Educație

Regizorul Andrei Grosu, focșăneanul cu Unteatru în inima Bucureștiului

Camelia Condurache
2 oct 2010 7926 vizualizări

La cei 25 de ani ai săi, regizorul focșănean Andrei Grosu are Unteatru cu spectacole și expoziții în centrul Bucureștiului. L-am întâlnit în Capitală, proaspăt întors de la un festival de teatru din Peru și prins într-un amalgam de proiecte culturale ambițioase. "Mi-e foarte frică să experimentez și dacă nu mi-ar fi, n-ar avea valoare nimic din ceea ce fac", subliniază Andrei Grosu. Deși vine mai rar în Focșani, consideră că teatrul municipal este una dintre cele mai frumoase clădiri din România, dar totodată un spațiu despre care ar vrea să audă mai des

"«Unteatru» s-a născut din dorința de a face posibilă întâlnirea oamenilor cu teatrul, acasă. Unteatru într-o casă. O casă fără poveste. Povestea ei începe acum" - așa este prezentat pe Facebook proiectul despre care vorbim în continuare. La fel de natural începe, credem noi, și povestea lui Andrei Grosu. Focșăneanul a absolvit teatrul la UNATC și intenționează să urmeze doctoratul în același domeniu. La 25 de ani, regizorul Andrei Grosu a fost în Peru luna trecută în calitate de organizator al Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru, are un teatru în centrul Bucurestiului, este director artistic al festivalului de teatru "Ideo Ideis" din Alexandria și asistent universitar la Iași. În timpul anului universitar, Andrei Grosu face "naveta" București-Iași și este de părere că "trenul de noapte este o invenție extraordinară". Interviul lui începe acum.

Cum ai început proiectul "Unteatru"?

Andrei Grosu: "Unteatru" îl mai am cu o prietenă foarte bună, Ioana. Ne-a fost oferit acest spațiu, nu stim cât stăm în el, putem să stăm trei luni, putem să stăm un an. Oricum, nu e vorba despre asta pentru că nu vrem sa promovăm spațiul ca și loc pe harta Bucureștiului, ci conceptul de a face teatru într-un spațiu mai mult sau mai puțin convențional. În același timp, nu ascund faptul că mi-ar plăcea să existe - cuvintul e urât, dar asta e - o tarabă unde să putem să ne întâlnim și cine e interesat - directori de teatru, producători - să vină și să poată vedea ce avem de oferit. Acesta ar fi un alt ideal pentru "Unteatru".

Poți explica cititorilor noștri la ce se referă acest proiect?

Andrei Grosu: Noi nu am mers pe ideea de bilet. Toate piesele sunt gratuite. "Unteatru" există de la începutul verii, am vrut atunci să facem un fel de demo a ceea ce s-ar putea întâmpla. Eu apoi am fost plecat, am oprit puțin proiectul și urmează să reîncepem cu noi evenimente, poate și cu evenimente mai vechi, concerte unplugged. La etajul casei am vrea să facem numai expoziții. "Unteatru", chiar dacă se cheamă așa, nu vreau să fie numai teatru, e un spațiu în care putem să ne întâlnim noi, cei care chiar cred că avem ceva de spus, numai că nu știm incă ce avem de spus comun. Probabil de aceea nu există o avangardă contemporană nu numai românească, ci in general.

Ai vreun model de regizor de teatru?

Andrei Grosu: Sunt mulți care îmi plac foarte mult. Teatrul e ciudat pentru că nu tot timpul îți iese. Și atunci nu poti să judeci, să dai verdicte după un singur spectacol văzut. Trebuie să vezi cât mai multe spectacole, să-ți faci o idee despre universul spectacular al unui regizor și să-ți dai seama dacă îți place sau nu. Sunt regizori care m-au impresionat mult și români, și străini, și de film. Silviu Purcărete, Andrei Șerban, Radu Afrim, Alexandru Tocilescu sunt doar câțiva dintre ei. Sunt și tineri care mă interesează foarte mult, mă interesează și partea experimentală, numai că aceasta trebuie făcută doar dacă ai ceva în spate și dacă ai cunoscut ce s-a făcut până la tine, ca să poți să schimbi ceva.

