Educație

Lipsa de motivatie financiara rareste rindul dascalilor

Gabriel Sava
23 sep 2010 823 vizualizări
Doua cadre didactice titulare au renuntat la invatamint u mai multi suplinitori au refuzat sa mai predea si au parasit posturile din cauza salariilor mici

Salariile mici, nedecontarea navetei pentru cadrele didactice sau lipsa de finantare din invatamint sint tot atitea motive care fac ca profesia de dascal sa fi facuta mai mult din convingere. Nici criza financiara si lipsa locurilor de munca nu au fost suficiente pentru a convinge unele cadre didactice sa mai accepte un loc in invatamint. Doi titulari, o profesoara de limba engleza de la Gagesti si o invatatoare de la Sihlea si-au depus recent demisia si au plecat din sistem, preferind un loc de munca in mediul privat, mai bine platit. "Domnisoara Iulia Iuriuciuc a avut un an de concediu fara plata iar pentru acest an scolar a renuntat la invatamint, dupa ce s-a casatorit. Acum este in mediu privat, din cite stim noi la o firma de constructii pe care o are sotul sau", a declarat secretara scolii de la Bolotesti. La Sihlea, invatatoarea a renuntat la invatamint, "pe motive personale", asa cum a precizat in cerere. Adela Amariei lucra de circa 8 ani in invatamint iar anul trecut a fost in concediu fara plata. "Noi am fost foarte multumiti de activitatea doamnei invatator. Din cite am inteles, a renuntat dupa ce a gasit un post in alt domeniu", a declarat Lacramioara Vespan, directorul scolii de la Sihlea. Tot la nivelul comunei Sihlea, educatoarea care ocupase postul de la gradinita din Voetin a solicitat concediu de studii, postul fiind repartizat unei alte educatoare din localitate.


Multi dascali au renuntat din start la invatamint


Motivatia financiara a determinat si alte cadre didactice sa renunte inca de la faza suplinirilor, chiar daca initial optasera pentru un post chiar si la zeci de kilometri distanta. Astfel de situatii fac ca, in cursul acestui an scolar, cadre didactice care au lucrat in anii trecuti sa prefere chiar sa mearga in somaj, decit sa lucreze pe sume cuprinse, de cele mai multe ori, intre 650 si 800 de lei. "Ce ne mai ramine daca platim naveta, alte cheltuieli, haine, carti si tot ce este necesar unui cadru didactic? Daca nu ai nici catedra completa, ajungi sa dai mai mult decit iei salariul", declara la una din sedintele de repartitie publica a posturilor o educatoare care a preferat somajul navetei la circa 50 km de Focsani. Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Vrancea spun ca posturile sint acoperite, in proportie apropiata de 100% cu cadre calificate si ca numarul celor care renunta nu este mai mare decit in anii trecuti. "Au mai fost cazuri de renuntare si in anii trecuti, nu sint acum mai multe. Avem cadre didactice care, in sedinta Comisiei Paritare, vor ocupa aceste posturi, nu se pune problema de a ramine descoperite", a declarat Cristinel Stiru, inspector scolar pentru managementul resurselor umane in cadrul ISJ Vrancea. La nivelul judetului, in cele peste 600 de unitati de invatamint sint repartizati circa 5.000 de dascali. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 736960 zile, 21 ore, 39 minute, 36 secunde
Pentru cadrele didactice navetiste fara vechime, grade etc somajul aduce cam tot atatia bani. Probabil mai stau in invatamant pentru vechime, continuitate sau, de ce nu, chiar le place meseria.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.