Hannah Montana, noua moda in materie de orice pentru fetite
Alba ca Zapada, Cenusareasa, Barbie sau Tom si Jerry incep sa piarda teren in fata noilor eroi din seriale si desene animate pentru copii. De exemplu, anul acesta, fetitele de gradinita si din clasele I-IV sint cuprinse de "febra Hannah Montana". Andreea are 6 ani si jumatate si este un mare fan al Hannei Montana, nu rateaza nici un episod, chiar daca trebuie sa-l vada in reluare. "E super tare! Mi-am cumparat reviste, bluza, aparat foto de jucarie si carticele, aparat de impletit parul, toate cu Hannah Montana. Aproape toate colegele de la grupa pregatitoare isi cumpara si vorbim mereu despre ce s-a mai intimplat in ultimul episod. Si baietii de la gradinita se uita, dar lor le place de fratele ei. Mie imi place si prietena ei Lily, cea cu parul roz, dar cinta cam nasol. Imi place sa cint si sa dansez ca in Hanna Montana", a povestit entuziasmata Andreea Ene, care invata la Gradinita cu nr. 7 din Focsani. Ea spune ca asteapta in fiecare zi serialul sau preferat pe Disney Channel, iar de la Mos Craciun ar dori desigur o peruca roz, marca Lily, pentru ca si Mosul ar trebui sa urmareasca acest serial "si stie despre ce e vorba". Ea si-a cumparat pina si jurnalul secret marca Hannah. "Mai mult mizgalesc si fac desene pentru ca nu stiu inca sa scriu. Inainte aveam secrete, dar acum nu mai am. Ii mai pacaleam pe copii ca ma duc la dans si nu pot sa-i vizitez", ne dezvaluie micuta, care frecventeaza si un cerc de dans pentru pici.
"Erau mai scumpe, dar nici nu m-am uitat la pret"
Si Luana Roman, o fetita de clasa a IV-a de la Scoala "Ion Basgan" Focsani, este un fan inrait Hannah Montana, la fel ca toate colegele ei de clasa, de altfel. Micuta prefera sa aiba doar haine si accesorii pe care sa fie poza vedetei preferate, chiar daca acestea sint de regula cu 20% mai scumpe decit cele obisnuite. Copiii au ajuns sa recunoasca si falsurile cu Hannah Montana, care au invadat deja piata. "Toate prietenele mele o plac pe vedeta din Hannah Montana, este idolul nostru, pentru ca are voce frumoasa si danseaza minunat. Eu am chiar si un ceas cu ea, bluzite, cordica pentru par, iar mai nou mama mi-a cumparat caiete si invelitori cu Hannah Montana, pentru ca imi doream foarte mult. Erau mai scumpe, dar nici nu m-am uitat la pret, am vazut ca sint cu Hannah Montana si mi-am luat. Cind am inceput scoala, toate fetitele au inceput sa arate in clasa ce au cu Hannah Montana. O ador pe Miley Stewart , vedeta rock din film, pentru ca este frumoasa si cinta frumos. Vreau sa ajung si eu ca ea", ne-a dezvaluit Luana, care ne-a aratat si colectia de "lucrusoare" pe care se gasesc fotografii cu noua vedeta a fetitelor din ziua de azi. Si camera ei este plina cu postere, abtibilduri si fotografii cu vedeta ei preferata. "Imi e draga tare!", ne spune micuta.
Nebunia Hannah Montana
"Hannah Montana" este un serial de televiziune american, nominalizat la Premiile Emmy, care a debutat in 24 martie 2006, pe postul de televiziune Disney Channel, iar in Romania, primul episod a rulat pe data de 3 iulie 2008, pe TVR1. Protagonista este o adolescenta pe nume Miley Stewart, interpretata de tinara actrita Miley Cyrus, care duce o viata dubla. în timpul zilei este eleva, dar noaptea devine cintareata de rock & roll, sub pseudonimul Hannah Montana. Serialul devine cu atit mai interesant cu cit tatal fetei, cu care aceasta are dispute mai tot timpul, este jucat chiar de tatal real al lui Miley Cyrus, Billy Ray Cyrus, star de muzica rock. Astfel, pentru a face trecerea de la Miley la Hannah nu este nevoie decit de o peruca blonda si de mult machiaj. Miley, respectiv Hannah reprezinta oarecum visul american, o fata simpla care ajunge un adevarat star in muzica. Gratie succesului serialului, in Statele Unite a fost lansat si un cd in care Miley cinta opt melodii din serial, dupa care au urmat si alte albume, dar si un turneu mondial. în 2008 Miley, originara din Tenesse, SUA, a aparut in topul revistei Time "Cele mai influente 100 de persoane din lume", in 2008, revista "Forbes" a clasat-o in topul Celebrity 100 pe locul 35, cu incasari de peste 25 milioane de dolari, iar in 2009 pe locul 29. De "nebunia Hannah Montana" profita multe edituri, care ofera, pe linga materialele pe care le vind in mod normal si accesorii sclipicioase, hainute si alte materiale cu cea mai la moda eroina. Dar nu doar editurile si producatorii de jucarii profita de pe urma ultimei mode in materie de seriale pentru copii, ci si magazinele. Asa au aparut haine, cosmetice, gentute si alte accesorii mult dorite de fetite. Poate cel mai inedit obiect cu "marca" Hannah Montana este uscatorul de par, care se vinde pe internet. Uscatorul de par "Diamonds" este un model cu performante profesionale, dotat cu tehnologie de ionizare impotriva uscarii parului si costa circa 160 de lei. Asa ca, dragi parinti, de sarbatori faceti o bucurie fiicei sau chiar fiului, printr-un cadou care ii va placea in mod sigur, mai ales daca poarta "marca" Hannah Montana! Dar atentie sa nu fie un fals pentru ca si cei mici fac diferenta de calitate. (Iulia NICOLAIE)