Educație

Danut Popoiu a inuagurat trei scoli printre var, cuie si moloz

Iulia Crețu
17 nov 2005 941 vizualizări
"Drumul de la agonie la extaz este scurt". Generalul scolilor vrincene "a inaugurat" ieri cu peritetii scoala din Adjud si liceele din Panciu si Odobesti. Daca la Adjud si Panciu lucrarile erau gata, la Odobesti firma a predat constructia pe jumatate. Liceul s-a reabilitat fara racord la apa, muncitorii carind apa cu galeti de prin vecini, fapt ce a provocat critici violente din partea sefului ISJ

Inspectorul scolar general Danut Popoiu a inaugurat ieri trei scoli in Odobesti, Panciu si Adjud, care au beneficiat de reabilitari prin fonduri externe primite de la Banca Mondiala si unde vor invata peste 800 de elevi. Daca la Adjud inaugurarea s-a facut cu pompa in prezenta oficialitatilor, dat fiind ca scoala poarta numele tatalui primarului, la Odobesti receptia nu prea a avut la ce sa se faca si nici cui. Cei de la Primarie nu au participat la predarea lucrarii pe jumatate gata. Firma Vega Galati s-a grabit sa dea cele trei constructii la acelasi termen, si acesta depasit cu citeva luni, cu imperfectiuni si nereguli. Daca la Panciu prin cabinetul directorului trecea conducta de la grupurile sanitare, la Odobesti muncitorii inca mai vopseau, bateau cuie sau montau plinte. Reactia inspectorului scolar general: "inaugurare pe jumatate! De ce graba asta, de ce se face totul in pripa?"


Scoala nr.1 din Adjud, Liceul "Ioan Slavici" din Panciu si la Liceul Teoretic din Odobesti au beneficiat ieri de vizita "generalului" scolilor vrincene, profesorul Danut Popoiu. Cele trei unitati au intrat in primavara intr-un amplu proces de reabilitare, cu fonduri primite de la Banca Mondiala, iar acum au fost inaugurate, chiar daca lucrarile erau departe de a fi incheiate. Investitia totala la cele trei scoli a depasit

500.000 de euro, insa rezulatele au fost diferite. Daca la Adjud salile de clasa nou varuite au fost pe placul elevilor si al profesorilor, la Odobesti "inaugurarea" s-a facut printre muncitori, vopselele si

diluanti, linoleum si aparate de sudura. Pentru cosmetizarea scolii din Adjud Banca Mondiala a acordat 180 de mii de euro, iar la redeschidere au participat reprezentantii Inspectoratului Scolar, profesori, elevi, oficialitati locale, dar si un preot. "Generalul" Danut Popoiu a taiat panglica inaugurala si a dezvelit si o placuta comemorativa prin care se acorda scolii numele lui Mihail Armencea, fost profesor de muzica si tatal actualului primar al Adjudului. "In scoala ar trebui sa invete peste 300 de elevi. S-au refacut opt sali de clasa, doua laboratoare si o sala de sport. Mobilierul va veni in luna februarie. Pina atunci copii vor invata in continuare la Liceul «Emil Botta». Banca Mondiala a oferit pentru reabilitarea acestei scoli

180.000 de euro. Anul acesta scoala implineste si 100 de ani de viata", ne-a spus Reta Strat, consilier educativ la Scoala "Mihail Armencea".


Surogat de inaugurare la Panciu


La Liceul "Ioan Slavici" Panciu, a patra oara a fost cu noroc. Profesorii s-au declarat cit de cit multumiti de calitatea lucrarilor, chiar daca prin unele colturi deja se infiltrase apa. Acest lucru in conditiile in care

zugraveala fusese facuta in aceeasi dimineata. Pentru ca firma care a lucrat la reabilitarea liceului nu s-a consultat cu dascalii, la predarea constructiei s-a observat conducta de la grupurile sanitare care trece

prin biroul directorului, tevile rosii de sub lavoare, inexistenta prizelor sau lipsa pragurilor la intrare in clase. "In principiu, sint multumit de lucrari. La corpul de cladire B inca se mai lucreaza, mai am doua sali

de clasa care trebuie sa fie gata. Constructorii mi-au dat ca termen luna decembrie, sa vedem acum daca o vor respecta. Nu mi-au spus anul ...", ne-a declarat Vasile Petrache, directorul Liceului Teoretic

"Ioan Slavici". Cu toate ca in clase era un frig mai taios decit afara, cei de la liceul pancean au declarat ca daca astazi s-ar opri greva elevii ar putea reveni la cursuri in noul local, salile avind si mobilier scolar. "De incalzirea liceului se va ocupa Primaria care va achizitiona combustibil mai ieftin", au spus cei de la Liceul "Ioan Slavici".


La Odobesti "este de risul curcilor!"


