Educație

Educatorii s-au cautat ca piinea calda, religia a ramas pentru preoti

Ziarul de Vrancea
26 aug 2010 1231 vizualizări
In gradinite au fost ocupate toate locurile, iar la invatatori a ramas un singur loc liber u mai mult de jumatate din catedrele de religie disponibile au ramas libere si vor fi ocupate de preoti u multi dascali au plecat de la Inspectorat cu ochii in lacrimi pentru ca nu si-au gasit post

Invatamintul ramine in continuare tentant, chiar si pe bani putini.

Ultimele repartizari pentru profesorii calificati s-au facut ieri la Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ). Multi doritori au ajuns dis de dimineata la Focsani, din cele mai indepartate colturi ale judetului, pentru a-si exprima optiunea pentru un post de educator, invatator sau profesor. Dupa ce marti au fost 136 de ocupari, in sedinta de ieri au mai fost ocupate inca 75 de posturi de suplinitori. Pentru locurile ramase, inspectoratul va mai face o strigare, de data aceasta pentru cadrele didactice iesite la pensie, care mai au dreptul de a profesa. Pe 30 august, ISJ va mai licita, daca va fi cazul, posturi pentru suplinitori necalificati.


In gradinite si la invatatori locurile au fost ocupate


La sedinta de ieri a fost rindul educatorilor, invatatorilor si a profesorilor din domeniul tehnic, religie si cei cu limbaj special sa solicite un post. Foarte multi tineri s-au ingramadit pentru un post de educator. Din pacate, nu au fost decit sase posturi ramase de la titulari, la Crucea de Sus, Fetesti, Copacesti si Focsani. Mare bataie a fost pe posturile din oras, in special pe cel de la Gradinita nr. 5, unde s-a "licitat" efectiv la cald, notele facind departajarea pe parcursul a 55 de sutimi. Si locurile pentru invatatori au fost asaltate. Doar la scoala din satul Petreanu, comuna Poiana Cristei, locul a fost lasat liber. "Am lasat liber locul de la Petreanu, deoarece se afla la 10 kilometri departare de Poiana Cristei. Nu puteam ajunge acolo decit cu masina proprie sau mutindu-ma in sat. Insa nici una din variante nu e avantajoasa. Salariul nu ar ajunge pentru nici una din variante", a declarat invatatoarea care a ocupat postul. Cei mai multi dascali au cautat, pe cit posibil, locuri cit mai aproape de casa, chiar si fara naveta. "Nu pot accepta ceva care imi distruge casa sau ma ruineaza, trebuind sa mai pun bani de la mine daca fac naveta pe distanta lunga", a declarat una dintre candidate, Marioara Olaru. Forfota mare s-a iscat in sala de sedinta a inspectoratului, dupa ce lista cu posturi la invatatori si educatori s-a terminat. Lumea chinuita de stresul repartizarilor a dat friu liber reactiilor, unii ajungind sa plinga, altii chiar sa tipe.


Religia a oferit cele mai multe posturi


Pentru orele de religie au fost vacante 40 de posturi, ocupate pina la finalul sedintei fiind doar 18. Au ramas libere posturi in comune precum Jitia, Paltin, Nereju, Ciorasti, in asteptare pentru a fi ocupate, dupa 1 septembrie. In domeniul tehnic au fost acordate posturi pentru ingineri in turism si servicii, constructii, educatie tehnologica, electromecanica, educatie antreprenoriala si silvicultura. Lipsa de specialisti calificati pe aceste domenii a permis angajarea de cadre cu a doua specializare. Locurile pentru invatamintul special au fost putine si s-au terminat dintr-un foc. Au fost chiar si cinci solicitanti pentru un singur post la materiile umane. Pentru materiile reale in schimb nu au existat doritori, de aceea posturile s-au oferit profesorilor cu alte specializari. De exemplu, matematica s-a dat unei profesoare de psihopedagogie. Pentru posturile "in litigiu", sentinta va fi data de comisia paritara stabilita la nivelul inspectoratului scolar in sedinta care va avea loc dupa 1 septembrie. (O. OLARU, G. SAVA)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.