Cluburile de araba si turca, la a patra intilnire
Centrul de Limbi Straine al Bibliotecii Judetene "Duiliu Zamfirescu" Vrancea ii invita din nou pe cei interesati de cultura si civilizatia islamica la o noua intilnire cu membrii Asociatiei "Surori Musulmane" din Bucuresti. Schimbul cultural va avea loc simbata, pe 12 decembrie, incepind cu orele 12.00, la sediul Centrului, din Str. Republicii nr. 8. De aceasta data, tema discutiei va fi "Locuri din Turcia cu semnificatie pentru crestini"."Ne bucuram ca aceasta colaborare este constanta si grupul de curs s-a omogenizat. Eforturile partenerilor nostri de a veni lunar sint de apreciat si de acest lucru depinde si reusita proiectului nostru cultural initiat in vara lui 2009, "Punti peste cultura - Bridges Across Culture". Participarea este gratuita la toate activitatile, ca de obicei, si oricine doreste sa participe la cursuri sau la temele de discutie, este binevenit", a precizat Anamaria Catanoiu, coordonatorul Centrului de Limbi Straine. In afara de cursurile de limba turca si araba, oaspetii vor putea admira expozitii de carti, vestimentatie, costume, condimente, esente de parfum si vor putea gusta din preparatele cu specific oriental. (Iulia NICOLAIE)













