Educație

Titularizare pierduta dupa doua decenii de munca

Iulia Nicolaie
16 iul 2010 3131 vizualizări
Antrenoarea Nicoleta Branzai de la Clubul Sportiv de Gimnastica Focsani incearca de doi ani sa participe la concursul de titularizare, insa si in acest an dosarul i-a fost respins u focsaneanca are o cariera de invidiat, 23 de ani de experienta in gimnastica feminina si trei ani de antrenoriat in Islanda, la care se adauga decoratii de la Presedintia Romaniei u cu toate acestea, si cu o diploma de cursuri la stat cu stampila si antetul Ministerului Educatiei, dosarul i-a fost invalidat

In acest an, mai mult ca niciodata, invatamintul vrincean are o imagine deplorabila, in urma amplului dosar de coruptie instrumentat de procurorii anticoruptie de la DNA Galati. Acuzatiile de dare si luare de mita se vor rasfringe mult timp asupra educatiei din judet. In tot acest timp, oameni pregatiti, cu zeci de ani de experienta in domeniul in care activeaza, atit in tara cit si peste hotare, nu sint lasati sa sustina examenul de titularizare, in ciuda faptului ca au urmat cursurile unei institutii de invatamint superior de stat, acum multi ani, cind discutiile vizavi de acreditarea specializarilor din invatamint erau practic inexistente. In aceasta situatie neplacuta se afla antrenoarea Nicoleta Branzai de la Clubul Sportiv Scolar de Gimnastica Focsani, care incearca de doi ani sa se inscrie la concursul de titularizare pentru a ocupa un post de antrenor titular. Antrenoarei nu i s-a acordat aceasta sansa in ciuda faptului ca a urmat cursurile Colegiului Universitar de Educatie Fizica si Sport din cadrul Academiei Nationale de Educatie Fizica si Sport Bucuresti, cursuri absolvite in 2002. "Anul trecut nu am fost lasata sa-mi depun dosarul. Voiam un post de antrenor. Anul acesta a fost primit, dar nu mi-a dat oficiul juridic al Inspectoratului Scolar avizul. Au spus ca nu exista nici o ordonanta care sa arate ca diploma mea este acreditata", a povestit Nicoleta Branzei, care a adunat nu mai putin de 23 de ani de experienta in domeniul gimnasticii artistice pentru fete. Pe diploma sa figureaza atit antetul, cit si stampila Ministerului Educatiei. Tot Nicoleta Branzai este antrenoarea care a descoperit-o pe Monica Rosu, gimnasta dublu medaliata cu aur la Jocurile Olimpice din 2004 de la Atena, fiind decorata pentru descoperirea sa de catre Presedintia Romaniei. De asemenea, antrenoarea are si diploma de categoria I de antrenor in gimnastica si statutul de arbitru international de gimnastica. "Unii ma intreaba de ce nu mi-am facut continuare de studii pentru specializarea de profesor-antrenor. Cum sa ma intrebe de ce nu am continuare la o diploma despre care spun ca nu este valabila?!?", s-a mai intrebat antrenoarea, care nu renunta cu una cu doua la postul pe care si-l doreste, mai ales ca in prezent urmeaza alte cursuri de Educatie Fizica si Sport la Universitatea din Bacau.


Munca si in vacanta pentru 1.000 de lei pe luna


Putini stiu ca antrenorii nu au acelasi reguli ca profesorii, intrucit desi se spune ca au vacanta de vara, in fapt acestia vin zilnic la Cluburile Sportive pentru a pregati sportivii, si toate acestea pentru un salariu lunar de circa 1.000 de lei. Pina in anii trecuti, cind legislatia s-a schimbat, antrenorii lucrau in baza unui contract cu ministerul, sustineau anual un examen, iar in baza aceluia aveau contract cu Inspectoratul Scolar. Pe deasupra, in 1998 a aparut o lege care spunea ca antrenorii nu pot functiona la cluburile sportive daca nu urmeaza tocmai cursurile Colegiului Universitar de Educatie Fizica si Sport. Toate acestea pentru ca acum dosarul sa-i fie respins. "Am cerut in scris motivarea respingerii avizului meu. Probabil ca ma voi prezenta la suplinire", a adaugat Nicoleta, care a pregatit generatii intregi de gimnaste, ea insasi fiind gimnasta inca de la virsta de 6 ani. Situatia antrenoarei este cu atit mai strigatoare la cer cu cit modulul pedagogic facut in timpul facultatii este valabil, insa specializarea in sine nu, dupa cum spun oficialii ISJ.


S-a intors din Islanda pentru copii


Nicoleta Branzai a avut ocazia de a lucra si peste hotare, tocmai in Islanda, unde a petrecut trei ani pe care si-i aminteste cu mare drag. "Conditiile de acolo sint mult peste ale noastre. Oamenii de acolo au un adevarat cult pentru sport si pentru miscare. Ca nivel de trai e altceva"¦ M-am intors in tara pentru ca au vrut copiii sa-si continue studiile aici", a spus cu tristete in glas focsaneanca. "Daca s-a gresit, s-a gresit la nivel de minister. Nu vad de ce trebuie sa platesc eu", a incheiat amar antrenoarea. Raspunsul dat din partea departamentului juridic al Inspectoratului a fost unul sec. "Daca dosarul s-a invalidat, inseamna ca forma respectiva de invatamint nu a fost acreditata printr-o hotarire de Guvern si ca forma de invatamint nu este recunoscuta la nivelul Ministerului Educatiei. Printre dosarele respinse sint si cazurile unor persoane care si-au dat chiar definitivatul", a precizat Marian Chinde, cel care s-a ocupat de validarea dosarelor din punct de vedere juridic. Acesta a justificat si existenta antetului si a stampilei Ministerului de pe diploma prin faptul ca unele facultati ar fi folosit stampilele de la alte specializari acreditate. In acest an, conform spuselor lui Marian Chinde, 48 de persoane au avut dosarele invalidate la inscrierea pentru concursul de titularizare pe motivul lipsei de acreditare a formei de invatamint pe care au urmat-o. Examenul de titularizare a avut loc pe 14 iulie, rezultatele urmind sa fie afiszate astazi. Lista cu posturile didactice ramase vacante va fi publicata pe 23 iulie, pe portalul Ministerului Educatiei, asa ca cei care nu au avut succes la titlularizare pot spera ca atunci isi vor gasi un post de suplinitor pentru urmatorul an scolar. (Iulia NICOLAIE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
, acum 739371 zile, 11 ore, 50 minute, 54 secunde
Ma aflu aproape intr-o situatie similara cu doamna profesoara, adica dupa o activitate didactica inceputa in anul 1995 intr-o scoala din mediul rural unde nici un profesor nu considera ca merita sa citeste integral
, acum 739371 zile, 11 ore, 50 minute, 54 secunde
Daca un elev cu rezultate deosebite la olimpiada nationala,in orice domeniu,este admis,fara examen si fara taxa la facultate,cred ca noua lege a invatamantului ar trebui sa prevada ca profesorii cu citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.