Educație

Cresele si gradinitele respecta normele de igiena a hranei

Gabriel Sava
18 oct 2010 338 vizualizări
parintii pot rasufla usurati: mincarea pentru prescolari este in regula, garanteaza inspectorii DSVSA u o delegatie europeana in materie de norme sanitar-veterinare verifica miine trei operatori intracomunitari din Vrancea

In ultimele doua saptamini, inspectorii Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Vrancea au verificat respectarea igienei in ceea ce priveste prepararea si servirea hranei in crese si gradinite, acolo unde vin zi de zi sute de prescolari din municipiu. "Au fost verificate 10 unitati, toate din Focsani. Unele dintre ele au cantina proprie si acolo au fost verificate conditiile in care este preparata hrana, in timp ce altele primesc mincarea din partea unor firme de catering. Nu au fost constatate probleme deosebite", a declarat medicul Iulian Cucoli, purtatorul de cuvint al DSVSA Vrancea. In aceeasi perioada, inspectorii sanitar veterinari au mers in verificari si la patru depozite, la o unitate de procesare de carne, una de procesare lapte, la doua firme de catering, doua magazine, trei unitati de panificatie si patru tirguri de animale. In verificarile inspectorilor DSVSA au intrat deasemnea si cinci exploatatii zootehnice, dintre care doua de crestere a bovinelor si trei de suine. "A fost aplicata o singura amenda contraventionala unui comerciant de porci, care a fost identificat in incinta unui tirg. Sanctiunea este de 600 de lei pentru lipsa documentelor sanitar veterinare si nerespectarea conditiilor de transport al animalelor", a completat medicul Iulian Cucoli.


Inspectie UE la procesatori de carne si lapte


O delegatie de la Comisia Europeana vine de miine in Vrancea pentru a verifica trei agenti economici acreditati pe comert intracomunitar. Delegatia de la Bruxelles, formata din doi experti ai Comisiei Europene pentru sanatate veterinara, va fi completata de reprezentanti ai Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare si pentru Sigurante Alimentelor (ANSVSA) respectiv cu un angajat al DSVSA Vrancea. "Este o inspectie tematica pentru verificarea conformitatii cu normele sanitar veterinare ale Uniunii. In Vrancea exista sapte abatoare, unitati de procesare carne si lapte care sint acreditate pentru comertul intracomunitar. Dintre acestea, reprezentantii UE au ales trei unitati la care vor merge pentru un control mai complex", a declarat Mirel Iordache, directorul DSVSA Vrancea. Prima oprire a echipei de inspectie va fi la Aurora Odobesti, dupa care verificarile vor continua la Romcarn Adjud si la Dunarea Prod SRL din Milcovul. Unitatea de la Odobesti este unul dintre cei mai cunoscuti procesatori de carne nu numai in judet, in timp ce Romcarn Adjud a primit avizul UE pentru procesare de carne tocata si carne preparata. Dunarea Prod este agreata comunitar pentru produse lactate. Alte abatoare si societati de procesare de carne si lapte din judet se afla in observatia inspectorilor sanitar veterinari din Vrancea pentru planuri de modernizare cu termene stabilite pentru finalul acestui an. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.