Educație

Greva din scoli, arvunita cu bani imprumutati de la FMI

Mihaela Beșleagă
29 mai 2010 1372 vizualizări
Unul din doi dascali vrinceni vrea sa intre luni in greva pentru a protesta fata de reducerea lefurilor u 50 de profesori au iscat ieri o mini-revolta la Inspectorat, acuzind presiuni din partea sefului scolilor pentru a renunta la protest u Iordache Bostan sustine ca nu a intimidat pe nimeni, dar este increzator ca luni se va sustine in Vrancea proba de competente lingvistice a bacalaureatului, intrucit sint suficienti profesori care vor sa cistige ceva bani in plus u Sint obligat sa fac politica ministrului , se scuza seful ISJ u ministrul Educatiei a anuntat ca dascalii care renunta la greva pentru bac vor primi pina la 600 de lei u unii sint atit de indatorati incit nu isi permit sa piarda o zi de leafa , a concluzionat liderul FSLI

Examenul de bacalaureat sta inca sub un mare semn al intrebarii, dupa ce cadrele didactice si-au exprimat intentia de a intra in greva generala pe timp nelimitat de luni, 31 mai. Peste 3.000 de liceeni in clasa a XII-a din judet ar trebui sa sustina luni a treia proba a examenului de maturitate, cea de evaluare a competentelor lingvistice intr-o limba straina. In acest timp, 50% dintre cadrele didactice din Vrancea vor intra luni in greva generala, sub constringerea ca nu sint platite pentru ziua de greva intr-o perioada in care se anunta reduceri semnificative ale salariilor. Cireasa de pe tort o constituie presiunile pe care le acuza sindicalistii din partea conducerii Inspectoratului Scolar din judet, inclusiv demiterea directorilor care nu se supun cerintei ministeriale de a se sustine luni orele de curs. Ieri, in biroul lui Iordache Bostan s-a iscat un adevarat scandal intre circa 50 de profesori si inspectorul scolar general, acuzat de intimidari pentru renuntarea la greva. Chiar daca neaga presiunile, "generalul" da asigurari ca luni se va sustine bacalaureatul, asa cum a declarat de la Bucuresti si ministrul Daniel Funeriu, care a emis un ordin prin care ofera bani dascalilor implicati in examen.


Amenintari cu datul afara


Greva generala anuntata pentru luni in scolile vrincene nu se anunta atit de puternica pe cit s-ar fi asteptat liderii de sindicat. Ieri, conform unei situatii centralizate de Sindicatul Liber din Invatamint (SLI) Vrancea, doar putin peste 51% dintre membri si-au exprimat acordul scris de a participa la greva generala, respectiv peste 2.000 de salariti personal didactic si nedidactic din unitatile de invatamint vrincene. Pe de alta parte, liderul FEN, Paulina Roscan, ne-a declarat ca toti membrii sai de sindicat, 970 de persoane, nu vor sustine cursuri luni, in semn de protest fata de scaderea salariului cu 25%. Ieri, la sediul Inspectoratului Scolar s-a iscat si o mica revolta a profesorilor, in frunte cu liderii de sindicat, care au acuzat conducerea ISJ ca s-ar face presiuni asupra directorilor de scoli ca luni activitatea didactica sa se desfasoare normal si cadrele didactice sa nu intre in greva. "Nu stim ce va fi, s-a inceput cu presiuni. Am primit telefoane de la secretariate ca ISJ-ul ar fi solicitat tabele nominale cu profesorii care intra sau nu in greva. Directorii au fost chemati joi in sedinta sa ia toate masurile ca profesorii sa participe la Bac, daca nu, din cite am inteles, au fost amenintati ca isi pierd posturile. Daca lucrurile se confirma ne vom adresa justitiei", a spus Constantin Grigore, liderul SLI Vrancea, sindicat care reprezinta interesele citorva mii de dascali. Inspectorul general a negat orice fel de intimidari la adresa profesorilor si a spus ca este decizia fiecaruia sa participe sau nu la greva generala, sub rezerva ca nu va fi platit pentru ziua respectiva. "Nu ne-a cerut Ministerul liste nominale, nu am nevoie. Am cerut doar in scoli citi profesori sint in total, citi in greva, numarul celor care nu fac greva si procentul lor. Au dedus ei ca ii demit, am demis eu vreun director pina acum? Eu le-am spus ca eu sint subordonat ministerului, sint obligat sa fac politica ministrului si ca directorii trebuie sa faca politica inspectoratului. Care vor vin la ore, care nu, nu. Dar nu sint platiti, nu platesti un om pentru nemunca. Fiecare decide daca intra sau nu in greva. Garantam profesorilor ca nu vor fi constrinsi sau santajati in vreun fel sau altul, ca nu li se vor acorda gradatiile", a declarat Iordache Bostan.


