Crima culturala la Schitul Brazi
Din complexul subteran a rămas doar o chilie si un paraclis, acestea fiind folosite ca groapa de gunoi sau
adapost pentru zilierii de la vie
Dacă hrubele Panciului au devenit celebre in toata lumea datorită
"sampaniei" in varianta lui Ion Puscă, "hrubele" Schitului Brazi au
fost acoperite cu moloz si pămint. Nici măcar in istoriile bisericesti
scrise de istoricii ortodocsi nu sint pomenite. Peste distrugerile
pricinuite de cutremurul devastator din anul 1940 a venit
colonizarea acestor locuri cu zilierii care munceau pentru
"sampania" din hrubele statului. Acestia au folosit chiliile subterane
drept depozite de gunoi menajer si WC. După 1989, specialistii din
fostul Inspectorat de Cultură Vrancea au dat OK-ul ca aceste
constructii unicat in acest colt de Romanie să fie acoperite cu
moloz, fără ca acest lucru să fie comunicat Oficiului National al
Monumentelor Istorice. Mai mult, aceeasi specialisti au acoperit cu
ciment pictura din Paraclisul subteran, semnată de marele pictor
bisericesc Nicolae Teodorescu. în acest material vom prezenta
cum a fost distrus singurul complex religios subteran din Vrancea,
datorită ignorantei specialistilor din Inspectoratul de Cultură.
Putine sint asezămintele monahale din Romania care se pot lăuda
cu o istorie atit de bogată si tristă in acelasi timp ca Schitul Brazi
de lingă orasul Panciu. Nimeni nu-si poate imagina că dincolo de
privelistea paradisiacă a unui asezămint religios născut din ruine
se află o incredibilă lume subterană despre care vorbesc doar
citeva insemnări istorice, mărturisiri ale pelerinilor si tunelurile de
sub schit. Nici despre cele sapte biserici distruse de-a lungul
secolelor. Printre putinii istorici care au sesizat această lume din
adincuri se numără Gion D. Ionescu si mai ales neobositul preot si
istoric Grigore Popescu, originar din părtile Panciului. Cei doi au
scos incă din 1991 o monografie a schitului cu misterele sale. Cit
despre proprietarii acestor asezăminte, in spetă Episcopia
Buzăului si Vrancei, aceasta a editat de curind un luxos album-
monografie despre Schitul Brazi, in care accentul cade pe imagini
ale noilor constructii si ale oamenilor zilei. Orbiti de verticalitatea
noilor constructii ridicate după 1990 uităm că bună parte din
trecutul dureros al Schitului de la Valea Brazilor se găseste sub
pămint. Cel putin două secole de vietuire a monahilor de la Valea
Hăulitei s-au derulat sub pămint. Dacă Hrubele din Panciu au
inspăimintat pină si pe Nicolae Ceausescu - prin hătisul culoarelor
si lungimea acestora - complexul subteran al Schitului Brazi nu a
sensibilizat nici un reprezentant al statului sau al Bisericii si riscă
să fie uitat definitiv dacă nu se vor face cercetări amănuntite,
acum cit mai este posibil. După revenirea maicilor la schit, in
septembrie 1990, s-a trecut practic la ridicarea unui nou
asezămint, acoperind prea repede lumea subterană.
"Chipurile ctitorilor" acoperite cu ciment
Dincolo de constructia propriu-zisă, despre care vorbeste cu
admiratie Anton Paragină in raportul final al cercetărilor efectuate
incepind cu 1989 la Schitul Brazi, unul din elementele cele mai
importante ale perioadei de sfirsit a subteranelor a fost pictura
care se afla pe peretii "Pesterii", cum se numeste paraclisul
subternan. Aceasta a fost realizată de unul din marii pictorii
bisericesti din secolul al XVIII-lea, Nicolae Teodorescu.
"Impresionante erau chipurile ctitorilor acestui schit, Teofilact,
Sava si Teodosie, pictate sub păstorirea staretului Dimitrie in 1835
de marele pictor bisericesc Nicolae Teodorescu. Dacă aceste
picturi au rezistat pină in 1989, specialistii de la Inspectoratul de
Cultură, care au dat aprobările refacerii schitului, au considerat că
tablourile votive nu sint importante si au fost acoperite cu ciment",
ne-a spus Maica Eusebia, secretara schitului Brazi. O asemenea
crima culturala nu s-a intimplat decit pe timpul lui Nicolae
Ceausescu, cind se acopereau cu var tablourile votive ale regelui
Carol de prin biserici si mănăstiri. "Nu am făcut parte din echipa
care a făcut săpături la Schitul Brazi, dar am fost alături de
profesorul Anton Paragină. Acoperirea picturilor cu ciment este o
mare eroare. Nu s-a procedat corect. Pictura trebuia curătată si
restaurată", ne-a precizat istoricul Victor Bobi, unul din patriarhii
santierelor arheologice din Vrancea. Situatia Schitului de la Brazi
nu a fost măcar comunicată la Bucuresti la inceputul anilor 90. "La
Serviciul Monumentelor Istorice nu avem nici un raport privind
aceste probleme de la Schitul Brazi", a aprecizat arhitectul Dan
Kisilevici, reponsabilul Directiei Generale de Patrimoniu Cultural
National din Ministerul Culturii si Cultelor, specialistul care are in
subordine si situatia din Vrancea. Desi pare neverosimil, cu
exceptia paraclisului "Pestera", ansamblul subteran de la Brazi nu
figurează pe Lista Monumentelor Istorice.
