Educație

Nasterea Sfintului Ioan Botezatorul

Valentin Muscă
24 iun 2010 739 vizualizări
In traditia populara, pe 24 iunie se serbeaza si Sinzienele sau Dragaica

Credinciosii din toata lumea, catolici si ortdocsi, sarbatoresc pe 24 iunie nasterea celui considerat cel mai mare proroc, Ioan Botezatorul, unul din cele mai misterioase personaje din istoria mintuirii neamului omenesc. Fiu unic al preotului Zaharia si al Elisabetei, Ioan a venit pe lume dupa ani de asteptari si rugaciuni, ca o binecuvintare pentru o familie care traia in pace cu Dumnezeu si aproapele. Istoria venirii pe lume a celui supranumit si Inainte Mergatorul Domnului este plina de intelepciune si invataminte pentru cei care incearca astazi sa conceapa un prunc prin mijloacele ingineriei genetice, dar uita sa-l roage mai intii pe Creator, pentru ca misterul vietii este doar in miinile Celui de Sus. Zaharia era slujitor la Templu si intr-una din zile, cind tamiia in Casa Domnului, ingerul i s-a aratat spunindu-i ca Elisabeta va naste, iar pruncul va primi numele de Ioan. Din acel moment si pina la nasterea pruncului, Zaharia nu a mai putut vorbi din cauza indoielii care l-a cuprins l-a auzul cuvintelor ingerului. Misterul muteniei lui Zaharia s-a limpezit in ziua cind familia a hotarit sa dea un nume pruncului. Pentru ca nu cadea de acord asupra unui nume, familia a cerut preotului Zaharia sa scrie pe o tablita numele, iar aceste a scris "Ioan este numele lui" si a inceput sa vorbeasca. Aceasta este istoria biblica a venirii pe lume a Sfintului Ioan, persoana care a facut, simbolic, legatura intre Vechiul si Noul Testament. A fost ultimul mare profet al Legii Vechi si primul sfint al Legii Noi. (Valentin MUSCA)


Incepe secerisul


Ziua de azi are multiple valente in calendarul traditional romanesc, oamenii sarbatorind pe 24 iunie si Sinzienele sau Dragaica. Fetele culeg flori albe sau galbene din care isi fac cingatori si cununi. Potrivit traditiei, cingatorile sint purtate peste zi, iar seara sint puse la uscat pentru leacuri. Termenul de Dragaica denumeste nu numai obiceiul ci si sarbatoarea populara ce are loc azi. Planta are valente medicinale dar denumeste si "tirgul" ce are loc la aceasta data, ca si jocul ce se facea la acest iarmaroc. 24 iunie e si momentul sfirsitului anului agrar "" acum incepe secerisul. (E. P.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.