In Vrancea se sustine Bacul, spune Bostan


Seful scolilor vrincene este increzator ca luni se va sustine in Vrancea proba de competente lingvistice intr-o limba straina a probei de bacalaureat, intrucit sint suficienti profesori care sa faca parte din comisii sau care sa-i supravegheze pe elevi in timpul probei. "Din 5.000 de cadre didactice din Vrancea, jumatate, adica 2.500 nu sint in greva, din acestia avem 500 de profesori care sa faca parte din comisii, avem si rezerve", sustine Bostan. Conform referendumului realizat in scoli de SLI, pe baza unor liste nominale in care profesorii au semnat daca participa sau nu la greva, doar 51% din personalul didactic si nedidactic si-a exprimat intentia sa protesteze luni. Cei mai multi se gindesc ca pierd si plata pentru o zi de munca, atit de pretioasa in contextul perioadei gri care se apropie. Mai mult, in ciuda deficitului bugetar pe care il clameaza Guvernul si care a fost cirpit cu imprumuturi de la FMI, ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a emis joi un ordin potrivit caruia cadrele didactice care participa in comisii la toate probele de bacalureat au plata asigurata cu sume cuprinse intre 275-600 lei, fapt care i-a mai pus pe ginduri pe dascalii care voiau sa intre in greva. Liderul SLI, Constantin Grigore, catalogheaza masura gasita de Ministerul Educatiei pe ultima suta a pregatirilor pentru greva drept o tentativa de "spargere a frontului profesorilor". Altii cred ca este chiar un "santaj ordinar". "Sint mai putini profesori care vor intra in greva decit am fi sperat. Explicatia este simpla, unii sint atit de saraci si indatorati incit nu isi permit sa piarda o zi. In ceasul al 12-lea Ministerul constata ca trebuie sa stimuleze profesorii, cred ca este o mica diversiune, i-a cuprins acum marinimia", a spus suparat Constantin Grigore.


Ministrul momeste profesorii cu citeva sute de lei


La nivel national, ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a anuntat ieri ca 90% din cadrele didactice implicate in desfasurarea examenului de bacalaureat vor fi prezente luni in centrele de examen. De asemenea, in cadrul unei videoconferinte cu inspectorii generali din tara, ministrul a declarat ca examenul de bacalaureat se va desfasura in conditii normale. Totodata, Funeriu a anuntat masurile care se vor lua in centrele in care profesorii nu se vor prezenta la examenul de bacalureat. în astfel de situatii, elevii vor fi arondati la alte centre, iar profesorii vor fi inlocuiti cu altii. Dascalii care vor participa la greva nu vor fi platiti pentru aceasta perioada, a anuntat ministrul, in schimb, cei care vor fi prezenti la bacalaureat vor primi intre 275 si 600 de lei, in functie de responsabilitati. Potrivit ministrului, cei mai multi profesori implicati in examenul de bacalaureat care au anuntat ca vor sa participe la greva sint supraveghetorii. Funeriu a apreciat ca elevii vor putea sa sustina examenul, iar in cazul in care, din diverse motive, nu vor participa la aceste probe, va exista o noua sesiune. Proba de de competente lingvistice intr-o limba straina este programata pentru perioada 31 mai - 4 iunie. La rindul lor, elevii au amenintat cu marsuri de protest pe 1 iunie in cazul blocarii bacalaureatului, sustinind ca incheierea situatiei scolare si sustinerea examenelor reprezinta un proces firesc al actului educational la care ei au dreptul prin Constitutie. (Mihaela BESLEAGA)