Chiliile subterane acoperite cu pămint după 1989
"Pestara" este unul din putinele ansambluri de chilii subterane din
zona Vrancei si o constructie insolită prin complexitatea galeriilor si
a tunelurilor de comunicare. "După 1990, cind au inceput lucrările
de refacere a Schitului Brazi, aceste chilii sutbterane au fost, in
parte, decopertate si lăsate ani de zile sub cer deschis. Le-am
acoperit cu pămint intr-un tirziu pentru că deveniseră locul unde
se intimplau accidente. Specialistii de la Focsani au săpat si le-au
lăsat ca pe niste gropi", ne-a mai spus Maica Eusebia prezentă la
Schitul Brazi de la inceputurile sale in 1990. De altminteri
cercetările la acest ansamblu monahal s-au efectuat semi-oficial.
"După cunostintele mele, cercetările la Schitul Brazi s-au efectuat
la cererea Bisericii care dorea să demareze lucrările de
reconstructie si nu mai cunostea bine pozitionarea fostului
asezămint. Nu a fost vorba de un santier arheologic care să
urmărească o cercetare in amănunt a sitului. De aici si eventualele
erori, lipsuri in evaluarea monumentului, etc", ne-a mai spus
istoricul Victor Bobi. Asa se explică de ce, după săpături, locul a
fost lăsat ca după bombardament. Conform informatiilor pe care ni
le oferă mai multe documente care se găsesc in "Fondul Brazi" de
la Arhivele Nationale din Bucuresti, aceste constructii subterane
sint anterioare crestinismului si pot avea legătură cu celelalte
constructii subterane din zona Panciului, cunoscute ascum sub
numele de "Hrubele lui Stefan Cel Mare". La această oră, in
Romania, nici un istoric nu poate explica cu exactitudine cine se
află la originea lumii subterane de sub dealurile Panciului. La
instalarea pustnicilor pe aceste locuri este posibil ca ei să fi
descoperit tunelurile care le-au servit ca adăpost. După ce
pustnicii Teofilact si Sava au incropit primul asezămint la Brazi,
aceste incăperi subterane au fost puse in valoare si chiar
dezvoltarea ulterioară a schitului a tinut cont de pozitia in teren a
subteranelor.
în timpul invaziilor călugării trăiau sub pămint
Pentru că Tările Romane erau vizitate des de tătari si mai tirziu de
turci, tunelurile au fost folosite pentru refugiu, avind intrările
disimulate. Practic se putea trăi zile in sir aici, chiar săptămini.
Pentru acest scop s-a zidit bisericuta cunoscută sub numele de
"Pestera", s-a amenajat o fintină si chiliile de o parte si de alta.
Acest ansamblu subteran a functionat pină in secolul al XIX-lea.
După această dată schitul s-a dezvoltat la suprafată. Conform unei
ipoteze lansate de arheologii care in anii 90 au efectuat cercetări
la fata locului este posibil ca "una din cauze să fi fost un puternic
incendiu care a distrus ansamblul subteran", scrie in Raportul
istoricului A. Paragină, seful echipei de arheologi. De la aceste
chilii situate undeva la intrarea in schit, se putea ajunge la Schitul
Sfintul Ioan, la 500 de metri, in virful colinei. "Din subteranele de
la Brazi se putea iesi pe un gang si se ajungea in Susita", spune
fostul staret al schitului Teodosie Filimon. Este posibil ca tunelul
să fi fost construit de monahi, dar nu este exclus că acesta să fie
fost descoperit de cei din urmă. în acest caz si constructia schitului
Sfintul Ioan a fost conditionată de drumul tunelului. La citeva zeci
de metri erau alte incăperi subterane din care nu a mai rămas
decit o mică parte folosită azi ca beci. Există mărturii de la
inceputul secolului trecut de la persoane care au vizitat aceste
hrube si care vorbesc de complexitatea lumii de sub pămint a
Schitului Brazi.
Schitul Bisericilor celor 7 biserici distruse
Nu mai putin de 7 biserici au fost ridicate in ultimele secole la
Schitul Brazi, dintre care cel putin trei de piatră si toate au fost,
rind pe rind, dintr-un motiv sau altul arse, demolate de mina
omului s-au distruse de cutremur. De la prima biserică de piatră
din secolul al XV-lea, descoperită de Anton Paragină, ale cărei
coloane se găsesc astăzi in Paraclisul subteran si bisericile de
lemn ale primilor monahi din aceeasi perioadă pină la biserica
distrusă de muncitorii zilieri după 1959, un blestem nescris a
distrus din temelii fiecare edificiu religios ridicat la intrarea pe
Valea Hăulitei. Primele trei biserici fiind de lemn au murit de
moarte bună. A patra, cea ridicată de staretul Dimitrie, a fost
mutată la Schitul Brazi si a sfirsit arsă de nemti in 1918. Biserica
de zid ridicată de staretul Dimitrie in 1836 a fost distrusă in 1838
de un cutremur. Ridicată din nou, a căzut definitiv la cutremurul
din 1940. Cea ridicată de monahii si monahiile după 1944 a sfirsit
ca toate celelalte, in ruine, iar lemnul a fost pus pe foc. Putine
asezări monahale din Romania se pot lăuda cu un asemenea trist
bilant: cel putin sapte biserici distruse si un ansamblu subteran
acoperit in mare parte cu pămint, din care nu au mai rămas decit
Paraclisul ale cărui picturi originale sint acoperite cu ciment si o
chilie nefolosita acum. în timp ce romanii merg la Roma să admire
catacombele crestinilor din primele secole, la noi, in Vrancea, din
ignorată am acoperit aceste catacombe cu pămint si moloz, am
zidit gurile tunelurilor de legătură, fără să realizăm că am sters
astfel cu buretele două milenii de istorie a vietuirii umane in
dealurile de la Valea Hăulitei.
