Educație

Tudor Gheorghe a vorbit la Focsani despre Piata Unirii in santier

Mihaela Beșleagă
1 nov 2010 847 vizualizări
virtuozul a incintat joi seara publicul focsanean cu cele mai frumoase piese din perioada interbelica, cintate de Zavaidoc si Jean Moscopol

Maestrul Tudor Gheorghe a oferit joi seara un regal de rafinament muzical pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor "Leopoldina Balanuta" din Focsani. Spectacolul, intitulat "Cavalerii felinarelor tirzii", doua ore cu cele mai frumoase melodii din perioada interbelica, a fost memorabil. Acompaniat de orchestra Filarmonicii "Oltenia" din Craiova, dirijata de directorul artistic Marius Hristescu, Tudor Gheorghe a impletit melodii de odinioara interpretate de doi exponenti importanti ai perioadei interbelice: Zavaidoc si Jean Moscopol. Primul, unul dintre cei mai renumiti lautari din toate timpurile, preferat de clasa de mijloc care isi petrecea timpul prin circiumile interbelice, iar al doilea exponentul clasei elitiste, care cobora din birje la restaurante de lux. Din Zavaidoc, maestrul a incintat publicul cu "Aseara Fusei La Una", "Dii dii dii murgule dii", "Daca ea nu ma iubeste" sau "Da-mi miinile sa le sarut", iar din Jean Moscopol "Da-mi gurita s-o sarut", "Mina, birjar", "Te-astept diseara-n Cismigiu", culminind cu versuri precum "Dragostea e ca si-o riie: Te maninca si-n calciie! Si te scarpini si de-o stinca, Ziua, noaptea, te maninca!", sau "Cind ai buze firebinti, De ce sa stea cuminti?". Maestrul a adus pe scena Casei de Cultura si bucati muzicale nemaiauzite in Romania, citeva cupletele acide ale lui Moscopol, aflat in exil in America, la adresa dictaturii comuniste, multe dintre ele actuale. Atmosfera a fost incalzita pe durata concertului din sala racoroasa a Casei de Cultura de aplauzele furtunoase ale publicului numeros, cu toate ca biletul a costat 60 lei. Tudor Gheorghe a interactionat continuu cu spectatorii, in stilul caracteristic, destinzind atmosfera. Acesta a facut referire si la lucrarile neterminate din Piata Unirii, dar si la conditia Casei de Cultura. "M-am plimbat putin pe aici, prin imprejurimi, Piata nu e gata. Bine macar ca aici, in fata Casei de Cultura avem mai mult spatiu, anii trecuti cind am venit era mai rau. Dar cel mai mult m-as bucura cind n-as mai vedea mobila din hol. Doamnele care vin cochete la spectacol, va dati seama, trebuie sa ocoleasca o canapea, un fotoliu"¦ Aici in sala e cald (publicul ride, n. r.), da, in comparatie cu Suceava, de unde vin, acolo a fost cancer. Dar asta e situatia, daca institutia merge pe finantare proprie, din cite am inteles", a spus publicului focsanean Tudor Gheorghe. Concertul s-a incheiat intr-o nota optimista, cu piesa "Tot ce-i romanesc nu piere" a lui Jean Moscopol, acompaniata de aplauzele publicului, care l-au insotit citeva minute bune pe maestru la iesirea din scena. (Mihaela BESLEAGA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.