţelul a sunat ieri pentru 50.000 de elevi şi circa 5.000 de cadre didactice din judeţ. Şcolile au răsunat de glasurile copiilor încă de la primele ore, iar curţile au devenit neîncăpătoare. Părinţi, elevi cu ghiozdanul la purtător şi profesori cu braţele încărcate de flori ne-au arătat că indiferent de vremuri, primul clopoţel de început de şcoală rămîne la fel. De la ora 7 dimineaţa florăriile din oraş au fost asaltate, pentru că în mai toate şcolile mari din judeţ s-au organizat festivităţi de deschidere. Dacă în oraşe festivitatea a fost acompaniată de discursuri pompoase şi prezenţa edililor şi a oamenilor politici, în şcolile mici din mediul rural lucrurile stau cu totul altfel. Micuţii se trezesc plini de emoţie dis-de-dimineaţă şi cutreieră pe drumuri de ţară zeci de minute pentru a ajunge la şcoală, unde nu-i aşteaptă nimic fastuos.

 
La „Cuza”, prefectul a citit elevilor mesajul lui Boc 


Aşadar, prima oprire: Colegiul Naţional „Al. I. Cuza”, ora 9.00. În curtea şcolii sînt deja sute de elevi. La manifestări a participat şi primarul oraşului, Decebal Bacinschi, dar şi prefectul Ion Oprea, care a avut răbdarea de a citi aproape două pagini din ceea ce le doreşte primul ministru Emil Boc tinerilor la început de an. În discursul său, prefectul a ţinut să precizeze că anul acesta vor avea loc schimbări majore în educaţie, amintind de modificarea perioadelor de vacanţă, de măsurile ce se vor lua împotriva absenteismului, precum şi de modificarea structurii gimnaziale. „Sper ca acest an să aducă un plus de valoare învăţămîntului vrîncean, fiindcă să nu uităm că totuşi rezultatele de la bacalaureatul din 2011 nu sînt mulţumitoare. Dacă la Colegiul Unirea, Cuza, Kogălniceanu putem vorbi de rezultate foarte bune nu putem să uităm şi rezultatele foarte slabe înregistrate la alte licee din judeţ”, a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu. De pe scena vorbitorilor nu a lipsit nici deputatul liberal Nini Săpunaru care, ca în fiecare an, a spus că ”sînt mîndru că am terminat la Liceul „Al. I. Cuza”. După aceste discursuri, elevii au fost invitaţi în clase pentru a se întîlni cu profesorii. Prefectul Oprea a participat ieri şi la ceremonia de la Şcoala „Anghel Saligny”, dar în calitate de parinte, împreună cu fiul său, Ionuţ, care a păşit în clasa I.


Elevii şi profesorii au intonat imnul naţional


Ascultîndu-se „ordinele” ministrului Funeriu, şi în şcolile vrîncene s-a intonat ieri Imnul de Stat al Romaniei. La Colegiul Unirea au lipsit figurile politice, însă au fost prezenţi primarul Bacinschi şi viceprimarul Bogdan Matişan, care a „pozat” ţinînd mîna la piept în timpul intonării imnului. Primarul a spus că speră ca la anul să iniţieze mai multe proiecte în ceea ce priveşte colegiul. În replică, directorul CNU, Cornel Noană, nu s-a putut abţine să nu spună că sînt proiecte nefinalizate. Nici şefii Inspectoratului Şcolar nu au ratat deschiderile de şcoli. Inspectorul şcolar adjunct Maria Lupu a fost alături de elevii şi profesorii de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”, unde de altfel şi predă, iar inspectorul general Stan Rogoz a vizitat Şcoala Milcovul. „Am fost la Milcovul, şcoala în care am copilărit în cele opt clase. A fost frumos şi emoţionant pentru mine. Au avut un radiocasetofon şi sigur că s-a cîntat imnul. Ce m-a impresionat e că toţi ştiau imnul. Eu cred că elevii şi nu numai ei trebuie învăţaţi să respecte imnul naţional. La şedinţele cu directorii, care se vor organiza pe zone, le vom aminti despre asta”, ne-a spus Stan Rogoz. 


Abecedare rupte şi navetă prin munţi


La circa 45 de km de municipiul Focşani, undeva mai sus de Vidra, este satul Viişoara. Şcoala cu clasele I-IV Viişoara adăposteşte aproape 30 de suflete care fac naveta în fiecare zi, unii cu microbuzul şcolar, alţii pe jos, de la 3 km distanţă, printre munţi. Dimineaţa, aerul rece îi poartă pe drumul pînă la Şcoală unde poarta maronie de fier îi întîmpină umedă şi rece, scîrţîind a vaiet. O clădire micuţă, modestă, întreţinută în mare parte cu ajutorul Obştii Viişoara, însă plină de viaţă. Clădirea găzduieşte două săli de clasă, unde elevi de clasele I – IV învaţă în regim simultan, n aşa numitele „clase mozaic”. Emoţionaţi, aşa au păşit ieri cei şase micuţi în clasa I cu Abecedarul în mînă. E prima zi de şcoală, iar elevii abia se obişnuiesc cu noua lor învăţătoare. La Viişoara, postul de aici nu e deloc atractiv, navetă zeci de kilometri, iar ultimii 6 km, de la şosea pînă la sat, se parcurg pe un drum anevoios. De altfel, şcolarii erau cît pe ce să înceapă prima zi de şcoală fără una dintre învăţătoare, pentru că nimeni nu era interesat de post. Pînă la urmă, un suplinitor necalificat a ocupat postul. „Am preluat clasele a II-a şi a IV-a şi sînt pentru prima dată în această şcoală, deşi sînt de aici, din sat. Am făcut naveta în mai multe şcoli din Vidra, iar anul acesta, prin pensionarea fostei învăţătoare, am venit prin continuitate aici, făcînd schimb cu o altă colegă, pentru a nu mai fi nevoie să facem naveta”, ne-a spus învăţătoarea Monica Macovei.


Nu s-a schimbat nimic de 20 de ani


Învăţătoarea locuieşte în Viişoara din 1991 şi îşi aminteşte că încă de atunci se învăţa aici în regim simultan. Condiţiile sînt grele, dar copiii vor să înveţe, iar părinţii îi ajută. Manualele noi lipsesc cu desăvîrşire, micuţii învăţînd după unele vechi, transmise de la generaţiile trecute. Fac naveta şi 3 km pînă la şcoala generală şi le-ar prinde tare bine un microbuz şcolar 4x4. Paula şi Cornel, acum în clasa a IV-a, fac naveta din clasa I împreună, locuind foarte aproape unul de altul. „Erau şi mai mulţi copii, dar doi au fost luaţi la casa de copii pentru că au fost neînţelegeri în familie. Vin de la distanţe de 3 km, iar pe timp de iarnă este foarte greu. Manuale avem puţine, majoritatea sînt din anii trecuţi. Nu sînt în stare prea bună şi nu prea putem învăţa după ele, dar părinţii îşi dau interesul şi ne-au cerut editura şi autorii să le cumpere. E greu, dar ne descurcăm şi în regim simultan. Rezultatele lor sînt chiar destul de bune”, a completat învăţătoarea Monica Macovei. (G. DRĂGHICI, A. IVAN)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.