"Ca să faci film este nevoie să faci teatru"

De curând ai fost plecat în Peru. Ai avut un proiect care s-a desfășurat acolo?

Andrei Grosu: În Peru are loc la doi ani Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru, unde foarte multe școli din întreaga lume se întâlnesc și vin cu câte un spectacol pe o temă dată, de obicei cu autori mari. Am fost acolo în calitate de organizator. În acest an au fost 26 de școli de teatru din toată lumea. România nu a participat. La festivalul din Peru am învățat, e normal, am văzut spectacole foarte bune, am văzut lucruri pe care noi nu le facem și alte țări le fac pentru că așa e cultura. Mi-au rămas în minte Africa de Sud, Singapore, America, Slovenia.

Care este părerea ta vis-a-vis de punerea în scenă a piesei "Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt", scrisă de Matei Vișniec?

Andrei Grosu: Îmi place foarte mult filmul, doar că pentru a face film e nevoie să faci puțin teatru. De ce am început cu filmul? Pentru că la "Frumoasa călătorie a urșilor panda", ca și la "Crimă și pedeapsă", am încercat să fac film, adică am mers foarte mult pe cadre fixe și pe plan detalii. A fost o piesă primită bine de public, despre nevoia omului de a găsi pe cineva și de a-și inventa personajul Ea, ca să nu fie singur. E o temă mare, poți să vorbești în mii de feluri. Evident, dacă aș fi vorbit în mii de feluri, n-ar fi ieșit nimc. Trebuia să vorbesc într-un fel personal, în timp ce lucrul ăsta ar trebui să fie inconștient ca să nu se vadă. E un spectacol drag mie pentru că am găsit acel "ceva" de spus împreună cu ei.

Punerea în scenă a operei "Crimă și pedeapsă" a lui Dostoievski este o provocare chiar și pentru un regizor cu multă experiență în spate . Cum ți s-a părut acest lucru?

Andrei Grosu: Eram în anul 3 la facultate și l-am făcut întâi ca pe un exercițiu, după care am zis să facem ceva mai mare, am mai adus personaje și am făcut un spectacol care nu e un spectacol, e un experiment. E o masă lungă la care este invitat și publicul care stă de jur împrejur și masa asta devine casă, căruță, masă, mormânt, mai multe lucruri. Am vrut ca publicul să fie cât mai acolo și acesta a fost pariul de fapt. Pentru că a fi actor și a juca la o distanță de 10 centimetri cu fața unui spectator mi se pare un exercițiu foarte bun care trebuie făcut acum ca să vedem cum funcționează. Minți mai greu, nu prea poți să minți că e acolo, lângă tine. Mi-e foarte frică să experimentez și dacă nu mi-ar fi, n-ar avea valoare nimic din ce fac. Am avut spectacole la Galați, Bacău, Sighișoara, Alexandria, Focșani și se joacă cu sălile pline.

"Crimă și pedeapsă" la Focșani, cu părinții în sală

O dată la cât timp faci reprezentații la Focșani?

Andrei Grosu: Singura oară când am mers acolo a fost cu "Crimă și pedeapsă". A fost bine, au fost mulți prieteni, a fost mama, a fost tata. Am rupt puțin legăturile cu orașul și merg inclusiv acasă destul de rar. Dar mi-ar plăcea să aud mai des de orașul ăla. Cred că asta e. Teatrul din Focșani este una dintre cele mai frumoase clădiri pe care le știu în țara asta. E foarte caldă, e o sală foarte intimă în timp ce intră foarte multă lume în ea și cred că este un teatru în care s-ar putea face foarte multe lucruri frumoase pentru că e un spațiu superb.

Lucrezi și cu actori focșăneni? Dacă da, ne poți da câteva nume?