Calendarul Bacalaureatului 2010

- 31 mai 4 iunie - Proba de evaluare a competentei lingvistice intr-o limba straina

- 28 iunie - Proba scrisa la limba si literatura romana

- 30 iunie - Proba scrisa in functie de filiera, profil si specializare: matematica pentru profilul real, toate profilurile din filiera tehnologica si profilul pedagogic, specializarea invatatori-educatoare; istorie pentru profilul umanist, toate profilurile si specializarile din filiera vocationala

- 1 iulie - Proba scrisa la care elevul poate opta, in conformitate cu filiera, profilul si specializarea urmate, pentru una din disciplinele cuprinse in urmatoarele grupe: fizica, chimie, biologie sau informatica "" pentru profilul real din filiera teoretica, pentru profilul tehnic si profilul resurse naturale si protectia mediului din filiera tehnologica, profilul militar din filiera vocationala; Geografie, filozofie, logica si argumentare, economie, psihologie si sociologie pentru profilul umanist, servicii din filiera tehnologica, toate profilurile din filiera vocationala

- 2 iulie - Afisarea rezultatelor si depunerea contestatiilor

- 7 iulie - Afisarea rezultatelor finale.




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 15

Adaugă comentariu
, acum 737072 zile, 2 ore, 30 minute, 19 secunde
Les murs ont des oreilles,vos oreilles ont des murs.
, acum 737072 zile, 2 ore, 30 minute, 19 secunde
Dl Bostan are perfecta dreptate! Directorii nu pot juca la 2 capete,ei trebuie sa fie de partea ministerului .Sunt cateva observatii de facut:stimabilul domn Dogaru care evident are niste citeste integral
, acum 737072 zile, 2 ore, 30 minute, 19 secunde
Les syndicats sont des bordels. L\"Etat est chacun de NOUS.C\"EST PAS FINI! ON SPONTANE.
, acum 737072 zile, 2 ore, 30 minute, 19 secunde
SUNTETI LASI,DOMNILOR PROFESORI! ASA AU FOST ROMANII?
, acum 737072 zile, 2 ore, 30 minute, 19 secunde
Unele din cadrele didactice nu au coloana vertebrala, nu au cuvant. Au semnat de greva si merg si la competente. Cum este posibil! Acum se vede borhotul din sistemul preuniversitar. Oameni citeste integral
, acum 737072 zile, 2 ore, 30 minute, 19 secunde
Ca membrU fen, va pot spune ca in urma tabelelor prezentate la sedinta, 95% din membrii FEN din Vrancea boicotau competentele lingvistice si intrau in greva generala incepand cu 31 mai pentru ca au citeste integral
, acum 737072 zile, 2 ore, 30 minute, 19 secunde
Cum e posibil, sa fii si in greva si sa fii si la competente! Eu nu mai inteleg contestabilule! Eu nu cred ca asa ceva. Daca sunt asemenea cazuri acesti oameni nu se numesc oameni, sunt niste citeste integral
, acum 737072 zile, 2 ore, 30 minute, 19 secunde
D-le Ionescu ,v-ati plictisit deja de Regatul Unit al Marii Britanii? lol Vad ca urmariti indeaproape sistemul romanesc de educatie!
, acum 737072 zile, 2 ore, 30 minute, 19 secunde
Lasati dragilor ca asta e un vis implinit!!! Nu asta a ales romanul prin vot? Datoria Romaniei e enorma, aflu ca pe cap de samantar stau vreo 80 000 euri, ha.Pentru ce? Unde sunt banii luati de la citeste integral
, acum 737072 zile, 2 ore, 30 minute, 19 secunde
Toti spargatorii de greva o sa aiba pe constiinta contributia la distrugerea sistemului romanesc de educatie!Sunt niste hiene care nu stiu ce inseamna spirit de solidaritate,mandrie ,stiu doar sa se citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.