Educație

Danut Popoiu a ramas singur in cursa pentru sefia ISJ

Camelia Stănilă
14 dec 2005 848 vizualizări
Dosarul profesorului Adrian Atarcicov a fost respins de Ministerul Educatiei. Acesta crede ca inscrierea sa i-a deranjat pe liberali.

Emotiile inspectorului scolar general Danut Popoiu cu privire la postul pe care il ocupa s-au mai atenuat. Dosarul depus de Adrian Atarcicov pentru concursul de inspector scolar general a fost respins de Ministerul Educatiei si Cercetarii, dupa cum se zvonea. Aceasta hotarire a fost luata deoarece dascalul nu avea avizul Consiliului Profesoral de la Colegiul National "Unirea", condus chiar de catre sotia acestuia, profesoara Carmen Atarcicov. Profesorul Adrian Atarcicov, care s-a dovedit a fi singurul

contracandidat al actualului sef al ISJ Vrancea, Danut Popoiu, spune ca motivatia este una penibila, mai ales ca profesorii erau greu de convocat pe perioada grevei generale. Acesta a sugerat ca inscrierea sa la concurs i-a deranjat pe liberali, care il sustin pe Danut Popoiu pentru conducerea Inspectoratului Scolar. "Ieri (luni - n.r.) mi-a venit raspunsul negativ. Motivatia a fost una penibila, ca nu am avizul Consiliului Profesoral. Inscrierea mea la concurs a coincis cu perioada grevei. Sotia mea fiind si director, era jenant sa-i convoace pe toti colegii special pentru acest lucru. Ministerul nu stia problema asta si le-am explicat. Cred insa ca sint si alte motive subterane, pentru care mi s-a respins dosarul. Ideea de

contracandidat i-a deranjat in special pe liberali. Sint siderat ca simpla mea participare la concurs a deranjat atit de mult, incit unii s-au intrebat cum de am avut tupeul sa ma inscriu. Ma asteptam la

ceva probleme, dar nici sa nu mi se permita sa particip la concurs ... Am depus contestatie, dar nu ma astept sa se rezolve ceva. Am dorit sa arat ca nu renunt 100%", ne-a declarat profesorul de istorie Adrian Atarcicov. In aceste conditii, Danut Popoiu este singurul care se va pregati pentru concurs. Acesta va avea loc la Ministerul Educatiei, pentru judetul Vrancea fiind stabilit pe 22 decembrie. Daca si contestatia lui Adrian Atarcicov va fi respinsa, ceea ce este de asteptat, actualul sef interimar al invatamintului vrincean va trece prin trei probe, constind in evaluare de Curriculum Vitae, rezolvarea unui test grila cu ajutorul calculatorului si un interviu, cu intrebari referitoare la legislatie si inspectie scolara, management educational si deontologie profesionala. Pentru a promova, profesorul Danut Popoiu trebuie sa obtina minim 105 puncte si sa declare pe propria raspundere ca nu a fost colaborator al Securitatii. Acesta va fi numit in functie doar daca va avea avizul prefectului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.