Educație

Dezbatere apatica: Legea Educatiei nu se mai discuta, se aplica!

Gabriela Draghici
13 apr 2011 1141 vizualizări
Un trimis al Ministerului Educatiei a fost prezent ieri la Focsani pentru a le preda profesorilor noua lege a Educatiei u din pacate, dascalii au cam lipsit de la lectia de legislatie, iar cei care au fost nu prea au pus intrebari, intrucit nu mai au incredere ca mai pot schimba ceva

Proiectul "Tu faci legea de nota 10 (zece)" a Ministerului Educatiei a strins in sala de festivitati a Colegiului National "Unirea" directori de scoli, profesori care au lucrat la legislatia secundara, inspectori scolari si o mina de elevi. Desi noul act normativ a fost unul cauzator de controverse si proteste, iar intilnirea de ieri ar fi insemnat ocazia perfecta pentru dascali sa-si spuna punctul de vedere, mare parte din cei prezenti au simulat interesul, poate si pentru faptul ca nu cred ca mai pot schimba ceva. "Ar trebui sa fie o stare permanenta cunoasterea si aplicarea Legii Educatiei. Din punctul de vedere al Ministerului, noul act normativ reprezinta prioritatea anului 2011. Sa incercam sa implicam cele cinci minti: cea disciplinata, creativa, sintetica, etica si cea respectuoasa. Mi se pare ca a venit timpul sa avem un climat de normalitate, sa fim o tara normala, cu oameni si elevi normali", a spus Gheorghe Felea, Inspectorul general din cadrul Ministerului Educatiei, care s-a declarat dispus sa raspunda la orice intrebare din partea dascalilor. Din echipa care a organizat activitatea au facut parte si sefii ISJ, in frunte cu Stan Rogoz si Maria Lupu, dar si inspectorul Ion Ionascu si directorul Colegiului Economic, Radu Stefan. Dupa discursurile de inceput, in sala s-a asternut tacerea intrucit actorii principali in actul educational au fost destul de limitati in intrebari si discutii. Totusi, nemultumirea principala a vizat trecerea clasei pregatitoare in invatamintul primar si felul in care va fi pusa in practica aceasta schimbare. Totodata s-a discutat despre noua structura a bacalaureatului, deciziile tot mai "grele" lasate la latitudinea scolilor si a consiliilor de administratie, dar si finantarea "per capita" care creaza un mediu concurential intre scoli. "Nu am vazut sensul unor dezbateri, cel putin nu in linii mari. Odata ce legea este data, aceasta trebuie aplicata. Daca vorbim despre mici amendamente, atunci da, insa am inteles ca profesorii pot aduce noi optimizari la actuala prezentare a legii. Acesta este si rolul legislatiei secundare la care au lucrat profesori din toata tara. Nu am fost acolo ca sa dezbatem legea, ci mai mult sa ne instruim privind aplicarea metodologiilor. Am asistat insa si la intrebari puerile, care ar fi putut fi evitate daca se citea legea cu atentie", ne-a declarat Florentina Olteanu, directorul Scolii "Anghel Saligny" Focsani, prezenta la intilnire. Nemultumiri au avut si elevii, care nu mai au drept de vot in Consiliul de Administratie. "Am intrebat de ce si ni s-a raspuns ca la nivel liceal si potliceal este intr-adevar o pierdere, insa la nivel gimnazial nu, lucru cu care am fost de acord. Dl Felea ne-a asigurat ca vocea noastra va fi totusi ascultata. Mi s-a parut superficiala justificarea, pentru ca nu ne este garantat acest lucru", ne-a spus cuzistul Alexandru Munteanu, presedintele elevilor pe tara. Cei prezenti au primit si cite o brosura explicativa editata de Ministerul Educatiei. (Gabriela DRAGHICI)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739371 zile, 7 ore, 8 minute, 22 secunde
Suntem o armata de prosti care stam cu capetele plecate in fata unora si mai prosti.Bine ne fac! Asa ne trebuie!In loc sa facem ceva ,ne vaicarim de dimineata pana seara si doar atat.Asa ne trebuie!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.