Andrei Grosu: Am lucrat cu Gabi Costin, sunt în bune relații cu Cosmin Nedelcu. Cu Adi Rădulescu am lucrat la câteva examene în facultate și suntem foarte buni prieteni.

Ce părere ai despre teatrul românesc actual?

Andrei Grosu: Oamenii ar trebui să-și dea seama că teatrul nu e o alternativă, că teatrul e necesar. Știi ce e foarte frumos? Și în același timp e foarte dezorientant pentru mine. Că orice om care vine la teatru pentru prima oară, pentru a doua oară, pleacă de acolo și spune "ce frumos e". Nu înțeleg de ce nu revine. O spune din comoditate și din snobism? Nu cred. Sau poate nu vreau să cred lucrul ăsta. Cred că problema stă în educația oamenilor din școala generală și din liceu. Din păcate, la noi teatrul e o artă elitistă. De aceea mor atât de multe teatre, de aceea criza afectează în primul rând teatrul. Pentru că dezinteresul e foarte mare și de acolo se pot lua bani și folosi în alte părți. Nu știu dacă e bine sau rău, nu mă ocup cu politica, doar că e trist pentru că ereditar, cred eu, și ține de ființa umană, ai nevoie de frumos, într-o formă sau alta. În pictură, în muzică, în teatru, în ceva. Că finanțezi teatrul sau că finanțezi cultura este ceva important.

Ai debutat în cadrul STEF, în calitate de actor. Te-ai gândit să te întorci pe scenă?

Andrei Grosu: Nu, e o experiență care mi s-a întâmplat printr-o întâlnire pe care am avut-o cu Cătălin Naum, el fiind un foarte mare profesor și regizor, care a montat câteva spectacole în Focșani. E bine că am făcut această încercare pentru că nu pot să spun că știu ce înseamnă să fii actor, dar bănuiesc cam cum e și știu că vreau altceva și că nu sunt pentru asta. Nu pot să spun că sunt pentru regie. Nu știu. În 20 de ani poate mă fac inginer. M-am hotărât să fiu regizor la o repetiție în București unde îmi puneam prea multe întrebări. A mai durat câteva luni să văd dacă ar trebui să fac regie de teatru sau de film. Și e bine că am ales teatrul.

"Trenul de noapte este o invenție extraordinară"

Cât de des trebuie să fii în Iași?

Andrei Grosu: În timpul anului universitar, cam o dată la două săptămâni. Am trenul de noapte, care este o invenție extraordinară. Mă culc în București și mă trezesc în Iași. De 2 ani sunt preparator universitar la Universitatea de Arte "George Enescu" din Iași, la regie. E prima promoție care o să termine în Iași practic.

Care crezi că este vârsta medie a consumatorului român de teatru?

Andrei Grosu: Depinde de teatru. Cei tineri care au prins revoluția nu vin la teatru. Pentru că sunt liberi. Cei bătrâni vin la teatru. Cât despre tineret, cred că mult prea puțini vin la teatru decât ar trebui să vină pentru că sunt alte interese. Repet, vine din educație.

La ce proiect lucrezi acum? Ne poți spune ceva despre el?

Andrei Grosu: Acum lucrez la "Scrisoare către Cassandra", e un text foarte simpatic al unui autor contemporan portughez. Simpatic nu ca și comedie, ci ca și frumusețe a lui. Despre un bărbat care e în război și care trimite scrisori iubitei lui de acasă. De asemenea, se va deschide în București un cafe-teatru cu un concept adus din America, 10-minute plays. O să fac acolo 2 piese de câte 10 minute și urmează să văd ce fac cu "Unteatru". Sunt multe proiecte pe care vreau să le fac și multe piese pe care le-am citit și îmi sunt aproape, doar că încă lucrez la ele și o să le depun în diferite teatre. Nu mă sperie nici provincia, nici capitala. Pot să merg oriunde, atâta timp cât e teatru.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.