Educație

Caricaturile lui Constantin Pavel au ramas pe ... drumuri

Valentin Muscă
7 dec 2005 782 vizualizări
Cunoscutul caricaturist Constantin Pavel cauta un spatiu pentru a-si expune lucrarile, intrucit simezele pe care trebuia sa expuna sint ocupate. Cu trei zile inaintea vernisajului, caricaturistul se plimba cu lucrarile in sacosa prin oras.

Cel mai mare caricaturist de pe meleagurile Vrancei si unul din cei mai premiati caricaturisti din Romania nu poate sa expuna la Ateneul Popular "Mr. Gheorghe Pastia" din Focsani. Aceasta pentru ca exista deja o expozitie pe simezele Ateneului Popular. Este vorba despre prima expozitie de fotografie a tinerei avangardiste Natalia Cebanu din Focsani. Slaba comunicare dintre institutiile de cultura din judet si chiar absenta dialogului au facut ca unul din cei mai cunoscuti artisti din Romania sa se plimbe cu lucrarile prin oras in cautarea unor simeze. "Sint in relatii amicale cu Valentin Gheorghita si aveam o parere mai buna despre exigentele sale estetice. Nu este obligatoriu ca un director sa fie un critic sau un artist plastic, dar un minim bun simt se impune. Exista in America un curent avangardist, in care artistii expun diferite imagini socante pentru a suplini arta in intelesul clasic prin socuri vizuale. Cind am vazut expozitia am crezut ca este o oferta vestimentara. Chiloti, ciorapi, agatati cu cirlige de ufe. Nu cadreaza cu Ateneul Popular", spune caricaturistul Constantin Pavel.


"Sa-l refuzi pe Pavel ... este un act de incultura"


Salonul Literar Dragosloveni, in cadrul caruia dorea sa expuna artistul, este organizat de Directia pentru Cultura si Culte Vrancea, care se vede pusa sa caute spatii alterantive. "Desi a fost prevazut ca «Salonul Literar Dragosloveni» sa se desfasoare in Foyer-ul Ateneului Popular simbata si duminica, constatam ca pentru aceste date exista alte manifestari organizate in acest spatiu, manifestari ce au fost reprogramate de Ateneu la aceasta data. Indiferent de rezultatul demersului nostru, salonul se va deschide simbata la orele 17:00. Am mai trecut prin momente asemanatoare, cind am fost obligati sa lansam cartea lui Nicolae Breban intr-un restaurant din Focsani. La Ateneu au conferentiat Nicolae Iorga, Mircea Eliade. Sa-l refuzi pe Constantin Pavel si sa promovezi o expozitie de desuuri pe banii publici este un act de incultura", este de parere Paraschiv Usturoi, directorul Directiei pentru Cultura. Valentin Gheorghita, directorul Ateneului Popular, nu este de aceeasi parere si pune totul pe seama lipsei de colaborare dintre institutii. "Nu am primit nici o instiintare oficiala din partea organizatorilor pentru a rezerva Foyerul sau alte spatii ale Ateneului pentru aceasta perioada. De altfel, am oferit directorului Paraschiv Usturoi «Sala Mare» a Ateneului Popular. Este singurul spatiu liber, deoarece sintem in plina desfasurare cu Festivalul Sanselor Tale. Vinovati pentru aceasta situatie sint organizatorii Salonului pentru ca nu au rezervat din timp spatiul. Daca ar fi existat dialog, nu am fi ajuns in aceasta situatie delicata. Exista si alte spatii libere in aceasta perioada prin Focsani. Cit despre expozitia din Foyerul Ateneului, aceasta este o expozitie de fotografie, imaginata intr-un cadru alternativ, mai precis o camera de camin", ne-a spus directorul Valentin Gheorghita. Fara a comenta aceasta situatie absurda in care s-a ajuns, adaugam doar ca cel mai mare caricaturist vrincean nu merita un asemenea tratament. Pe de alta parte, este nedrept ca artisti debutanti precum Natalia Cebanu sa fie prinsi in aceasta polemica. Oricum, sa disputi simezele Ateneului Popular cu nume precum Constantin Pavel nu face decit sa-i creasca actiunile tinerei artiste Natalia Cebanu si va face, cu siguranta, sa se vorbeasca de fotografiile sale. Cel mai probabil, in urmatoarele zile, se va gasi un alt spatiu pentru creatiile lui Constantin Pavel, care au devenit deja o traditie la Salonul Literar Dragosloveni.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.