Daca la scolile din Adjud si Panciu mai era de rezolvat problema incalzirii cladirilor si mici imperfectiuni, la Liceul Teoretic din Odobesti lucrarile se doreau a fi terminate pina la caderea serii. Muncitorii

lucrau in ritm alert, chiar daca nu ar fi terminat nici intr-o saptamina. Acest lucru in cazul in care numai citeva clase erau amenajate, iar mai mult de jumatate din cladire urma sa fie refacuta. Inspectorul

scolar general era asteptat de reprezentantii Vega Galati sa faca inaugurare la o cladire unde muncitorii tineau loc de elevi. Acestia inca mai lucrau la podele si la vopsirea peretilor. Daca la Adjud oaspetii au

fost intimpinati cu flori si acorduri de "La Multi Ani", iar la inaugurare au participat si cei de la Primarie, la Odobesti, cei de la ISJ Vrancea au fost primiti in miros de vopsea si diluant. Si pentru ca tabloul sa fie

complet, in unele clase linoleumul incepea sa se deslipeasca, iar ferestrele erau proiectare pentru a nu putea fi deschise. Si pentru ca toata treaba sa aiba un apogeu, grupurile sanitare au fost facute fara

sa fie racordate la apa. Motivul, "utilitatile nu sint cuprinse in deviz. Retelele exterioare, utilitatile le asigura Primaria, iar ei nu au acordat bani pentru ele pina acum", ne-a spus un prestator de servicii de la

firma Vega Galati. Acestia au inceput lucrarea de reabilitare in valoare de aproape 4 miliarde de lei fara a avea apa curenta in cladire, fara a face probele de presiune la grupurile sanitare si apelind la vecini

pentru a lua apa. Muncitorii au lucrat luni de zile carind apa cu galeata. "De ce graba aceasta? Nu era normal sa fie rezolvate toate lucrurile si sa venim la inaugurare peste doua saptamini? Cum ati lucrat fara apa? Este de risul curcilor! Oamenii inca mai bat un cui, o margine, de ce se face totul in pripa? Cum se vor sterge geamurile daca nu se deschid, spargind unul? Facem aceste lucrari ca sa scapam de ele?",

le-a reprosat inspectorul Danut Popoiu celor de la Vega Galati.


"Boicot politic pe seama copiilor"


Cu toate ca Inspectoratul Scolar a trimis Primariei Odobesti, beneficiarul constructiei, un fax prin care anunta ca ieri urma a se face receptia tehnica a lucrarii, edilul sef nici nu a venit sa vada stadiul

reabilitarii. Mai mult decit atit, Primaria Odobesti avea obligatia de a acorda fonduri pentru realizarea utilitatilor, a centralei termice, a retelelor exterioare, a canalizarii si a racordului la apa curenta. Desi

refacerea liceului a inceput in primavara fara ca muncitorii sa aiba apa pentru lucrari, nimeni de la Primarie nu s-a sesizat. "Se stia ca lucram fara apa. Dar tot ceea ce tine de utilitati era in grija Primariei", au spus cei de la Vega Galati. Pe de cealalta parte, cei de la Primaria din Odobesti nici nu s-au sinchisit sa explice oficialilor ISJ dezinteresul total al autoritatilor fata de scoala. Viceprimarul Florin Vetrescu este in concediu, iar primarul Daniel Nicolas este plecat la un simpozion la Bucuresti. Faxul insa s-a primit, numai ca nu a avut cine sa vina la receptie. "Pentru utilitati nu sint bani acum, poate la anul. Nu am de unde sa stiu ce este acolo. Daca preluam noi cladirea va deveni raspunderea Primariei", a spus contabilul Primariei Odobesti, Fanel Tupa. Raspunsul inspectorului scolar general a fost aspru, acesta aducind critici dure la adresa primarului Daniel Nicolas. "Sint chestiuni facute pe flancuri. Suna a boicot politic pe seama copiilor. A fost o zi cu trairi contradictorii. Inca o dovada a faptului ca drumul de la agonie la extaz este scurt. Daca la Adjud am gasit o atmosfera excelenta, cu preocupari evidente fata de scoala din partea Primariei, daca la Panciu am gasit lucruri linistite, finalizate, dar fara participarea oficialitatilor la receptie, la Odobesti sintem in punct diametral opus. Am gasit o scoala aproape terminata, dar fara racordare la apa (cum s-a efectuat lucrarea doar constructorul stie!?)! Am observat si o neimplicare a factorilor locali. E boicot politic! Ori a plati polite pe seama scolii, timpul

si oamenii nu au cum sa nu amendeze. Voi cauta sa iau legatura cu primarul pentru a gasi o solutie care sa nu risipeasca investitia facuta", ne-a declarat la incheierea inaugurarilor inspectorul sef Danut Popoiu.



Scoala botezata dupa numele tatalui primarului


Scoala nr. 1 din Adjud a primit ieri numele fostului profesor de muzica Mihail Armencea, tatal actualului primar adjudean, Constantin Armencea. Despre fostul dascal, profesori spun ca ar fi fost

descoperitorul celebrei soprane Angela Gheorghiu, care a concertat pe cele mai prestigioase scene ale lumii. La aceeasi scoala a invatat si edilul Adjudului, in foaia matricola a acestuia fiind notate numai patru

note de 9, restul fiind calificative maxime. La aflarea acestui amanunt, inspectorul scolar general Danut Popoiu si-a exprimat parerea ca scoala va primi in continuare tot sprijinul Primariei si le-a spus in gluma elevilor prezenti la inaugurare ca nu este nevoie sa fie toti tocilari precum primarul si sa pretuiasca in aceeasi masura si munca la catedra a profesorilor.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.