Elevii vrinceni, premiati la concursuri scolare
In ciuda haosului din invatamint, elevii continua sa faca performanta si sa obtina premii la concursurile scolare. în perioada 23-25 octombrie, Inspectoratul Scolar Calarasi, in colaborare cu Societatea de Stiinte Matematice din Romania, a organizat Concursul International de Matematica si Literatura "Ion Barbu - Dan Barbilian", la care au participat elevi din trei tari. Din Vrancea au participat noua elevi. La competitia de matematica, Andrei Apostoaie, de la Scoala "Duiliu Zamfirescu" Focsani, indrumat de prof. Gicuta Dochioiu, a obtinut Premiul I si medalie de aur, iar Mihnea Nistoroiu, de la "Cuza", indrumat de prof. Daniela Sirghie, s-a intors acasa cu premiul II si medalie de argint. Sorana Dinca si Andrei Munteanu, de la Colegiul "Unirea", au obtinut mentiuni, ambii fiind pregatiti de prof. Mariana Guzu. La sectiunea literatura, eleva Scolii "Stefan cel Mare", Alexandra Robu, pregatita de prof. Elena Aluculesei, a obtinut premiul III si medalie de bronz. In aceeasi perioada, la Galati s-a desfasurat si Concursul interjudetean de matematica "Cristian S. Calude" pentru elevii claselor V-VI, unde toate cele patru eleve din Vrancea care au participat au obtinut mentiuni. Anca Lepadatu este eleva a scolii "Ion Basgan", in timp ce Andreea Patrunjel, Bianca Tazlaoanu si Georgiana Neata invata la Scoala "Duiliu Zamfirescu". (I. NICOLAIE)













