Pastele, pecetea de iubire a lui Dumnezeu
Celebram cu bucurie cea mai sfinta zi a tuturor crestinilor, Duminica Invierii, Pastele Domnului, despre care Sfintul Ieronim in una dintre predicile sale spunea: "Ziua Domnului, ziua invierii, ziua crestinilor este ziua noastra. Tocmai de aceea e numita ziua Domnului, caci in aceasta zi Domnul s-a inaltat glorios la Tatal. Daca paginii o numesc ziua soarelui, o marturisim si noi cu bucurie: caci astazi a rasarit lumina lumii, astazi a aparut soarele dreptatii, ale carui raze aduc mintuirea" (Sfintul Ieronim, Pasch. 45).
Preluind aceasta invatatura a Bisericii dintotdeauna, Conciliul Vatican II, in constitutia despre liturgie, o aplica la fiecare duminica din anul liturgic, aratind ca ritmul retrairii misterului mintuirii se fundamenteaza pe marele mister al invierii, care s-a intimplat in prima zi a saptaminii si care s-a transformat, prin invierea glorioasa, intr-un azi continuu si intr-o zi binecuvintata a mintuirii noastre - duminica Sfintei Invieri (cf. SC 106).
Pastele, ne spune Catehismul Bisericii Catolice, nu este pur si simplu o sarbatoare printre altele. Este "sarbatoarea sarbatorilor", solemnitatea solemnitatilor, asa cum Euharistia este sacramentul sacramentelor. Sfintul Atanasie il numeste Duminica Mare, dupa cum in Orient, Saptamina Sfinta este numita Saptamina Mare.
Ne bucuram sa proclamam si sa celebram cu reinnoita credinta marele mister al mintuirii, in cea mai sfinta zi a anului liturgic: Pastele Domnului.
Moartea si Invierea lui Cristos este cel mai mare gest de iubire al lui Dumnezeu fata de oamenii acestui pamint, oameni plini de lacrimi si dureri, de rataciri si de intuneric, care par ca au pierdut busola vietii, care se zbat printre atitea idei si ideologii contradictorii ce-i indeparteaza de sursa adevarului si a linistii, de adevarata speranta, de insusi Dumnezeu.
O marturie vie
Intr-o carte recenta, a cardinalului Angelo Comastri, cu titlul: "Firma di Dio", adica "Iscalitura lui Dumnezeu", gasim chiar la inceput, in invitatia de a o citi si medita, cuvintele vestitului scriitor rus Feodor Dostoievski, care in anul 1854 se adresa Nataliei Fonvizina cu aceste cuvinte: "Sint un fiu al acestui secol, un fiu al lipsei de credinta si al dubiilor zilnice care ma patrund pina in maduva oaselor. Cite chinuri dureroase ma costa acel dor dupa credinta, pe care il simt asa de puternic in inima, cite motivatii contrare imi patrund sufletul. Cu toate acestea Dumnezeu mi-a trimis momente in care ma simt cu totul in pace si liniste. In astfel de momente am conturat in mine un simbol de credinta in care pentru mine totul este clar si sfint. Acest simbol este foarte simplu. Iata-l. Nu e nimic mai frumos, nimic mai profund, nimic mai rational, nimic mai curajos si nimic mai perfect decit a crede in Cristos. Cu o mare iubire imi repet: nu numai ca nu este, ci nici nu poate fi ceva mai sfint si mai minunat. si mai mult: "daca mi s-ar dovedi, ca Isus Cristos este dincolo de adevar si ca in realitate adevarul este dincolo de Cristos, as vrea mai curind sa ramin alaturi de Cristos, decit de adevar".
Dupa aceste cuvinte, autorul cartii face o reflectie conclusiva: Dostoievski, cu acest limbaj voit paradoxal, doreste sa spuna un lucru foarte clar: nu poate sa fie nimic mai presus de Cristos si nimic fara el. Crestinismul se bazeaza pe aceasta nemaiauzita afirmatie: "Dumnezeu l-a trimis pe Fiul sau in aceasta lume, in aceasta tulburatoare si insingerata istorie umana si, din acel moment, este firesc sa speri ca prin forta atotputernica a iubirii sale el sustine si conduce omenirea spre ceruri noi si un pamint nou (cf. 2Pt 3,13)". Da, sint atitea dovezi ale iubirii si luminii lui Dumnezeu in lume, dar invierea sa glorioasa le intrece pe toate.
Sintem in Anul Sfintei Preotii, an binecuvintat si sfint, in care avem o chemare speciala din partea Sfintului Parinte Benedict al XVI-lea si a intregii Biserici, de a descoperi in imaginea lui Cristos, fidel fata de alegerea Tatalui, si in aceasta imagine sa ne verificam fidelitatea noastra, dupa exemplul sfintului Ioan Maria Vianney.
Dragi persoane consacrate, dragi si iubiti credinciosi,
Cristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcind, si celor din morminte viata daruindu-le, cinta in aceste zile de sarbatoare intreaga Biserica din Rasarit si din Apus.
E ziua care ne cheama la curaj, la daruire, caci cel care a inviat a facut-o pentru noi si pentru a noastra inviere.
Istoria vietii noastre este o istorie a iubirii lui Dumnezeu care ni s-a descoperit si a pus pecetea si iscalitura sa pe fiecare dintre noi, chem.indu-ne pe toti: episcopi, preoti si laici sa-l intilnim, sa-l descoperim si sa-l oferim si fratilor nostri.
Istoria care ne inconjoara e plina de semnele biruintei sale. Moartea sau Calvarul nu l-au invins. El a invins lumea si o umple cu iubirea sa.
Este important sa nu uitam ca nu mai poate fi altcineva care sa iubeasca lumea si sa se daruiasca pentru ea cum a facut-o el, Dumnezeu om, care a intrat in lume ca sa o inalte. El este cel in care credem, care, inviind din morti, nu mai moare, moartea nu mai are nici o putere asupra lui. Lui sa-i fie slava si cinste in veci de veci!
Impreuna cu episcopul nostru Aurel, cu toti preotii ce ne stau alaturi, cu toti cei care lucreaza in seminar si in alte institutii va transmit un gind de pretuire, de binecuvintare si un salut fratesc si parintesc spunindu-va tuturor: Cristos a inviat! El este speranta noastra! Sarbatori fericite!
Petru Gherghel, episcop de Iasi
(Fragment din Pastorala adresata credinciosilor catolici)
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
