Educație

Finantarea pe elev, fum in ochii profesorilor

Iulia Nicolaie
10 feb 2010 1290 vizualizări
Desi se parea ca scolile cu multi elevi se vor umple de bani in anul scolar viitor, in realitate unitatile de prestigiu primesc bani insuficienti, pentru ca majoritatea profesorilor au salariul peste medie u la Colegiul Unirea banii ar asigura salariile dascalilor pentru doar doua luni

Daca reprezentantii Ministerului Educatiei au afirmat ca finantarea pe elev va fi mai avantajoasa pentru scolile la care invata un numar mare de elevi, realitatea din teritoriu pare sa-i contrazica. Astfel, reprezentantii unitatilor de invatamint cu prestigiu din judet spun ca, in conditiile in care au profesori mai bine pregatiti si cu salarii mai mari, banii nu le ajung pentru plata cadrelor didactice decit pentru citeva luni. "Nu ne vor ajunge banii pentru salarii, pentru ca nu se tine cont de vechime sau de gradatii de merit. Banii ar ajunge aproape doua luni. Sint convins ca se va reveni cu niste norme in acest sens", a precizat Cornel Noana, director la Colegiul National "Unirea" din Focsani. Acesta a mai precizat ca in calculele referitoare la banii care ar trebui sa vina pentru anul scolar 2009-2010 nu s-a inclus si indicele de calitate, de care ar fi trebuit, in mod normal, sa se tina cont. Directorul Colegiului National "Alexandru Ioan Cuza" din Focsani, Aurelia Neagu, apreciaza ca ar trebui facute schimbari in acest sens, insa prefera sa nu se pronunte pina ce legea nu ia o forma finala. Nici conducerea scolilor unde invata un numar mare de elevi nu are motive de bucurie, asa cum au lasat de inteles anterior oficialii din invatamint. "Cei mai multi dintre profesori au vechime si gradul I, iar bugetul pentru anul viitor ar fi insuficient. La un calcul, fiecare elev ar primi cu 600 de lei mai putin decit in acest an scolar. Sa speram totusi ca se vor apleca asupra unor analize in privinta acestui lucru", a fost de parere directorul Scolii "Duiliu Zamfirescu" din Focsani, unitate de invatamint unde studiaza aproximativ 1.000 de elevi. Pe de alta parte, inspectorul scolar general, Iordache Bostan, a tinut sa-i linisteasca pe dascali, afirmind ca nu vor fi probleme cu salariile. "Profesorii nu trebuie sa-si faca probleme in legatura cu salariile. Se vor mai face modificari ale legislatiei si, in plus, exista un fond de rezerva la minister, care poate fi accesat", a punctat seful ISJ. Recent, oficialii Inspectoratului Scolar au facut publica situatia repartizarii fondurilor din TVA in functie de numarul de elevi si standardul mediu de cost pentru acest an. Astfel, conform datelor furnizate de ISJ Vrancea, educatia vrinceana va primi in 2010 nu mai putin de 153.449.797 de lei. Cei mai multi bani, peste 50 de milioane de lei, vor merge catre scolile din municipiul Focsani. Standardul mediu de cost in Vrancea este de 2.737 de lei pe elev si difera in functie de mai multe conditii prestabilite, precum localitatea in care invata sau situatia sa materiala. (Iulia NICOLAIE)


Daca nu vor fi platiti, dascalii ar putea intra in greva


Conform unui sondaj al "cancelariei virtuale" www.didactic.ro, majoritatea cadrelor didactice, in cazul in care nu ar fi remunerate cu salariul integral, ar intra in greva. Astfel, la intrebarea "Daca in anul 2010 nu veti primi salariul integral, ce veti face?", 45,8% dintre respondenti au spus ca vor protesta, 20,1% ar sta acasa pentru un numar de zile, 4,5% si-ar da demisia din invatamint si 8,4% nu s-au pronuntat. Totusi, 21,2 % dintre profesori spun ca nu ar renunta la orele de la catedra nici in conditii mai vitrege din punct de vedere economic. "Daca nu sintem platiti nu trebuie sa muncim, pentru ca nici munca fara piine nici piine fara munca nu e corect. Noi cei din invatamint am fost intelegatori 20 de ani in speranta ca pina la urma ne va veni si noua rindul la a ne fi recunoscuta munca. Destul ca nu se aplica legea din 2008 privind maririle", a sustinut o profesoara. (I. N.)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, acum 739398 zile, 3 ore, 53 minute, 20 secunde
In discutia avuta cu reporterul Ziarului de Vrancea am afirmat ca banii nu ajung pentru aproape doua luni(adica ajung pentru zece luni si ceva).Din pacate din articol reiese cu totul altceva!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.